ICCJ. Decizia nr. 1459/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 583 din 29 aprilie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații:

- B.D. la:

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen. (parte vătămată D.P.);

- 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la 19 ianuarie 2003 la zi.

- T.C.D. la:

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. (parte vătămată D.P.);

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. (parte vătămată L.D.C.);

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen.

în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus, timpul arestării preventive, de la 19 ianuarie 2003, la zi.

în temeiul art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpații B.D. și T.C.D. să plătească, în solidar, părților civile F.V. și F.A. suma de 50.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de înmormântare, precum și suma de 300.000.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a luat act că părțile civile D.P. și L.D.C. nu s-au constituit părți civile.

Prin aceeași sentință, fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

La 19 martie 2003, în jurul orelor 3,00, pe str. Calea Ferentari, inculpații B.D., T.C.D. și P.I., înarmați cu obiecte tăietor-înțepătoare, i-au agresat pe numiții F.I.M., D.P., L.D.C. și R.A.

în cadrul conflictului ce a avut loc, inculpatul B.D. și învinuitul P.I. au aplicat, fiecare, câte o lovitură de cuțit victimei F.I.M., în zona coapselor stânga - dreapta. Inculpatul T.C.D. a aplicat aceleiași victime, lovituri cu mânerul unui cuțit și picioarele.

De asemenea, inculpații și învinuitul P.I. au aplicat părții vătămate L.D.C., lovituri cu mânerele de la cuțit și cu picioarele.

în urma loviturilor primite și leziunilor cauzate victima F.I.M., a decedat.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei F.I.M. a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic survenit în evoluția unei hemoragii externe, consecutiv lezării arterei femurale superficiale și a venei femurale stângi.

Același act medical a făcut precizarea că:

- leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp înțepător-tăietor, posibil cuțit, ce a acționat pe lățimea de 2 cm și lungimea de 7-8 cm;

- între leziunea cauzată prin lovire cu corpul înțepător-tăietor și decesul victimei există raport direct și necondiționat de cauzalitate;

- la autopsie, s-au mai constatat leziuni traumatice (infiltrate sanguine de perete toracic stâng și abdominal și periduodeno-pancreatic, o excoriație facială) care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, în același context traumatic, care însă nu au contribuit la producerea decesului și care ar fi necesitat, în caz de supraviețuire, circa 12 zile de îngrijiri medicale;

- fractura sternală s-a putut produce prin comprimare, în cadrul manevrelor de resuscitare cardio-respiratorii.

în urma violențelor ce au fost exercitate de către inculpații B.D. și T.C.D., partea vătămată D.P. a suferit leziuni pentru care au fost necesare 6 - 8 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată L.D.C. 7-9 zile îngrijiri medicale.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații B.D. și T.C.D. și părțile civile F.V. și F.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:

- nerespectarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în sensul că instanța de judecată nu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei pentru cei doi inculpați, constând în reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la starea de provocare, care de altfel nici nu se justifică, urmând a fi înlăturate;

- greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților pe care le consideră prea blânde;

- neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., constând în omisiunea confiscării de la inculpați a cuțitelor folosite la săvârșirea faptelor;

- nerespectarea dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., constând în necitarea la judecata cauzei a părții vătămate Spitalul Universitar de Urgență București;

- nesoluționarea laturii civile privind despăgubirile civile cuvenite Spitalului Universitar de Urgență București, constând în cheltuielile efectuate cu spitalizarea celor trei victime.

Inculpații B.D. și T.C.D. au criticat hotărârea primei instanțe referitor la greșita încadrare juridică a faptei de omor, privind pe victima F.I.M., solicitând a se constata că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (3), teza a II-a C. pen., pentru care urmează a fi condamnați.

Părțile civile F.V. și F.A. nu și-au motivat apelurile declarate.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 713 din 28 septembrie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B.D. și T.C.D., a casat hotărârea primei instanțe pe care a desființat-o în parte și rejudecând, pe fond, a decis.

a) schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților B.D. și T.C.D., din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

b) condamnarea inculpatului B.D. la:

- 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- două pedepse de câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (părți vătămate D.P. și L.D.C.).

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a dispus ca numitul inculpat să execute pedeapsa cea mai grea și anume 9 ani închisoare;

c) condamnarea inculpatului T.C.D. la:

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- 2 pedepse de câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (părți vătămate D.P. și L.D.C.).

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani închisoare;

d) aplicarea, ambilor inculpați, a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);

e) confiscarea de la inculpați, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a cuțitelor folosite la săvârșirea infracțiunilor.

A fost menținută starea de arest a inculpaților, iar din pedepsele pe care acestea urmează să le execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 19 ianuarie 2003, la zi (art. 350 C. proc. pen. și, respectiv, art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)).

Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile F.V. și F.A. care au fost obligați la plata sumei de câte 200.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacată și s-a decis ca cheltuielile ocazionate de judecata apelurilor declarate de inculpații B.D. și T.C.D. să fie suportate de stat.

în motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat, în esență, următoarele:

a) în legătură cu motivele de casare invocate de parchet s-a arătat că:

- nu poate fi primită critica privind nerespectarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., constând în omisiunea de a se pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece, în cauză, nu s-a produs nici o vătămare celor doi inculpați, din moment ce s-a dispus condamnarea lor pentru o faptă mai ușoară, art. 183 C. pen., decât cea pentru care au fost condamnați de prima instanță, și anume art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen.;

- este întemeiată critica privind neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., motiv pentru care în baza acestui text de lege se va dispune confiscarea cuțitelor folosite de inculpați la săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor;

- nu este întemeiată critica privind încălcarea dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., constând în omisiunea citării în proces a părții vătămate Spitalul Clinic de Urgență București și neacordarea de despăgubiri civile acesteia, constând în cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimelor, deoarece numita parte vătămată nu face parte dintre persoanele arătate în art. 17 C. proc. pen., pentru care acțiunea civilă se pornește și exercită din oficiu, și deci nu se poate vorbi de prejudicierea acesteia prin omisiune, câtă vreme nu și-a exprimat în mod expres și neechivoc intenția de dezdăunare;

- în ce privește critica privind netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților s-a arătat că, întrucât se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei de omor calificat, se va avea în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la condamnarea acestora pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., și că în ce privesc pedepsele aplicate pentru infracțiunile de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., urmează a fi majorate întrucât stabilirea lor la limita minimă a textelor de lege incriminatoare, nu sunt în măsură să reflecte pericolul social al faptelor.

b) Referitor la critica formulată de inculpați privind încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, ci cele ale infracțiunii de încăierare, pentru care urmează a fi condamnați, s-a arătat că nu poate fi primită, întrucât în cauză s-a stabilit cu certitudine care dintre persoane a aplicat lovituri, în cadrul conflictului ce a avut loc, inclusiv a celor care au condus la decesul victimei F.I.M.

în legătură cu această critică, s-a mai arătat că este întemeiată susținerea inculpaților potrivit căreia nu au acționat cu intenția de a ucide pe victimă, aceștia angajându-se într-un conflict care a avut drept scop aplicarea unor corecții, cauzarea de vătămări, rezultatul mai grav, moartea victimei, producându-se din culpă, motiv pentru care fapta urmează a fi încadrată în infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.;

c) Cu privire la recursurile declarate de părțile civile F.V. și F.A. s-a arătat că sunt nefondate, pe de o parte, datorită faptului că nu au fost motivate, iar, pe de altă parte, că din verificarea, hotărârii primei instanțe, făcută din oficiu, nu s-a constatat existența unor motive care să ducă la casare.

împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpații B.D. și T.C.D. și părțile civile F.V. și F.A.

Parchetul a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei de omor reținută în sarcina inculpaților B.D. și T.C.D. prin rechizitoriu în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, deoarece, în cauză, din modul în care au acționat aceștia, obiectele folosite, zona în care a fost aplicată lovitura ce a condus la deces și consecințele produse (moartea victimei) rezultă că aceștia au acționat cu intenția de a ucide și chiar dacă nu au urmărit acest rezultat, au putut să-și dea seama că prin acțiunile lor pot cauza moartea victimei, pe care l-au acceptat ca posibil a se produce, acționând, cel puțin, cu intenție indirectă.

în consecință, s-a solicitat casarea deciziei atacată, schimbarea încadrării juridice a faptei care a avut ca rezultat moartea victimei F.I.M. din infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Inculpații au criticat decizia instanței de apel, după cum urmează:

Inculpatul B.D. cu privire la greșita înlăturare de către instanța de apel a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., privind starea de provocare în legătură cu săvârșirea infracțiunii de vătămări cauzatoare de moarte, înlăturare pe care aceasta nu a motivat-o în nici un fel, solicitând a se face aplicarea acestui text de lege, precum și cu privire la greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, în cauză impunându-se reducerea acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante, constând în împrejurările comiterii faptei și datele ce caracterizează persoana sa, respectiv este tânăr, nu are antecedente penale și a fost de acord cu plata despăgubirilor solicitate de părțile civile.

Inculpatul T.C.D. cu privire la:

- greșita condamnare pentru fapta de ucidere a victimei F.I.M., deoarece în cauză nu s-a dovedit, în nici un fel, că prin activitatea sa a contribuit la decesul acesteia, având în vedere faptul că între el și inculpatul T.C.D. pe de o parte, și ceilalți participanți la conflict, pe de altă parte, nu s-a dovedit existența unei înțelegeri sub forma participației, iar loviturile aplicate de el cu mânerul unui cuțit și cu picioarele nu au avut nici o contribuție la decesul victimei, leziunea care a condus la suprimarea vieții acesteia fiind cea cauzată de lovitura de cuțit aplicată de inculpatul T.C.D. ori de P.I., aspect reieșit cu prisosință din probele de la dosar, și confirmat fără nici un dubiu de raportul medico-legal de autopsie, aflat la dosarul cauzei.

în aceste condiții a susținut inculpatul, condamnarea sa pentru infracțiunea de omor calificat cum a dispus prima instanță ori de lovituri cauzatoare de moarte cum a decis instanța de apel este nelegală.

întrucât prin actele sale de lovire nu a cauzat victimei decât leziuni ușoare, fără nici un fel de consecințe asupra vieții, încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.;

- motivarea deciziei instanței de apel este confuză, contradictorie și neconvingătoare, din lecturarea acesteia nerezultând elementele și argumentele care au stat la baza condamnării sale, în sensul că nu s-a dovedit, legat de moartea victimei F.I.M., existența laturilor subiective și obiective a infracțiunii de omor, iar în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu este îndeplinită cerința laturii obiective, în sensul că decesul victimei s-a produs de o lovitură intenționată a sa, cu consecințele posibile ale art. 182 C. pen., iar rezultatul să fi fost praeterintenționat, adică produs din culpă, motiv pentru care se impune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

S-a mai arătat că în cauză, pe de o parte, în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru care instanțele nu au arătat în ce constă iar, pe de altă parte, în mod nejustificat s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., text de lege reținut de instanța de fond, înlăturare pe care instanța de apel nu a motivat-o deși, potrivit legii, avea această obligație.

în oricare din situații însă, în cauză se impune reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, având în vedere faptul că este tânăr, provine dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale și că acțiunile sale nu au fost de natură să conducă la decesul victimei.

Părțile civile F.V. și F.A. nu au motivat recursurile declarate împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel.

Asupra recursurilor de față:

A) Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că situația de fapt reținută de cele două instanțe, respectiv fond și apel, este corectă și confirmată de probele ce au fost administrate pe întreg parcursul procesului penal.

Cu toate acestea, cele două instanțe au apreciat și au dat o interpretare diferită materialului probator în ce privește fapta de ucidere a victimei F.I.M.

Astfel, în timp ce prima instanță a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instanța de apel a ajuns la concluzia că în sarcina acestora nu se poate reține decât săvârșirea infracțiunii de loviri ori vătămări cauzatoare de moarte.

Acest din urmă punct de vedere este greșit.

Este fără îndoială că în momentul în care inculpații B.D. și T.C.D. au fost chemați în ajutor de către numitul V.R., ca urmare a unui conflict pe care acesta l-a avut cu grupul din care făcea parte victima și părțile vătămate nu se manifestau violent, nici verbal și nici fizic, după care este necontestat că starea conflictuală s-a datorat comportării lui V.R., care, în urma unor discuții avute cu părțile vătămate și victima a încercat să scoată din buzunarul pantalonilor un cuțit cu care să amenințe pe cei de față, fapt ce a determinat încercarea de imobilizare a acestuia, fără nici o altă intenție agresivă.

în acest context, V.R. a solicitat ajutorul celor din grupul din care făcea parte, respectiv inculpații B.D. și T.C.D. și învinuitul P.I.

Considerând că este de datoria lor să intervină în ajutorul lui V.R., inculpații și P.I. s-au deplasat la locul incidentului și fără a se informa care a fost motivul pentru care li s-a solicitat ajutorul, înarmați fiind cu cuțite (bricege în accepțiunea inculpaților, dar în realitate cuțite față de dimensiunile pe care le aveau) s-au manifestat violent față de părțile vătămate și victimă, aplicându-le lovituri cu pumnii, picioarele și cuțitele.

De teamă, părțile vătămate și victima au încercat să se retragă, însă atacatorii și-au continuat actele de violență.

în aceste împrejurări, victima F.I.M., încercând să fugă, din cauza zăpezii, a alunecat, căzând cu fața în sus.

Profitând de situația în care se afla victima, învinuitul P.I. i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona coapselor, lucru pe care l-a făcut și inculpatul B.D.

în aceleași împrejurări, inculpatul T.C.D. a aplicat și el lovituri victimei cu mânerul cuțitului și pumnii.

Una din cele două lovituri aplicate victimei de către inculpații B.D. și P.I. a prezentat o gravitate deosebită, deoarece a interesat artera femurală și în scurt timp a dus la deces, ca urmare a hemoragiei externe, intense, ce s-a declanșat.

Intervenind pentru a salva pe victimă, părțile vătămate D.P. și L.D.C. au fost lovite și ele de către inculpați, atât cu pumnii și picioarele cât și cu cuțitul, cauzându-le leziunile descrise în actele medicale, aflate la dosar.

Evenimentele petrecându-se în acest fel, rezultă fără echivoc, că toți cei ce au atacat pe victima F.I.M., nu au avut nici un moment, intenția de a-l apăra pe V.R., autorul moral al conflictului, ci de a-i pedepsi, în mod exemplar, pe cei ce au îndrăznit să nu-i dea atenție și ascultare prietenului lor.

Prin urmare, concluzia logică ce se desprinde din cele arătate mai sus, este că inculpații, care au atacat pe victimă cu obiecte apte de a produce moartea (în speță cuțite ori bricege); profitând de neputința acesteia de a se apăra (căzută la pământ) și de a-i aplica lovituri într-o zonă care interesează organe ori vase de mare importanță pentru viață, cum este artera femurală, una dintre lovituri având drept rezultat lezarea acesteia prin producerea unei tăieturi, că au acționat cu intenție și chiar dacă nu au urmărit în mod direct acest rezultat, moartea victimei, au acceptat posibilitatea producerii lui, acționând, astfel, cu intenție indirectă, proprie infracțiunii de omor.

în speță, pentru reținerea vinovăției inculpaților, privind infracțiunea de omor, nu are relevanță care dintre ei a aplicat lovitura ce a generat moartea, din moment ce aceștia au acționat solidar, printr-o înțelegere spontană și tacită, fiecare dintre ei asumându-și atât consecințele propriilor fapte cât și a celorlalți participanți.

Așa fiind, în cauză nu se poate reține că moartea victimei a fost rezultatul unei intenții depășită, neurmărită ori acceptată de inculpați, pentru ca fapta să poată fi încadrată în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte ci, dimpotrivă, că forma de vinovăție cu care s-a acționat este intenția, chiar dacă aceasta a fost indirectă, toate probele de la dosar confirmând cu prisosință această concluzie.

Faptul că unul sau altul dintre inculpați sau făptuitori au avut o contribuție mai mică sau mai mare la săvârșirea faptei, că unul sau altul a aplicat lovituri mai mult sau mai puțin periculoase pentru viață, ori că numai una ori alta dintre lovituri au condus la deces nu sunt în măsură nici să exonereze de răspundere, nici să conducă la încadrări juridice diferite, toate acestea putând constitui elemente de care să se țină seama în procesul de individualizare a pedepselor.

Pentru aceste considerente, urmează a se constata că recursul declarat de parchet este întemeiat, a casa decizia atacată și, în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților B.D. și T.C.D., privind decesul victimei F.I.M., din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte în infracțiunea de omor calificat, întrucât fapta a fost comisă într-un loc public.

De menționat faptul că în cauză, deci și în legătură cu această faptă, în sarcina inculpaților urmează a se menține aplicarea circumstanței agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., întrucât, așa cum s-a mai arătat, s-a dovedit că actele materiale exercitate asupra victimei F.I.M. care au dus la moartea acesteia, au aparținut tuturor participanților, respectiv celor doi inculpați și învinuitului P.I., între ei existând un acord tacit, fără a avea însă relevanță dacă toți cei implicați în conflict au fost trimiși în judecată ori numai unii dintre ei, sau dacă unii au acționat cu o formă iar alții cu o altă formă de vinovăție.

Ceea ce se sancționează în asemenea situație și duce la aplicarea acestei agravante este gradul sporit de pericol social pe care îl capătă fapta, materializat prin forța de acțiune a participanților și care amplifică îndrăzneala și curajul acestora.

Având în vedere faptul că, inculpații B.D. și T.C.D., urmează a fi condamnați pentru infracțiunea de omor calificat, în cauză urmează ca la stabilirea pedepselor ce li se vor aplica să se țină seama de criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare atât la pericolul social al faptei cât și la datele ce caracterizează persoana fiecăruia dintre ei, dar și de contribuția efectivă pe care au avut-o la producerea rezultatului care s-a soldat cu moartea victimei.

Se apreciază că, raportat la împrejurările în care inculpații au săvârșit fapta, respectiv pentru a interveni în ajutorul prietenului lor V.R., chiar dacă nu era justificat, dar și de datele personale ale fiecăruia dintre ei, respectiv că sunt tineri, nu au antecedente penale și au fost de acord să despăgubească părțile civile, regretând cele întâmplate, în favoarea lor se impune reținerea de circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

De asemenea, având în vedere că există concurs între circumstanțele agravante [(art. 75 lit. a)] și circumstanțele atenuante (art. 76 C. pen.), urmează a se constata că, în cauză, sunt incidente și dispozițiile art. 80 C. pen.

Urmând a fi condamnați pentru infracțiunea de omor calificat, inculpaților li se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 65 C. pen., care este obligatorie.

B) Recursul declarat de inculpatul B.D. este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta:

1. Critica privind greșita înlăturare de către instanța de apel a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., referitor la existența stării de provocare, nu poate fi primită.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., se află în stare de provocare persoana care săvârșește fapta sub stăpânirea unei puternice stări de tulburare sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Analizând critica menționată, prin prisma prevederilor textului de lege citat se constată că, în cauză nu sunt întrunite cerințele privind starea de provocare, deoarece din materialul probator nu rezultă că victima ori părțile vătămate au comis vreuna din acțiunile arătate în art. 73 lit. b) C. pen., ci, dimpotrivă, că inculpații au fost aceia care, fără un motiv temeinic și serios, mai mult, prin acte de violență nejustificate, au atacat și lovit părțile vătămate și victima, chiar în condițiile în care acestea încercau să se retragă.

Aprecierea lor subiectivă, având drept bază pericolul în care s-ar afla prietenul lor V.R., nu este de natură să justifice existența unei stări de tulburare de natura celei invocate, câtă vreme acest lucru nu s-a petrecut.

Prin urmare, critica analizată fiind nefondată, urmează a fi respinsă ca atare.

2. în schimb este întemeiată cea de a doua critică formulată referitoare la nereținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante.

întrucât acest aspect a fost analizat în cadrul recursului declarat de parchet, reluarea acelor argumente nu se mai impune, fiind câștigate cauzei și a fi avute în vedere și în situația de față.

Se impune însă precizarea, că din moment ce în cauză, aceste circumstanțe nu au fost acordate și la judecata în apel, ele urmează a fi reținute și în cazul infracțiunilor de lovire la care inculpatul a fost condamnat, cu efectele prevăzute de lege, fără însă a neglija existența concursului dintre aceste circumstanțe și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., care impun aplicarea și a prevederilor art. 80 C. pen.

C) Cu privire la recursul declarat de inculpatul T.C.D.

Criticile formulate sunt întemeiate în parte și pentru considerentele ce se vor arăta.

a) Critica inculpatului potrivit căreia în cauză în mod greșit instanța de apel a încadrat fapta reținută în sarcina sa în legătură cu uciderea victimei F.I.M. în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte este întemeiată dar nu conform susținerilor sale, în sensul că, raportat la loviturile pe care le-a aplicat cu pumnii și mânerul cuțitului și a leziunilor ce i le-a cauzat acesteia, care sunt minore, nu se poate vorbi de intenția de a ucide sau chiar de o intenție depășită, ci doar de simple lovituri care au cauzat leziuni superficiale, care sunt proprii infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care ar urma să fie condamnat, în situația cea mai nefavorabilă, pentru el, ci pentru considerentele expuse detaliat în răspunsul la critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ce privește același aspect.

Prin urmare, nemaifiind de adăugat alte argumente decât cele arătate la recursul declarat de parchet, urmează a se conchide că, într-adevăr, instanța de apel în mod greșit l-a condamnat pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și nu de omor calificat cum în mod corect a hotărât instanța de fond.

b) Cea de a doua critică referitoare la nemotivarea deciziei de către instanța de apel este parțial întemeiată.

Instanța de apel, în străduința sa de a-și motiva cât mai convingător punctul de vedere, în legătură cu schimbarea încadrării juridice a faptei, privind moartea victimei F.I.M., a făcut unele afirmații contradictorii de natură a duce la concluzia că argumentele sale sunt nesigure.

Cu toate acestea, însă, nu se poate vorbi de o nemotivare a deciziei, în sensul celor arătate în art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen.

De altfel, această lacună a instanței de apel, nu se datorează faptului că în cauză nu există probe de vinovăție, ori că nu s-a făcut referire la ele ci datorită exprimării în anumite momente insuficient de clar și convingător.

Oricum, această critică nu este de natură să ducă la invalidarea hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât instanța de recurs va casa decizia atacată sub acest aspect și va pronunța o altă decizie, cu argumentele la care s-a făcut referire la critica formulată de parchet, privind încadrarea juridică a faptei.

în consecință, această critică nefiind în măsură să producă efectele avute în vedere de legiuitor atunci când a instituit-o, urmează a fi considerată, pentru argumentele arătate, ca fiind formală și fără posibilitatea producerii de consecințe juridice.

c) Susținerea recurentului-inculpat că în cauză în mod greșit s-a reținut existența circumstanței agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., este nefondată, în acest sens urmând a se avea în vedere argumentele expuse la motivul de casare invocat de parchet, cu privire la încadrarea juridică a faptei privind decesul victimei F.I.M.

d) Este justificată critica în legătură cu nereținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante.

întrucât acest aspect a fost analizat tot cu ocazia discutării recursului declarat de parchet, mai este de arătat doar că raportat la împrejurările în care s-au comis faptele, contribuția avută la rezultatul produs, faptul că este tânăr, nu are antecedente penale, a regretat cele întâmplate și a fost de acord să despăgubească părțile civile, în cauză se impune reținerea în favoarea sa, pentru toate faptele, de circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., cărora urmează a li se da eficiența cuvenită, fără a neglija că acestea sunt în concurs cu circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., care impune și aplicarea prevederilor art. 80 C. pen.

D) Cu privire la recursurile declarate de părțile civile F.V. și F.A.

Așa cum s-a mai arătat mai sus, numitele părți civile nu și-au motivat recursurile declarate.

Cum verificând decizia atacată din oficiu, nu se constată elemente care să ducă la modificarea acesteia sub aspectul laturii civile, urmează a se constata că acestea (recursurile) sunt nefondate și respinse ca atare și a dispune obligarea recurentelor-părți civile la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi de atac, culpa procesuală aparținându-le în exclusivitate.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport de prevederile art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., fără însă a fi evidențiate și alte încălcări ale legii, urmează a se constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații B.D. și T.C.D. urmează a fi admise, a casa decizia atacată și a se dispune în sensul celor din dispozitivul prezentei decizii.

întrucât recursurile declarate de inculpații B.D. și T.C.D. au fost admise, pentru lipsa culpei procesuale proprie, cheltuielile judiciare ocazionate de judecata în recurs au fost suportate de stat.

← ICCJ. Decizia nr. 1531/2005. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1464/2005. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1459/2005. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1459/2005. Penal