ICCJ. Decizia nr. 1661/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1661/2005
Dosar nr. 598/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionara Z.E.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru unele abuzuri şi falsuri comise de funcţionari din cadrul Consiliului Local şi Primăriei comunei Becicherecu Mic, judeţul Timiş, de notarul public B.N. şi de numiţii C.I. şi C.M.
Sesizarea procedurii succesorale şi actele trimise de consiliul local amintit, au fost semnate de primarul L.M. şi secretarul I.E., documente în baza cărora B.N. notar şef la fostul notariat de Stat Timişoara a întocmit certificatul de vacantă succesorală nr. 2159 din 25 octombrie 1994, care este contestat de petentă.
Prin rezoluţia din 29 noiembrie 2003, în dosarul nr. 243/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public B.N., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de C.I. şi C.M., pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen.
Se motivează că, deoarece faptele reclamate au avut loc în perioada 24 - 26 octombrie 1994 a intervenit prescripţia răspunderii penale, care s-a împlinit la 24 - 26 noiembrie 1999, menţionându-se că în cauză nu au intervenit întreruperi ale curgerii termenului de prescripţie.
Prin rezoluţia din 12 februarie 2004, în dosarul nr. 243/P/2003, a aceluiaşi parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.N., pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faţă de C.I. şi C.M., pentru infracţiunile de uz de fals şi fals în declaraţii, prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi faţă de L.M. şi I.E., pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals, prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Motivul soluţiei este acelaşi, acela al prescripţiei răspunderii penale.
Se mai arată în motivarea rezoluţiei că problema succesiunii care a determinat plângerile petiţionarei, a fost soluţionată într-un proces civil, în sensul că s-a anulat certificatul de vacanţă succesorală.
Prin rezoluţia din 25 martie 2004, în dosarul nr. 499/II/2/2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a respins plângerea petentei împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 243/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
După respingerea plângerilor, făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., petiţionara Z.E.C. a formulat plângere la Curtea de Apel Timişoara, conform art. 2781 din acelaşi cod, susţinând că în mod nejustificat parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva persoanelor reclamate.
Instanţa a dispus conexarea dosarelor datorită identităţii de părţi şi obiect, iar prin sentinţa penală nr. 111 din 16 decembrie 2004, a admis în parte plângerea formulată de petiţionara Z.E.C., prin mandatar M.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 29 noiembrie 2003, în dosarul nr. 243/P/2003, la 12 februarie 2004, în dosarul nr. 243/P/2003 şi la 25 martie 2004, în dosarul nr. 499/II/2/2004 şi a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., privind pe inculpaţii C.I., C.M., L.M. şi I.E., prin infirmarea rezoluţiilor mai sus-amintite.
Se menţionează că în mod corect s-a reţinut că pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), operează prescripţia răspunderii penale, ceea ce însă nu este valabil şi pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat recurs intimaţii I.E., L.M., C.I. şi C.M., precum şi petiţionara Z.E.C.
Cu privire la recursurile declarate de intimaţi.
S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiţionara Z.E.C., susţinându-se că nu au săvârşit nici o faptă de natură penală.
Recursurile sunt fondate.
În mod greşit, Curtea de Apel a considerat că pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., nu operează prescripţia răspunderii penale.
Faţă de faptul că faptele reclamate au avut loc în perioada 24 - 26 octombrie 1994, că actele pretins false au fost folosite în această perioadă pentru declararea vacantei succesorale conform certificatului nr. 2159 din 25 octombrie 1999, că termenul de prescripţie pentru infracţiunea de uz de fals este conform art. 122 lit. d) C. proc. pen., de 5 ani că în cursul termenului de prescripţie nu a intervenit nici o prescripţie şi că petiţionara a sesizat parchetul la data de 23 octombrie 2003, este evident că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit.
Este de observat faptul că prima instanţă deşi a constatat corect că pentru celelalte infracţiuni operează prescripţia răspunderii penale, pentru infracţiunea de uz de fals a considerat fără nici o motivare că nu operează prescripţia răspunderii penale.
Hotărând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre contrară legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 171 C. proc. pen.
Cu privire la recursul declarat de petiţionara Z.E.C.
S-a solicitat admiterea recursului şi admiterea plângerii sale în întregime, în sensul trimiterii cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale pentru toate infracţiunile reclamate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele expuse la analizarea recursurilor declarate de intimaţi şi la care s-a concluzionat că operează prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile care au fost reclamate de petiţionară.
Pentru considerentele înfăţişate urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite recursurile declarate de cei patru intimaţi, a se casa sentinţa şi rejudecând a se respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale.
Recursul declarat de petiţionară fiind nefondat, urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în fond şi în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de intimaţii I.E., L.M., C.I. şi C.M. împotriva sentinţei penale nr. 111 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionara Z.E.C. împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la data de 29 noiembrie 2003, în dosarul nr. 243/P/2003, 12 februarie 2004 în dosarul nr. 243/P/2003 şi 25 martie 2004 în dosarul nr. 499/II/2/2004.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Z.E.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata în fond şi recurs a cauzei, în sumă de 2.000.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1660/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1662/2005. Penal. Strămutare. Strămutare → |
|---|
