ICCJ. Decizia nr. 1743/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1743/2005
Dosar nr. 51/2005
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 421 din 2 noiembrie 2004, Tribunalul Botoşani a dispus condamnarea inculpatului B.N.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 39 alin. (4) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 39 alin. (4) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2004 la zi.
S-a constatat că părţile vătămate T.E. şi A.I. nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciile de 3.000.000 lei şi 1.500.000 lei fiind recuperate prin restituire.
S-a confiscat de la inculpat corpul delict.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La datele de 20 august 2004 şi 4 septembrie 2004, prin ameninţare cu un cuţit, inculpatul a deposedat pe părţile vătămate B.I., T.E. şi A.I. de telefoanele mobile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.N.G. care a criticat-o, în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea acesteia sub minimul prevăzut de textul de lege incriminator, prin reţinerea circumstanţelor atenuante personale.
Prin Decizia penală nr. 406 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus în continuare arestarea preventivă de la 2 noiembrie 2004 la zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.N.G. care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că a avut o conduită bună înainte de comiterea infracţiunilor, a recunoscut şi regretat faptele comise.
Examinând recursul în raport de motivul invocat şi care se înscrie în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că nu este fondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului se reţine că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză şi au aplicat pedepse just individualizate, conform cerinţelor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţele au ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, de modalitatea şi împrejurările comiterii lor şi anume, inculpatul a deposedat părţile vătămate de telefoanele mobile, ameninţându-le cu un cuţit, dar şi datele ce caracterizează persoana infractorului.
Astfel, din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, acesta fiind condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni şi este recidivist, a regreta fapta comisă şi se află la o vârstă tânără şi avea un loc de muncă la data comiterii faptei.
Aşadar, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare este în măsură să asigure atingerea scopului preventiv şi educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, nu se constată existenţa unor motive pentru ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie redusă, urmând ca recursul său să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul B.N.G. să fie respins, ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2004 la 11 martie 2006.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.G. împotriva deciziei penale nr. 406 din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2004 la 11 martie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 174/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1744/2005. Penal. Legea nr.142/2000. Recurs → |
|---|
