ICCJ. Decizia nr. 1450/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1450/2005
Dosar nr. 1157/2005
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 26 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea apelului declarat de inculpatul B.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 1592 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, între altele, a luat în examinare starea de arest a acestuia.
Constatând că temeiurile ce au determinat arestarea iniţială se menţin şi justifică privarea în continuare de libertate, iar natura şi gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă demonstrează pericolul social pentru ordinea publică, prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., instanţa de apel, conform art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi în dosarul nr. 253/2005, a menţinut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri inculpatul B.M.A. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
La termenul din 25 februarie 2005, fixat pentru judecarea recursului declarat împotriva încheierii menţionate, inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea sa în stare de libertate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Orice faptă contrară normelor de conduită, constituind substanţa ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea juridică, cât şi mediul social ocrotit în valorile sale fundamentale prin normele dreptului penal.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilităţii atitudinii neconforme, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale şi, concomitent, un sentiment de revoltă şi dezaprobare din partea colectivităţii, care resimte necesitatea unei reacţii împotriva făptuitorului, pe măsura gradului de pericol social concret al faptei şi al autorului acesteia.
Exigenţele determinate de necesitatea restabiliri, în mod specific, a ordinii de drept încălcate şi a reacţiei sociale proporţionale sunt satisfăcute, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine, fără întârzieri nejustificate a actelor procedurale şi procesuale, în considerarea dezideratului satisfacerii mai rapide a drepturilor şi intereselor părţilor, în contextul armonizării interesului apărării sociale cu interesele individului, în vederea asigurării condiţiilor necesare realizării scopului penal, astfel cum acesta este definit în art. 1 C. proc. pen.
Între aceste măsuri se înscrie şi cea privind arestarea preventivă şi judecarea inculpatului, în această stare, în condiţii determinate riguros de legea procesual penală.
Este de reţinut că legea procesual penală a reglementat luarea măsurilor preventive stabilind garanţii şi condiţii în măsură a satisface exigenţele încadrării contextului juridic naţional în contextul juridic european şi universal, determinat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice, apte a asigura egalitatea de tratament a persoanelor vizate de instrumentele menţionate în materia drepturilor omului, cu referire la principiul libertăţii ca regulă şi limitarea acesteia exclusiv în cazurile determinate de lege.
Astfel, potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160d cu referire la art. 160c din acelaşi cod.
Potrivit acestui din urmă text, cu referire la inculpatul condamnat în primă instanţă la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de apel a examinat detenţia preventivă a inculpatului, a constatat că aceasta este legală şi necesară în continuare, lăsarea în libertate a inculpatului condamnat în primă instanţă prezentând un pericol concret pentru ordinea publică şi, în consecinţă, s-a pronunţat în sensul menţinerii stării de arest.
Examinând încheierea atacată, în raport de textele menţionate, se constată că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de acestea, satisfăcută fiind şi condiţia prevăzută de art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca atare, încheierea atacată nu este susceptibilă de critică.
Pe de altă parte, examinând încheierea atacată în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul menţionat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. 253/2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1439/2005. Penal. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1461/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
---|