ICCJ. Decizia nr. 1798/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1798/2005
Dosar nr. 451/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1298 din 14 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.D. la o pedeapsă de 16 ani închisoare şi 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv de la 18 noiembrie 2002 la zi.
A fost obligat inculpatul că plătească părţilor civile S.I. suma de 15.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgentă Bucureşti 9.187.558, iar către C.A.S. a municipiului Bucureşti 4.972.698 lei, cu acelaşi titlu.
A mai fost obligat inculpatul să plătească suma de 7.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Inculpatul G.A.D. şi victima Şt.N. sunt consumatori de alcool şi frecventează barul P.
În seara zilei de 17 decembrie 2002, în jurul orelor 22,00, victima Şt.N. a mers în barul P., s-a aşezat la o masă şi a solicitat să i se aducă băuturi alcoolice de către bărmăniţa A.A.
La circa o jumătate de oră, a intrat în acelaşi bar şi inculpatul G.A.D., care s-a aşezat la o masă alăturată solicitând la rândul său, să consume tot băuturi alcoolice.
La un moment dat, între cei doi, au început schimburi de cuvinte necuviincioase, inculpatul imputându-i victimei că nu i-a restituit o datorie de 50.000 lei şi că a avut o comportare indecentă faţă de soţia sa.
Victima nu a ripostat, astfel că inculpatul, fără motiv a început să-l lovească cu pumnii şi cu picioarele în mod repetat, precum şi cu un scaun pentru ca apoi, această activitate agresivă să se exercite până în jurul orelor 3,00.
A doua zi, urmare a loviturilor primite victima s-a întâlnit cu numiţii Z.G. şi T.F. şi în timp ce discutau şi le relata faptul că noaptea a fost lovit în mod nejustificat de către inculpat, a căzut în stare de inconştienţă, a fost transportat la Spitalul Universitar, şi cu toată intervenţia medicilor de specialitate, acesta a decedat.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie, rezultă că moarte numitului N.Şt. a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi dilacerării cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi toraco-lombar stâng, cu ruptură renală stângă în hil, iar între leziunile suferite de victimă şi moartea acesteia este o legătură directă de cauzalitate.
În contextul situaţiei de fapt expusă şi reţinută, constând în aceea că activitatea materială desfăşurată de inculpat care, într-o perioadă de 4 ore, cu pauze, a lovit în mod repetat pe victima Şt.N., cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un scaun, cauzându-i traumatisme care au avut drept consecinţe moartea acesteia a doua zi, deşi s-a intervenit chirurgical, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 16 ani închisoare.
S-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, pedeapsa aplicată este de natură să ducă la reeducarea acestuia.
Reţinând că nu au încetat temeiurile care au dus la arestarea inculpatului în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv.
Latura civilă a cauzei s-a arătat că a fost soluţionată în raport de dispoziţiile înscrise în art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi de art. 998 C. civ., fiind obligat inculpatul la despăgubiri civile în limita sumelor menţionate în prima parte a considerentelor prezentei decizii şi justificate cu actele şi dovezile de la dosar.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat, pe motiv că este vădit netemeinică deoarece, nu i s-au aplicat circumstanţe atenuante, astfel încât să i se aplice o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a examinat apelul declarat potrivit motivului invocat, vizând greşita individualizare a pedepsei prin neaplicarea circumstanţelor atenuante personale, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., astfel că prin Decizia penală nr. 2491 din 17 decembrie 2004, apelul declarat a fost respins ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., fiind menţinută starea de arest a inculpatului.
În considerente s-a arătat că, nu sunt temeiuri care să justifice aplicarea de circumstanţe atenuante, faţă de gravitatea faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă şi de datele personale ale inculpatului.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs, invocându-se critici legate de încadrarea juridică a faptei şi de greşita individualizare a pedepsei.
Într-un prim motiv, s-a arătat că leziunile pe care i le-a provocat victimei nu au fost de natură să ducă la decesul acestuia, ceea ce a determinat moartea victimei au fost afecţiunile pe care le prezenta anterior datei conflictului, în plus, intenţia sa nu a fost de a-i suprima viaţa.
Al doilea motiv, aşa cum s-a menţionat, se referă la greşita individualizare a pedepsei, în sensul că, deşi a recunoscut comiterea faptei, instanţa nu i-a aplicat circumstanţe atenuante personale, astfel încât să i se aplice o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Motivele de recurs invocate constituie cazuri de casare în sensul punctelor 17 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele de recurs invocate, de actele şi dovezile de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, de cazurile de casare invocate, se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Potrivit lucrărilor de la dosar, se constată următoarele:
Din declaraţia martorei A.A., bărmăniţă, rezultă că inculpatul a intrat în barul P., în jurul orelor 22,30, iar de la această oră până, în jurul orelor 3,00, i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii şi picioarele, iar la un moment dat, a auzit un zgomot puternic, iar pe victimă căzută jos în şezut.
Inculpatul, în declaraţiile date în faza de urmărire penală cum şi în cea de cercetare judecătorească arată că, aflându-se în stare de ebrietate a lovit-o pe victimă într-o perioadă de câteva ore de mai multe ori, iar când făcea pauză îi cumpăra de băut şi îi dădea să consume vodcă.
Mai precizează acesta, în declaraţiile de la urmărirea penală, în prezenţa apărătorului că, a lovit-o pe victimă peste tot corpul cu palmele, cu pumnul şi cu picioarele şi probabil şi cu scaunul, iar în timpul loviturilor i-a spart şi ochelarii, întrucât, acesta îi datora o sumă de bani şi a avut o comportare necorespunzătoare faţă de soţia sa, cu câteva zile înainte.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie şi planşelor foto, rezultă că victima Şt.N. a suferit multiple leziuni pe mai multe zone ale corpului, iar moartea sa a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi dilacerării cerebrale, fiind consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi toraco-lombar stâng, cu ruptură renală stângă în hil, iar între leziunile constatate şi care au dus la moartea victimei, există o legătură directă de cauzalitate.
Prin urmare, susţinerea inculpatului că nu a avut intenţia de a-l ucide pe numitul Şt.N. şi că activitatea sa materială ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., se constată că este neîntemeiată.
Din materialul probator enunţat mai sus, rezultă în mod ireversibil că inculpatul nu a dorit să-l ucidă pe numitul Şt.N., însă a acceptat această situaţie în condiţiile în care, într-o perioadă de câteva ore i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, în zone vitale, cauzându-i grave leziuni corporale, care au avut drept consecinţă, decesul la scurt timp.
Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., se comite de obicei din culpă, fiind deci o infracţiune preintenţionată, astfel că, în cauză nu sunt incidente prevederile acestei dispoziţii legale, faţă de activitatea materială desfăşurată de inculpat şi consecinţele produse.
Aşa fiind, această critică se va înlătura ca fiind neîntemeiată, neavând suport probator şi nici de drept.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat, constând în greşita neaplicare a prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., se constată că este neîntemeiat.
Instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei când nu i-au aplicat inculpatului circumstanţele atenuante personale, fiind avute în vedere împrejurări legate de gradul de pericol social al faptei comise, modul în care a acţionat inculpatul, în sensul că după ce o lovea pe partea vătămată în mod repetat cu pumnii şi picioarele, iar aceasta nu reacţiona, îi oferea alcool, stare ce a durat aproape 3-4 ore, ceea ce constituie circumstanţe agravante de fapt şi de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege care sunt cuprinse între 15 ani – 25 ani închisoare, cum şi datele personale ale inculpatului, care, aşa cum rezultă din fişa de cazier, a suferit condamnări pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi tâlhărie în perioada anilor 1991 – 2002.
Ca atare, nu se impune a fi aplicate circumstanţe atenuante personale şi nici reducerea pedepsei faţă de gradul de pericol social mărit al faptei şi de periculozitatea socială a inculpatului, iar pedeapsa de 16 ani închisoare nu este o pedeapsă mare, exagerată, fiind orientată aproape de limita minimă prevăzută de lege.
Nu se constată cazuri de casare din oficiu din cele înscrise la art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
Conchizând deci, că în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, juste, drepte şi conforme cu prevederile legii, atât din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpatului cum şi a individualizării pedepsei, că motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare din cele prevăzute la pct. 17 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat de inculpatul G.A.D., împotriva deciziei penale nr. 973 din 17 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 noiembrie 2002, la 15 martie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1800/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
