ICCJ. Decizia nr. 1802/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1802/2005
Dosar nr. 937/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 387 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul Maramureş a dispus condamnarea inculpaţilor:
- P.R.D., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 34 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare.
- S.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), 211 alin. (2), lit. a) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare.
- Z.T., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), 211 alin. (2), lit. a) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată .
executării pedepselor de:
- 2 ani închisoare, aplicată inculpatului Z.T., prin sentinţa penală 410 din 14 septembrie 2000
-2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 445 din 09 octombrie 2000, ambele ale Judecătoriei Sighetul Marmaţiei, pedepse pe care, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 le-a constatat ca fiind graţiate şi a dispus ca inculpatul Z.T. să execute 8 ani închisoare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002, cu consecinţele prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), faţă de toţi inculpaţii.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele aplicate reţinerea şi arestul începând cu 22 aprilie 2004 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpaţii au fost obligaţi să plătească în favoarea părţilor civile despăgubiri după cum urmează:
- Părţii civile T.M., suma de 34.800.000 lei despăgubiri materiale, 50.000.000 lei, despăgubiri cu titlu de daune morale.
- Părţii civile T.M. Junior, domiciliată în Sighetul Marmaţiei, suma de 60.000.000 lei contravaloarea în lei, la data executării a sumelor de 1.400 Euro şi 20 dolari S.U.A., ambele cu titlul de despăgubiri civile materiale.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească C.A.S. Maramureş, suma de 4.034.147 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea părţii civile T.M., la Spitalul Municipal Sighetul Marmaţiei.
În baza art. 193 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească către părţile civile T.M. şi T.M. Junior câte 25.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare după cum urmează:
- P.R. şi Z.T. câte 3.600.000 lei, din care câte 600.000 lei reprezintă onorariu avocaţi din oficiu.
S.I., suma de 3.000.000 lei.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond în esenţă a arătat că reţine următoarele:
În cursul lunii ianuarie 2003, inculpaţii P.R.D. şi S.I., aflând că partea vătămată T.M. şi fiica acesteia T.M. Junior deţin în domiciliul sume importante de bani, au luat hotărârea infracţională să pătrundă în domiciliul acestora şi să-i însuşească.
În realizarea acesteia, zile la rând, cei doi au urmărit-o pe fiica părţii vătămate cu autoturismul, pentru a-i cunoaşte programul de lucru, ea având o tarabă închiriată în piaţa oraşului Sighetul Marmaţiei.
Într-una dintre seri, au hotărât să pătrundă în domiciliul acestora, astfel că inculpatul P.R. a mers într-un bar din Sighetul Marmaţiei pentru a-şi căuta complici. Aici s-a întâlnit cu numiţii L.G. şi L.N.A., iar în drumul lor, mai precis la ieşirea din local erau aşteptaţi de inculpatul S.I., cu autoturismul conform înţelegerii, cu care să se deplaseze la locuinţa victimelor.
Ajunşi lângă gardul care împrejmuia locuinţa, inculpatul P.R. l-a sărit, a pătruns în curtea victimelor şi le-a spus celor prezenţi că în acea casă, se află sume mari de bani, propunându-le să meargă pentru a-i sustrage, însă, cei doi au refuzat, astfel că inculpaţii P.R. şi S.I., nu şi-au mai pus planul în aplicare.
În căutarea unei alte persoane care să-i ajute, a fost contactat inculpatul Z.T., o veche cunoştinţă a lor, căruia i-au povestit ce doresc să facă şi cum să se deplaseze la locuinţa celor două victime, astfel că, în seara zilei de 20 ianuarie 2004, s-au deplasat la locuinţa victimelor, şi în timp ce inculpatul S.I. a rămas să-i aştepte pe drumul principal, cei doi au escaladat gardul şi au intrat în curte, însă, văzând pe geam că televizorul funcţionează şi că cele două femei nus-au culcat, au renunţat să mai pătrundă în locuinţă.
A doua zi, în jurul orelor 11,00, ştiind că T.M. Junior este în piaţă şi că în locuinţă se află numai T.M. senior, au revenit, însă de această dată, nu cu maşina condusă de Z.T., ci au apelat la numitul I.D., cunoştinţă apropiată a inculpatului S.I., pentru a-i transporta.
Conform înţelegerii, inculpaţii P.R. şi Z.T., au coborât din maşină în acelaşi loc, pe drumul principal, având asupra lor un fes decupat şi o bandă scotch, înţelegându-se cu inculpatul S.I. să-i aştepte.
Deşi s-au înţeles ca ambii inculpaţi să pătrundă în locuinţă, ulterior s-a revenit, astfel că, în casă a intrat numai inculpatul P.R., care şi-a tras pe faţă fesul decupat şi i-a cerut victimei să-i spună unde sunt banii şi ca urmare a refuzului, i-a aplicat mai multe lovituri, după care, cu o bandă scotch găsită în casă, întrucât cea cu care venise a rămas în posesia inculpatului Z.T., a legat-o pe victimă peste mâini şi picioare, şi sub ameninţarea cuţitului, i-a cerut din nou să indice locul unde ţine banii.
În acest context, victima realizând pericolul i-a indicat locul unde sunt banii, astfel că, au fost însuşite sumele de 1.400 Euro, 20 dolari S.U.A. şi 85.000.000 lei, după care, cei trei au plecat şi i-au împărţit.
În contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute, s-a dat activităţii materiale desfăşurată de fiecare inculpat, încadrarea juridică legală, arătată în prima parte a considerentelor prezentei decizii, respectiv de tâlhărie în formă agravantă pentru inculpatul P.R.D. şi de complicitate la infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă pentru ceilalţi doi S.I. şi Z.T., texte de lege în baza cărora au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate.
La individualizarea şi aplicarea pedepselor, s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât, pedeapsa pe care urmează să o execute fiecare, să ducă la reeducarea lor şi să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Reţinând că, nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea acestora, a fost menţinută starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, timpul executat în arest preventiv.
Latura civilă a cauzei a fost soluţionată în raport de disp. înscrise în art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi art. 998 C. civ., fiind obligaţi inculpaţii la despăgubiri civile către părţile vătămate constituite părţi civile, în limita sumelor arătate şi dovedite cu probele de la dosar, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile inculpaţilor, cum şi celelalte mijloace de probă administrate în faza de cercetare judecătorească.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către cei trei inculpaţi, pe considerent că este vădit nelegală şi esenţial netemeinică.
Apelantul inculpat S.I., a solicitat achitarea sa de orice penalitate, întrucât, nu se face vinovat de comiterea nici unei infracţiuni, deoarece, el nu a pătruns în domiciliul victimelor.
Al doilea motiv invocat de recurent se referă la greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de complicitate la tâlhărie, în condiţiile în care nu a participat în nici un fel la deposedarea părţii vătămate de sumele de bani însuşite, el fiind numai beneficiarul acestor sume însuşite de către cei doi, în infracţiunea de tăinuire.
Inculpatul Z.T. a formulat un singur motiv de recurs, şi acesta vizează greşita condamnare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie în formă agravantă, în contextul în care el nu i-a acordat nici un ajutor inculpatului P.R.D., în a constrânge pe victimă, astfel că, încadrarea juridică corectă a faptei este cea de complicitate la furt calificat în dauna avutului privat.
Apelantul inculpat P.R. la rândul său, a formulat două motive de apel, unul vizând greşita reţinere în sarcina sa a circumstanţei agravante înscrisă la pct. 21 lit. b) de la art. 211 C. pen., în condiţiile în care, asupra victimei nu s-a folosit cuţitul.
A doua critică invocată de către apelant, constă în aceea că i s-a aplicat o pedeapsă exagerat de mare, fără a se ţine seama de atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, solicitând redozarea acesteia.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a examinat apelurile declarate de către cei trei apelanţi inculpaţi, în raport de motivele invocate, de actele şi dovezile de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen., şi prin Decizia penală nr. 31/ A din 01 februarie 2005, a respins apelurile, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei, s-a menţionat de către instanţa de apel că, nu sunt temeiuri care să justifice achitarea, schimbarea încadrării juridice sau reducerea pedepselor în raport de materialul probator existent la dosar şi din conţinutul căruia rezultă, fără putinţă de tăgadă că aceştia au comis faptele pentru care au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către cei trei inculpaţi, care au invocat aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, care au constituit critici în apel şi care nu se vor mai enunţa, însă se vor analiza.
Examinând recursurile declarate de către recurenţii inculpaţi, în raport de motivele invocate, care au constituit şi critici în apel, de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursurile declarate, sunt nefondate şi se vor respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos:
Referitor la critică invocată de către recurentul-inculpat S.I., constând în aceea că, nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea, se constată că este neîntemeiată.
Inculpatul recurent S.I., împreună cu inculpatul P.R., au participat în mod nemijlocit la a cunoaşte programul victimelor în planul conceput, urmărind-o atât pe T.M. Junior cât şi pe mama acesteia, T.M., la domiciliu şi în oraş şi în raport de condiţiile concrete favorabile, să pătrundă în domiciliul acestora pentru a le sustrage sumele de bani pe care le deţineau, ştiind că fiica este comerciantă. De altfel, tot recurentul a fost acela care a făcut rost de a doua maşină, cea condusă de martorul I.D. şi cu care s-au deplasat la domiciliul victimei, unde el a rămas de pază, ca în eventualitatea în care cei doi ar fi descoperiţi, să le asigure scăparea.
Semnificativ, este faptul că, de la contactarea martorului I.D. şi până la domiciliul victimei, cei trei nu au vorbit româneşte, iar discuţiile s-au purtat în legătură cum să finalizeze planul întocmit, plan care s-a realizat prin sustragerea sumelor de bani şi de care acesta a beneficiat, fiind împărţite în mod egal sumele sustrase.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de cel de-al doilea recurent Z.T., constând în aceea că el nu a întrebuinţat violenţa la deposedarea victimei T.M. senior de sumele de bani pe care le avea în casă, şi nici nu a fost o discuţie în acest sens, de a se întrebuinţa violenţa în însuşirea valorilor de către inculpatul P.R., se constată că este neîntemeiată.
Aşa cum s-a arătat în răspunsul la motivul de recurs al inculpatului S.I., toţi cei trei inculpaţi s-au deplasat la domiciliul victimelor, în baza unui plan bine stabilit, fiecare dintre ei având roluri precise în finalizarea sustragerii sumelor de bani, iar recurentul a rămas la uşa locuinţei, ca în eventualitatea în care s-ar apropia cineva, să-l avertizeze pe inculpatul P.R. şi totodată să-i asigure securitatea acestuia.
De altfel, şi acest recurent, alături de celălalt, a cunoscut că inculpatul P.R. avea asupra sa o bandă scocth care urma să fie folosită de recurent, însă, schimbându-se planul, şi el rămânând afară, a fost folosită cea din locuinţa victimei pentru a fi imobilizată şi împreună cu ceilalţi cunoştea că P.R. are asupra sa un cuţit şi alte bunuri pentru a fi imobilizată victima.
Cu privire la motivul de recursul declarat de către inculpatul P.R.D., în sensul că greşit i s-a reţinut agravanta prevăzută la pct. 21 lit. b) de la art. 211 C. proc. pen., se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Recurentul inculpat P.R. a intrat în domiciliul victimei, având pe faţă un fes decupat, înarmat cu un cuţit şi, urmarea a faptului că în prima parte a ameninţărilor adresate victimei nu i s-a spus unde sunt banii, acesta a lovit-o cu pumnii, a ameninţat-o cu un cuţit, a legat-o de mâini şi de picioare, a rupt cablul telefonului pentru a nu-i da posibilitatea să anunţe organele în drept şi să fie descoperită fapta, se constată că faptei comise i s-a dat încadrarea juridică legală.
De altfel, agravantele înscrise la art. 211 pct. 2 lit. a), b) şi c) C. pen., se prevăd situaţiile în care se comite infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă, astfel la lit. a), când fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună, la lit. b) când fapta este comisă de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau paralizantă, iar la lit. c) când este comisă într-o locuinţă sau în dependinţele acesteia.
Prin urmare, infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă a fost comisă de către recurentul inculpat împreună cu ceilalţi doi, el pătrunzând în locuinţa victimei şi având asupra sa un cuţit, de care nu s-a folosit.
Aşa fiind, primul motiv de recurs invocat de către recurent, vizând schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei de la art. 211 pct. 21 lit. b) C. pen., nu este întemeiat şi în consecinţă se va înlătura.
În reţinerea stării de complicitate la infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă comisă de către ceilalţi doi recurenţi inculpaţi, instanţele au ţinut seama de conţinutul prevederilor art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), potrivit căruia, „complice este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod, la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală".
Ca atare, inculpaţii au comis infracţiunea de complicitate la tâlhărie într-una din modalităţile înscrise la art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) şi în condiţiile prevăzută de art. 28 alin. (2) C. pen., potrivit căruia circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Conchizând că, inculpaţii au acţionat în baza unei plan bine stabilit dinainte, acţionând potrivit stării de fapt reţinută în răspunsurile la motivele de recurs, se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 334 C. proc. pen., vizând schimbarea încadrării juridice, cum de altfel nici achitarea.
În ceea ce priveşte reducerea pedepsei, ca motiv subsidiar de recurs pentru fiecare recurent inculpat, se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Individualizarea şi aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat s-a făcut cu respectarea întocmai a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările şi modul în care a fost săvârşită şi care constituie circumstanţe agravante de fapt şi de text, limitele de pedeapsă prevăzută de lege, cum şi datele personale ale inculpaţilor, care sunt recidivişti.
În consecinţă, nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepselor, întrucât cele aplicate inculpaţilor sunt de natură să ducă la reeducarea acestora şi să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Prin urmare, motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare înscrise la pct. 14, 17, 171 şi 18 C. proc. pen., şi ca atare, recursurile declarate se vor respinge, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată fiecăruia timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I., P.R.D. şi Z.T. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 22 aprilie 2004, la 15 martie 2005, pentru fiecare.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1800/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1804/2005. Penal. Art. 257 Cod Penal. Recurs → |
|---|
