ICCJ. Decizia nr. 1804/2005. Penal. Art. 257 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1804/2005
Dosar nr. 723/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, prin sentinţa penală nr. 333 din 22 noiembrie 2004, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul R.R.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 martie 2004 la zi şi a menţinut starea de arest a acestuia.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen.
Conform art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003 a obligat pe inculpat să restituie lui M.M.M. suma de 6.500 dolari S.U.A. S.U.A. sau contravaloarea acestora în lei de la data plăţii şi suma de 14.000.000 lei.
A obligat pe inculpat să plătească statului suma de 30.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul, luând cunoştinţă de faptul că, la data de 20 martie 2003, M.M.M., circulând cu autoturismul pe o stradă din municipiul Suceava, a surprins şi accidentat mortal un copil ce se angajase în traversare, în fugă şi fără să se asigure, s-a oferit să-l ajute pe autorul accidentului ca, prin cunoştinţele sale din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Suceava, să obţină o soluţie de netrimitere în judecată.
Ca urmare, după ce a luat legătura cu subcomisarul T.L. cu care se afla în relaţii apropiate şi a primit informaţii cu privire la perspectiva şi soluţia eventuală, inculpatul l-a contactat pe M.M.M., de la care a pretins şi primit suma de 2.500 lei dolari S.U.A. S.U.A. pentru a o înmâna ofiţerului de poliţie.
După un interval de 1 – 2 săptămâni, inculpatul a mai cerut suma de 8.000 dolari S.U.A., înţelegându-se ca 4.000 dolari S.U.A. să-i fie înmânaţi imediat, iar restul după ce soluţia de netrimitere în judecată ar fi fost confirmatăşi i s-ar fi restituit permisul.
De asemenea, în vara anului 2003, inculpatul a primit în acelaşi scop, un set de 4 cauciucuri Continental, în valoare de 24 milioane lei din care a achitat 10 milioane lei şi 100 dolari S.U.A.
Deoarece după trei propuneri de neîncepere a urmăririi penale, infirmate de procuror, M.M.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., acesta i-a cerut inculpatului R.R.G. restituirea banilor, motivat de neîndeplinirea promisiunii, dar fiind refuzat a denunţat fapta la data de 13 februarie 2004.
Inculpatul a susţinut că a înmânat întreaga sumă de 6.500 dolari S.U.A. subcomisarului T.L. şi din această pricină s-ar fi aflat în imposibilitate de a o restitui cumpărătorului de influenţă.
Întrucât nu s-a făcut dovada mituirii ofiţerului de poliţie, care a şi fost scos de sub urmărire penală prin rechizitoriu, s-a reţinut că inculpatul R.R.G. a primit valuta, lăsând să se creadă că are influenţă asupra subcomisarului T.L.
Totodată, avându-se în vedere denunţarea faptei de către M.M.M., s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, astfel că inculpatul a fost obligat la restituirea valutei şi a preţului neachitat pentru bunurile primite.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel P.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul R.R.G.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita individualizare a pedepsei, pe care o consideră prea blândă, iar inculpatul, în apelul său, a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi să se dispună coborârea pedepsei sub limita minimului special şi, de asemenea, să se dispună confiscarea banilor în locul obligării la restituire.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 12 din 17 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de P.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a arătat:
„Se constată astfel că, ţinându-se seama, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul ridicat de pericol social al faptei, comisă prin acte repetate, de valoarea importantă a bunurilor primite de la cumpărătorul de influenţă, cât şi de persoana inculpatului, care a avut o comportare procesuală oscilantă, stabilirea pedepsei la nivelul minimului special nu este de natură să asigure realizarea scopului de prevenţie generală şi de reeducare prevăzută de art. 52 C. pen., fiind cazul a se dispune majorarea".
Cu privire la criticile formulate în apelul inculpatului, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
„Împrejurarea că inculpatul care a negat cu vehemenţă săvârşirea faptei, determinat de evidenţa probatoriului administrat a recunoscut într-un târziu că a luat într-adevăr banii de la M.M.M., dar că i-a dat subcomisarului T.L., mituindu-l, nu poate fi recunoscută obligatoriu ca o circumstanţă atenuantă, cum s-a pretins.
Este a se vedea, de altfel, că inculpatul nu a dovedit realitatea susţinerilor sale privitoare la beneficiarul banilor, cert fiind doar că el a primit suma de 6.500 dolari S.U.A. în două tranşe de 2.500 dolari S.U.A. şi 4.000 de dolari S.U.A., că urma să i se mai înmâneze la clarificarea definitivă a situaţiei juridice a lui M.M.M. încă 4.000 dolari S.U.A. şi că a beneficiat totodată de anvelopele neachitate integral, aşa cum rezultă din declaraţiile denunţătorului şi cele ale martorei M.C.L.
Or, avându-se în vedere tocmai atitudinea oscilantă a inculpatului cât şi gradul concret de pericol social al faptei, pentru considerentele amintite în analizarea apelului parchetului, pedeapsa aplicată apare prea blândă".
Instanţa de control judiciar a mai reţinut că, în cauză, în mod corect s-a dispus restituirea bunurilor către denunţător, potrivit art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, câtă vreme acesta a sesizat săvârşirea faptei de către inculpat la data de 13 februarie 2004, înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate şi oricum, confiscarea specială invocată în apel ca fiind soluţia legală cu privire la bunurile primite de la denunţător, fiind o măsură de siguranţă cu caracterul unei sancţiuni de drept penal, nu putea fi luată în propria cale de atac a inculpatului, deoarece i-ar fi agravat situaţia.
În termenul legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul R.R.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel nu a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 72 şi ale art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi i-a aplicat o pedeapsă disproporţionată în raport de fapta şi persoana făptuitorului.
Sub acest aspect a susţinut că instanţa de apel, spre deosebire de instanţa de fond, a ignorat în totalitate împrejurarea că inculpatul este un element tânăr, căsătorit, cu un copil sub 5 ani, care a cooperat în permanenţă cu organele de urmărire penală; ba mai mult, el a fost acela care a făcut cunoscut numele subcomisarului T.L., cu care se afla în relaţii de afinitate şi căruia i-a adresat cererea de a interveni într-un dosar penal pentru o soluţie de netrimitere în judecată, acesta însă, fiind scos de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 254 C. pen., considerente pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, la aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare, instanţa de apel a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, săvârşită prin acte repetate, de valoarea importantă a bunurilor primite de la cumpărătorul de influenţă, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, la stabilirea cuantumului acestei pedepse, orientată spre limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, instanţa de apel a avut în vedere pe lângă aspectele mai sus arătate şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, şi anume, vârsta, conduita acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea oscilantă adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă numai determinat de evidenţa probatoriului administrat, iar alte împrejurări uşurătoare, dintre cele enumerate în art. 74 C. pen., şi care să nu fi fost luate în considerare de către instanţa de control judiciar, nu se constată în cauză.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat, iar din examinarea hotărârilor din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3899 alin. (3) C. proc. pen., nu rezultă alte aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului R.R.G., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 martie 2004, la 15 martie 2005 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 12 din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 martie 2004, la 15 martie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1807/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
