ICCJ. Decizia nr. 172/2005. Penal. Plîngere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 172/2005
Dosar nr. 3322/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1/II/2/2004 din 23 ianuarie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.R. împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 58/R/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
S-a constatat că, prin rezoluţia din 30 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 47 C. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., reţinându-se că acesta nu se face vinovat de producerea accidentului de circulaţie din ziua de 3 noiembrie 2001, care a avut drept urmare moartea victimei M.M. şi vătămarea corporală a părţii vătămate L.S.
S-a reţinut că, la data de 3 noiembrie 2001, în jurul orelor 5,30, învinuitul D.V., subcomisar la I.P.J. Vrancea, conducea pe drumul judeţean 205 A, din direcţia Brăila-Focşani, autoturismul proprietate personală marca Mercedes C 180 pe care îl cumpărase de la un cetăţean german pe data de 13 octombrie 2001.
În autoturism se aflau subcomisarul M.M. şi agentul de poliţie L.S., ambii colegi de serviciu cu învinuitul.
În apropierea municipiului Focşani, la km 3+500, pe partea carosabilă, în faţa autoturismului a apărut un câine pe care învinuitul a încercat să îl evite prin virare la stânga, după care a frânat, însă nu a mai putut controla direcţia de deplasare a autoturismului, care a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului de deplasare şi a intrat într-un copac aflat la marginea şoselei.
În urma coliziunii, subcomisarul de poliţie M.M. a decedat, iar agentul de poliţie L.S. a suferit leziuni care au necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale. Învinuitul D.V. a suferit leziuni grave, care au necesitat mai multe intervenţii chirurgicale.
Urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care prin rezoluţia din 11 martie 2003 dată în dosarul nr. 1871/P/2001, şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În cauză au formulat declaraţii de constituire de părţi civile M.T.M., soţia victimei M.M., care printr-un memoriu datat 19 ianuarie 2002, adresat prim-procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 150.000.000 lei, reprezentând despăgubiri civile urmare cheltuielilor făcute cu înmormântarea şi a solicitat obligarea învinuitului D.V. la plata unei prestaţii periodice până la terminarea studiilor, pentru minorul M.Şt.R. şi M.R., mama victimei M.M., care prin declaraţia din 18 februarie 2002 dată în faţa procurorului militar a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 50 milioane lei, reprezentând suma cu care a contribuit la înmormântarea fiului său şi la pomana de 40 zile.
S-a mai reţinut că, la data de 25 februarie 2002, la cererea învinuitului D.V., parchetul militar a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care a fost efectuată de expertul N.I., iar la data de 6 iunie 2002 prin rezoluţie procurorul militar a dispus expertizarea tehnică a discurilor de frână de la roţile din faţă a autoturismului, de către experţi din cadrul I.C.M. Bucureşti.
Raportul de expertiză nr. 6382 din 17 iunie 2002 a I.C.M. a concluzionat că ambele discuri de frână de la roţile din faţă, au prezentat în zone active, o stare tehnică în afara condiţiilor prevăzute de constructor, prezentau o stare de risc în funcţionare, care impunea înlocuirea lor anterior accidentului, iar aceste defecţiuni puteau fi evidenţiate la o inspecţie tehnică periodică.
Expertiza tehnică auto a concluzionat că defecţiunile la sistemul de frânare au generat starea de pericol în circumstanţele unor solicitări de frânare însemnate determinate de încercarea de evitare a impactului cu câinele, iar accidentul nu putea fi evitat de conducătorul auto. Accidentul nu se producea dacă anterior evenimentului s-ar fi înlocuit subansamblurile defecte, depistate urmare unei expertize tehnice.
La data de 24 iulie 2003, s-a procedat la efectuarea unui experiment tehnic la care au participat, organul de urmărire penală, expertul tehnic desemnat şi experţii tehnici recomandaţi, partea civilă M.T.M. şi avocatul S.F., care potrivit împuternicirii de la dosar reprezenta atât pe M.T.M. cât şi pe M.R.
Raportul de expertiză întocmit de ing. P.C. a concluzionat în sensul că accidentul s-a produs datorită defecţiunilor tehnice de la sistemul de frânare care nu puteau fi prevăzute de învinuit, singura deosebire, fără influenţă asupra vinovăţiei, fiind viteza de circulaţie a autovehiculului în momentul premergător impactului (90 km/h, expert P.C.; 85 km/h, expert recomandat de învinuit D.C. şi 102 km/h, expert recomandat de avocat S.F., pentru partea civilă M.T.M.).
S-a apreciat că soluţia dată este temeinică şi legală.
Împotriva soluţiei, a formulat prezenta plângere, partea civilă M.R., arătând că nu a fost citată la efectuarea expertizei care a fost dispusă cu încălcarea normelor de procedură penală, încălcându-i-se şi dreptul la apărare.
S-a reţinut că M.R. a împuternicit pe avocatul F.S., pentru a-i apăra interesele, potrivit împuternicirii de la dosar, iar avocatul F.S. a fost prezent atât la stabilirea obiectivelor noii expertize, ocazie cu care a solicitat participarea unui expert numai din partea părţii civile M.T.M.
Organul de cercetare penală a respectat întocmai dispoziţiile art. 120 C. proc. pen., stabilind expertul din partea organului de cercetare şi apoi împreună cu acesta şi părţile cu apărătorii acestora au stabilit obiectivele expertizei, ocazie cu care părţile, prin apărător, au recomandat câte un expert care să participe la expertiză.
S-a mai reţinut că motivele invocate de M.R. în plângere nu sunt întemeiate, în condiţiile în care nora sa M.T.M., soţia victimei, a participat personal sau prin apărător la efectuarea expertizei tehnice de către inginer P.C., expertiză care a ajuns la aceleaşi concluzii cu expertiza efectuată de N.I. pe care nu le-a contestat.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal a formulat plângere M.R. în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., învederând următoarele:
Prin rezoluţia din 25 februarie 2002, la cererea învinuitului D.V., Parchetul Militar Teritorial Bucureşti a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto în vederea stabilirii cauzelor accidentului rutier din 3 noiembrie 2001, accident în care a decedat M.M. de la I.P.J. Vrancea. Ulterior cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi s-a dispus efectuarea unei alte expertize tehnice auto.
Organul de urmărire penală nu a avut rol activ, conform art. 202 C. proc. pen., adunând probe doar în favoarea învinuitului.
A arătat că, în cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică auto cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 116 şi următoarele C. proc. pen.
A arătat că nu a fost chemată de organul de urmărire penale, nu i s-a adus la cunoştinţă obiectul expertizei, nu a avut posibilitatea să completeze sau să modifice întrebările la care expertul trebuia să răspundă şi nici nu s-a adus la cunoştinţă faptul că are dreptul să recomande un expert care să participe la efectuarea expertizei, încălcându-se dispoziţiile prevăzute de Codul de procedură penală.
Faţă de aspectele de nelegalitate invocate, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a), a solicitat desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale, urmând ca organul de urmărire penală să efectueze o nouă expertiză tehnică auto cu respectarea normelor de procedură penală, expertize urmând să fie efectuată de către experţi de specialitate ai I.E.C. din cadrul Ministerului Justiţiei, la care să participe şi un expert recomandat de petentă.
Prin sentinţa penală nr. 23 din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, plângerea petentei M.R. formulată împotriva rezoluţiei nr. 1/II/2/2004 din 23 ianuarie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 58/P/2003.
A obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta M.R., solicitând, prin avocat, casarea sentinţei şi, pe fond, să se constate că nu au fost îndeplinite dispoziţiile legale, în sensul că nu i s-a comunicat expertiza efectuată în cauză.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluţia parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi prin care s-a respins plângerea formulată de petenta M.R. este temeinică şi legală.
De altfel, avocatul petentei a precizat că prin recursul declarat nu se contestă modul de rezolvare a plângerii ci faptul că nu s-au respectat normele de procedură penală, în sensul că petentei nu i s-a comunicat expertiza efectuată în cauză.
Susţinerile petentei sunt infirmate, însă, de probele existente în dosarul cauzei.
Astfel, din dosarul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi se află raportul de expertiză nr. 6382 din 17 iunie 2002, efectuat în baza rezoluţiei parchetului din 25 februarie 2002, la efectuarea expertizei participând avocatul părţilor civile M.R. şi M.T., dl. S.F.
După efectuarea expertizei, avocatul părţilor civile a formulat obiecţiuni care au fost admise şi s-a efectuat o nouă expertiză, la stabilirea obiectivelor participând expertul şi apărătorul părţilor.
Expertul consilier A.C., care a reprezentat-o pe petenta M.M. la efectuarea expertizei, a formulat obiecţiuni la această nouă expertiză efectuată.
Prin rezoluţia nr. 58/P/2003 din 29 septembrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a respins obiecţiunile formulate de expertul consilier A.C. la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul auto P.C., cu dispoziţie de a se comunica părţii vătămate M.M.
Aşa încât, petenta recurentă a fost reprezentată de avocat S.F. la stabilirea obiectivelor expertizelor efectuate, formulând şi obiecţiuni la a doua expertiză, nemaifiind necesară înştiinţarea petentei.
Pe de altă parte, avocatul petentei nu a formulat nici o obiecţiune cu referire la lipsa petentei pe care o reprezenta la momentul discutării obiectivelor expertizelor.
În consecinţă, susţinerile petentei recurente că s-au încălcat normele procedurale cu ocazia efectuării expertizelor sunt neîntemeiate.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de petentă, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.R. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 7 aprilie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1717/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1724/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
