ICCJ. Decizia nr. 1790/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1790/2005
Dosar nr. 697/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6/ PI din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 2781 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.L.P. împotriva rezoluţiei nr. 218/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi l-a obligat pe acesta la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 2 decembrie 2004, petentul M.L.P. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. 10682/P/2004 cauza prin care a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 218/ P din 30 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii N.E., procuror şi C.I.L., judecător, cu motivarea că rezoluţia este nelegală şi netemeinică întrucât în cauză nu s-au făcut cercetări.
S-a constatat că în cauză petentul a formulat iniţial plângere împotriva magistraţilor N.E. şi C.I.L., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea a fost soluţionată de procuror la 30 septembrie 2004, prin rezoluţia dată în dosar nr. 218/P/2004 dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen.
Fiind nemulţumit de rezoluţia emisă, petiţionarul a formulat o nouă plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar la 22 octombrie 2004, prin rezoluţia emisă, s-a confirmat soluţia dată de procuror la 30 septembrie 2004.
S-a stabilit că în cauză s-au respectat dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte competenţa cât şi termenul de soluţionare a plângerii, concluzionându-se că infracţiunea reclamată nu există.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, petiţionarul M.L.P., în termenul legal a formulat recurs susţinând că hotărârea a fost dată cu „încălcarea premeditată a art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., s-a depăşit intenţionat termenul obligatoriu de 20 de zile de soluţionare a dosarului".
În cuprinsul aceluiaşi memoriu depus la dosar a susţinut că cei doi magistraţi împotriva cărora s-a plâns se fac într-adevăr vinovaţi de abuz în serviciu contra intereselor sale afirmând că aceştia au „reale calităţi de torţionari" şi alte multe asemenea acuze. A solicitat în final judecarea recursului în lipsa sa şi a depus mai multe înscrisuri pentru a dovedi cele afirmate în memoriul existent la dosar.
Recursul petiţionarului este nefondat.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că plângerea formulată de acest petent este neîntemeiată, iar rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale privind infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este legală şi temeinică.
Cât priveşte critica recurentului petent, pe aspectul soluţionării plângerii cu depăşirea termenului prevăzut de lege de 20 de zile, nu poate fi reţinută întrucât prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara emis la 20 octombrie 2004 se menţionează că acest termen a fost depăşit întrucât se constatase un viciu de procedură de citare cu una din părţile din proces la primul termen astfel încât s-au făcut demersuri corecte pentru respectarea cerinţei prevăzute de art. 2781 alin. (4) C. proc. pen.
Cum în speţă intimaţii N.E. şi C.I.L. nu au făcut altceva decât să-şi îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle de serviciu şi cu respectarea prevederilor legale, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost pe deplin justificată.
În consecinţă, motivele de casare invocate nu sunt întemeiate iar alte motive, susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu nu se constată, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, urmând să-l oblige pe acesta şi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.L.P. împotriva sentinţei penale nr. 6/ PI din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1789/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1798/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
