ICCJ. Decizia nr. 1662/2005. Penal. Strămutare. Strămutare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1662/2005

Dosar nr. 559/2005

Şedinţa publică din 9 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 151 din 29 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul R.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în 28 octombrie 2003 în dosarul nr. 1798/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe G.D.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 10 iunie 2004, petiţionarul s-a adresat cu plângere penală împotriva judecătorului G.D. din cadrul Judecătoriei sector 4 Bucureşti.

Plângerea penală a fost soluţionată prin rezoluţia din 28 octombrie 2004 dată în dosarul nr. 1798/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea Apel Bucureşti, în rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.D.

Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul, potrivit dispoziţiilor art. 278 C. pen., a formulat plângere.

La solicitarea instanţei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a comunicat faptul că plângerea petiţionarului a fost înregistrată sub nr. 4389/11/2004 şi se află în curs de soluţionare.

În raport de dispoziţiile art. 278 alin. (1) a pronunţat soluţia menţionată mai sus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul, criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, în sensul că la data pronunţării sentinţei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, erau respectate condiţiile prevăzute de art. 278 C. pen.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Petiţionarul nu a aşteptat ca parchetul să soluţioneze plângerea formulată de acesta împotriva rezoluţiei din 28 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1798/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., la Curtea de Apel Bucureşti.

În mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionar întrucât nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen.

Cum procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., este obligatorie, petiţionarul trebuia să aştepte soluţionarea plângerii conform acestui text de lege.

Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.

În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.A. împotriva sentinţei penale nr. 151 din 29 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1662/2005. Penal. Strămutare. Strămutare