ICCJ. Decizia nr. 1531/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 1359 din 28 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 654 din 3 iulie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, formulată de condamnatul A.D.G.

S-a reținut că, prin cererea formulată, revizuientul a solicitat reanalizarea probatoriilor, susținând că nu a comis infracțiunile de viol împotriva părților vătămate pe care nu le-a tâlhărit. A precizat condamnatul că pentru infracțiunile de viol este cercetată o altă persoană, iar martorii audiați au dat declarații mincinoase precum și faptul că a fost "reținut nelegal pe parcursul cercetării judecătorești".

Prima instanță a reținut că în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, astfel cum rezultă din referatul întocmit de procuror, petentul nu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de viol ci numai pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, sub aspectul infracțiunii de viol cauza fiind disjunsă și înregistrată sub nr. 3505/P/2001 la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

S-a mai reținut că nu s-a făcut dovada prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului s-a stabilit că martorii au dat declarații mincinoase.

De asemenea, s-a reținut prin sentință că motivul invocat cu privire la "reținerea nelegală nu poate face obiectul revizuirii".

în consecință, prima instanță a concluzionat că motivele expuse de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 998/ A din 22 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat reținându-se că nu este incident nici unul din cazurile de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen.

Condamnatul a declarat recurs în motivarea căruia a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât nu s-au administrat probele pe care le-a solicitat, nu a fost audiat, nici procurorul și nici instanța nu au făcut nici un fel de cercetări iar cauza a fost soluționată fără ca dosarul de fond să fie atașat.

Recursul este fondat.

Din examinarea cauzei rezultă că la pronunțarea hotărârilor atacate instanțele au avut în vedere în exclusivitate referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin care s-a propus respingerea cererii de revizuire.

De asemenea, din actele dosarului nu rezultă că procurorul a efectuat cercetări sau că l-a audiat pe condamnat, situație în care, pentru o justă soluționare a cauzei, instanța era obligată să complinească aceste lipsuri.

Se constată, de asemenea, că cererea de revizuire a fost soluționată în lipsa dosarului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, instanțele având la dispoziție numai copia hotărârii de condamnare.

Or pentru legala și temeinica soluționare a cererii de revizuire era esențial ca instanța să verifice dosarul de fond.

Astfel, din sentința penală nr. 654 din 3 iulie 2003, rezultă că A.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie și a unei tentative la infracțiunea de tâlhărie.

Prin sentința de condamnare se reține că inculpatul la date diferite a amenințat cu cuțitul trei persoane, părți vătămate L.C., S.F. și C.I., pe care le-a constrâns astfel să întrețină cu el raporturi sexuale după care le-a deposedat de bunuri (bijuterii, telefonul mobil).

S-a mai reținut că inculpatul a încercat să deposedeze prin violență pe partea vătămată M.R. de un lănțișor din aur.

Din conținutul sentinței nr. 743 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care inițial cauza a fost restituită la procuror și care a fost casată cu trimitere pentru continuarea judecății, rezultă că prin rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.D.G., pentru cele 4 fapte de tâlhărie s-a dispus disjungerea cauzei pentru "infracțiunea de viol".

Această împrejurare rezultă și din referatul întocmit de procuror.

Față de împrejurarea că din sentință rezultă că persoana care a tâlhărit pe părțile vătămate L.C., S.F. și C.I., este și cea care a întreținut cu acestea raporturi sexuale prin constrângere, era esențial să se verifice care este motivul pentru care s-a disjuns cauza cu privire la infracțiunile de viol și care este stadiul cercetărilor în cauza disjunsă, având în vedere susținerile condamnatului că nu a comis nici infracțiunile de tâlhărie și nici pe cele de viol precum și că pentru acestea din urmă este cercetată o altă persoană.

Ori această din urmă susținere constituie evident o împrejurare pe care instanța nu a cunoscut-o la momentul judecării cauzei pe fond.

Ca atare era necesară administrarea de probe pentru lămurirea acestui aspect.

Din considerentele expuse se reține că atât hotărârea primei instanțe cât și cea pronunțată în apel sunt contrare legii și ca atare supuse casării conform art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

în consecință, se va admite recursul și se vor casa hotărârile și întrucât pentru soluționarea cauzei este necesară administrarea unor probe se va dispune conform art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

în rejudecare se va atașa dosarul 1492/2002 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în care s-a pronunțat sentința penală a cărei revizuire se solicită; se vor cere relații cu privire la stadiul cercetărilor efectuate în cauza disjunsă; va fi audiat condamnatul pentru a se stabili de ce mijloace de probă înțelege să se folosească și se vor administra orice alte probe necesare justei soluționări a cauzei.

întrucât potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1531/2005. Penal