ICCJ. Decizia nr. 1668/2005. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1668/2005
Dosar nr. 593/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 762 din 27 septembrie 2004, Tribunalul Timiş a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul L.A., în temeiul dispoziţiilor art. 403 şi art. 394 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei din care 200.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
S-a reţinut că revizuentul se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de atr.72 lit. b) din Legea nr. 30/1978 şi art. 2791 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 285 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 509 din 12 martie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie.
În motivarea cererii sale de revizuire, condamnatul învederează faptul că nu este vinovat, autorul infracţiunii săvârşite fiind, în realitate, F.M.
Instanţa de fond a cunoscut această împrejurare la soluţionarea cauzei, la dosar fiind depus referatul I.P.J. Timiş nr. 82278 din 14 septembrie 2004 prin care s-a propus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.M., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 279 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 28/ A din 17 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei din care 200.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul L.A. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, revizuirea sentinţei de condamnare.
Temeiul juridic îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Motivul de revizuire invocat de condamnat a fost cunoscut şi avut în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea cauzei, astfel că el nu se înscrie între cele limitativ şi expres prevăzute de articolul 394 C. proc. pen.
Aşa fiind, şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 28 din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1667/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1669/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
---|