ICCJ. Decizia nr. 1789/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1789/2005
Dosar nr. 696/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 3 aprilie 1998, petiţionarii C.A. şi C.I. au solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova începerea urmăririi penale împotriva notarului public C.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a susţinut că la încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1797 din 28 noiembrie 1996 voinţa petiţionarilor vânzători a fost de a garanta cu apartamentul lor un împrumut acordat de S.G. unor beneficiari nicidecum de a vinde acel apartament sus-numitei persoane.
Parchetul sesizat, prin rezoluţia nr. 57/P/1998 din 16 iunie 1998, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public, nerezultând date care să confirme săvârşirea vreunei infracţiuni şi care să impună solicitarea avizului Ministrului Justiţiei de cercetare.
Împotriva acestei soluţii petiţionarii s-au plâns procurorului ierarhic superior care prin rezoluţia nr. 2701/II/2/1998 din 18 august 1998 a comunicat că neîncepereaurmăririi penale este corectă, neconstatându-se inducerea în eroare de către notarul public şi nici încheierea unui act fals.
La 19 ianuarie 2004, în termenul prevăzut de art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 petiţionarii au formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea neînceperii urmăririi penale împotriva notarului public.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa penală nr. 88 din 2 decembrie 2004, a respins în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerile petiţionarilor considerând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, că actul de vânzare – cumpărare a apartamentului reprezintă voinţa părţilor şi că notarul nu a săvârşit infracţiunile reclamate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petiţionarii care au susţinut că au fost instigaţi de notar să întocmească un act de vânzare-cumpărare a apartamentului, pentru a gaja un împrumut şi că au pierdut locuinţa ca urmare a manoperelor frauduloase ale notarului, cumpărătorului S.G. şi a numiţilor F.D., F.D. şi B.F.
S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi continuarea urmăririi penale de către parchet.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, la data de 14 noiembrie 1996, soţii F.D. şi M. au solicitat, printr-un anunţ în ziarul G.S. un girant care să garanteze un împrumut bancar, oferind suma de 1.000.000 lei.
Petiţionarii C.I. şi C.A. i-au contactat pe soţii F., cărora le-au oferit sprijinul, urmărind astfel obţinerea sumei promise de solicitanţi.
Ulterior F.D. şi F.M. au revenit asupra intenţiei de a obţine împrumutul bancar, identificând pe numitul S.G. care s-a oferit să îi împrumute cu suma de 10.000 mărci germane, condiţionând acest demers de întocmirea unui contract de vânzare cumpărare, prin care soţii C.I. şi A. îi vindeau apartamentul proprietate personală.
Ca o garanţie acordată soţilor C., S.G. le-a indicat întocmirea unui contract de împrumut prin care C.I. şi A. împrumutau pe F.M. şi B.R. cu suma de 20.000.000 lei.
Întrucât soţii C. au fost de acord cu întocmirea actelor în această formă ei s-au deplasat la biroul notarului public C.T. unde s-au întocmit actele solicitate, în forma corectă. În actul de vânzare-cumpărare s-a consemnat dreptul de uzufruct al soţilor C. asupra locuinţei înstrăinate până în luna aprilie 1997, dată care reprezenta termenul scadent până la care soţii F. se obligau să restituie suma de 10.000 mărci germane împrumutată de la S.G.
În realitate, s-a stabilit ca actele întocmite aveau caracter simulat înţelegerea reală dintre soţii C.I. şi A. şi S.G. fiind aceea de a redobândi apartamentul în acelaşi mod, după ce soţii F. restituiau suma împrumutată lui S.G.
Cu prilejul audierii sale la procuror petiţionara C.A. a precizat că actele întocmite de notar reprezintă voinţa părţilor, împrejurare confirmată de martorii F.D., F.M. şi C.A.
Mai este de menţionat că petiţionara, în aceeaşi declaraţie din faţa procurorului a menţionat că iniţiativa întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în forma respectivă a aparţinut lui S.G. ceeace exclude comiterea vreunei fapte penale de către intimata C.T.
Rezultă deci că notarul public a întocmit actul de vânzare cumpărare conform cu acordul de voinţă al părţilor că nu au existat manopere de inducere în eroare şi nici falsificare acelui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui şi că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul public, pentru infracţiunile reclamate, prevăzute de art. 215 şi art. 289 alin. (1) C. pen., este corectă.
În consecinţă soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petiţionarilor împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost legal respinsă, situaţie în care curtea, constatând nefondate criticile formulate urmează în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge recursurile petiţionarilor cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii C.A. şi C.I. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 2 decembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1784/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1790/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
