ICCJ. Decizia nr. 1554/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 264 din 13 iulie 2004, Tribunalul Mureș a respins contestația la executare formulată de condamnatul P.B. prin care acesta solicită instanței reducerea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 71/2002 a Tribunalului Harghita, cerând aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 14 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța a motivat că în cauză condamnatul nu beneficiază de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepsei, deoarece nu a denunțat el însuși pe făptuitorul care a comis infracțiunea de corupție, iar pe de altă parte, tragerea la răspundere penală a acestuia nu s-a realizat încă, în sensul că nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare a celui denunțat.
Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia nr. 177/ A din 5 noiembrie 2004, a admis apelul condamnatului P.B., a desființat sentința atacată și rejudecând cauza a dispus admiterea contestației la executare făcând aplicarea prevederilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002. Prin urmare a redus pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 71/2002 a Tribunalului Harghita pentru fiecare din cele două infracțiuni de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., aflate în concurs, la câte 4 ani închisoare, urmând ca în final condamnatul să execute 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, care fără a arăta cazul de casare, a criticat-o pentru că până la condamnarea contestatorului, tragerea la răspundere a lui O.G. în sensul aplicării pedepsei nu s-a realizat, iar pe de altă parte nu contestatorul l-a denunțat prima dată pe O.G. chiar dacă a fost ulterior audiat ca martor.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., rezultă că motivul de casare prevăzut la art. 3859pct. 171 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii, se ia în considerare întotdeauna și din oficiu.
în cauză, instanțele au avut de rezolvat contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit căreia "contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării".
Ambele instanțe au considerat de principiu admisibil demersul condamnatului pentru reducerea pedepsei pe calea contestației la executare, diferența constând în aceea că prima instanță a respins contestația cu motivarea că în speță nu sunt întrunite condițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru reducerea pedepsei, iar instanța de apel a considerat îndeplinite aceste condiții și prin admiterea contestației la executare a redus pedeapsa.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 și care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori a judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altei persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Din examinarea textului rezultă că pentru a beneficia de înjumătățirea limitelor de pedeapsă martorul trebuie să facă parte din categoria celor definite la art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 din lege, adică fie are calitate procesuală legală de martor potrivit Codului de procedură penală, fie fără a avea o calitate procesuală în cauză prin informații și date determinante contribuie la aflarea adevărului în cauze grave sau la prevenirea producerii unor pagube deosebite prin infracțiuni, în această categorie fiind inclusă și persoana care are calitate de inculpat într-o altă cauză.
Martor, în sensul Legii nr. 682/2002, este și persoana care potrivit art. 2 lit. a) pct. 3 din lege, se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la repararea unor pagube deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
Această categorie de martori nu este însă enumerată în art. 19 din Legea nr. 682/2002 între cele care beneficiază de înjumătățirea pedepsei, fiind exclusă de la acest beneficiu.
în cauză inculpatul P.B. a fost condamnat prin sentința penală nr. 71/2002 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă la 7 noiembrie 2003, prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, în 2004 când a fost audiat ca martor în cauza privind pe O.G. contestatorul se afla în situația de la art. 2 lit. a) pct. 3 din Legea nr. 682/2002, condamnat aflat în executarea unei pedepse.
Prin urmare nu putea beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 cum greșit motivează Curtea de Apel Tg. Mureș.
De altfel, în acest sens este și dispoziția din art. 19 din Legea nr. 682/2002 potrivit căreia beneficiază de înjumătățirea pedepsei, persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori a judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, ori așa cum s-a arătat, contestatorul a depus mărturie după trimiterea urmăririi penale și după finalizarea judecării lui.
Pe de altă parte aplicarea dispozițiilor art. 19 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este în mod evident o chestiune de fond. Atâta vreme cât în cursul procesului instanța constată că o persoană judecată pentru o infracțiune gravă are calitatea de martor în sensul art. 19 din Legea nr. 682/2002 este obligată să aplice în cadrul procesului de individualizare a pedepsei ca un criteriu obiectiv și dispoziția legală referitoare la înjumătățirea limitelor pedepsei. Prin urmare această aplicare a art. 19 din lege, este obligatorie în cadrul judecării în fond a cauzei. Omisiunea aplicării atunci când este cazul constituie o greșeală în aplicarea legii și poate fi îndreptată în căile legale de atac.
Contestația la executare nu este o cale de atac ci un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, în cazul art. 461 lit. d) legate de evenimente survenite după judecarea definitivă a cauzei.
Or, în cauză existența sau inexistența condițiilor de la art. 19 din Legea nr. 682/2002 este o problemă de fond. Ca atare era inadmisibilă contestația la executare prin care se tinde a soluționa o astfel de problemă.
Așa fiind, dacă până la judecarea definitivă a unei persoane, instanței nu i-a fost cunoscută împrejurarea că acea persoană îndeplinește condițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, hotărârea poate fi îndreptată pe calea unei căi de retractare și nicidecum într-o contestație la executare.
Prin urmare, înalta Curte, a văzut prevederile art. 3859alin. (3), art. 385 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, a casat decizia atacată și a menținut sentința penală nr. 264 din 13 iulie 2004 a Tribunalului Mureș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1580/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1547/2005. Penal → |
|---|
