ICCJ. Decizia nr. 1441/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1441/2005
Dosar nr. 3358/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
deliberând asupra recursului declarat de petiţionara L.V. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Iaşi, constată următoarele:
Prin rezoluţia de la 25 aprilie 2003 dată în dosarul nr. 83/P/2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de „B.S., notar public din Iaşi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., si respectiv faţă de „M.A. din Iaşi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen.".
În motivarea acestei rezoluţii s-a reţinut printre altele că pretinsele fapte prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen., care au făcut obiectul cercetării penale ar corespunde datei de 20 martie 1998 la care B.S., în calitate de notar a emis certificatul de moştenitor nr. 11/1998.
În aceeaşi ordine de idei s-a relevant că, la data de 15 aprilie 2003 când la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost înregistrat denunţul formulat de petiţionara L.V. în legătură cu comiterea faptelor menţionate, termenul de prescripţie a răspunderii penale, care în speţă era de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen., se împlinise.
La 27 iulie 2003, petiţionara L.V. a formulat împotriva acestei rezoluţii o plângere înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi cu numărul de dosar 16917/2003.
Prin sentinţa penală nr. 266 pronunţată la 22 ianuarie 2004 instanţa astfel sesizată a declinat competenţa de judecare a cauzei la Curtea de Apel Iaşi unde dosarul a fost reînregistrat cu numărul 1274/2004.
Prin sentinţa penală nr. 16 din 27 mai 2004, Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat în sensul respingerii plângerii ca nefondată.
La 4 iunie 2004 (data expedierii prin postă), petiţionara L.V. a declarat recurs împotriva sentinţei menţionate cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 3358/2004.
În motivarea recursului petiţionara a invocat în esenţă împrejurarea că certificatul de moştenitor nr. 11 din 20 martie 1998 emis de B.S. a fost anulat de către o instanţă civilă context în care a susţinut că atât Rezoluţia de la 25 aprilie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cât şi hotărârea atacată sunt nelegale şi mai cu seamă netemeinice deoarece reţin că făptuitoarea ar fi instrumentat respectivul act notarial din eroare deşi probele administrate atestau că a acţionat cu intenţie şi că a comis şi alte infracţiuni de fals similare.
De asemenea recurenta a reproşat instanţei că:
- a făcut o judecată părtinitoare, favorizând-o pe amintita făptuitoare în considerarea calităţii ei de notar,
- a ignorat împrejurarea că B.S. «a făptuit FALSUL in „asociere" cu M., D., P. care au însoţit-o pe aceasta la notariat şi au instigat-o la falsuri», iar
„hotărârea [recurată] NU ESTE SEMNATA DE PRESEDINTELE completului de judecată".
La rândul său intimata a depus în dosarul cauzei un «memoriu» prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere mai întâi împrejurarea că atât minuta cât şi sentinţa din dosarul nr. 1274/2004 al Curţii de Apel Iaşi sunt semnate şi că nu există nici o dovadă că acea semnătură nu ar aparţine magistratului care a soluţionat cauza ca judecător unic, având deci şi calitatea de «preşedinte de complet» de judecată.
Celelalte critici aduse sentinţei de către recurentă sunt lipsite de relevanţă în condiţiile în care nu sunt susceptibile de a infirma constatarea parchetului şi a instanţei de fond referitoare la împlinirea în cauză a termenului de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce o priveşte pe făptuitoarea B.S.
Semnificativă este de altfel şi împrejurarea că în motivarea recursului nu există nici o referire la aspectul menţionat care este de natură a paraliza acţiunea penală, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., nu numai în ceea ce o priveşte pe pretinsa făptuitoare ci şi pe presupuşii săi complici sau instigatori.
Reţinând deci că în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluţionarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara L.V. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1437/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1452/2005. Penal → |
|---|
