ICCJ. Decizia nr. 1811/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1811/2005
Dosar nr. 715/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 1481 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat K.I.
Pentru a pronunţa hotărârea, s-a reţinut că petentul a cerut revocarea măsurii expulzării dispusă împotriva sa prin sentinţa penală nr. 52 din 22 aprilie 1994 a aceleiaşi instanţe, modificată prin Decizia nr. 204 din 24 noiembrie 1994 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 1634 din 27 iunie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Motivele cererii, aşa cum le-a detaliat petentul, au fost în esenţă, axate pe comportarea bună avută după executarea pedepsei privative de libertate şi a măsurii expulzării, sens în care a enumerat că în ţara sa de origine este patron al unei firme, nu a mai săvârşit fapte penale, are asigurate mijloacele materiale de existenţă, precum şi pe faptul că este căsătorit cu o româncă, ceea ce-l determină să-şi stabilească domiciliul în România.
Verificând, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cererea de contestaţie la executare, instanţa a reţinut că, în cauză, măsura de siguranţă a expulzării a fost pusă în executare, contestatorul părăsind România în luna ianuarie 2004, după această perioadă el aflându-se în Turcia, ţara sa natală, nici un moment neinvocându-se vreun motiv de împiedicare a executării respectivei măsuri.
Împotriva sentinţei, contestatorul a declarat apel, motivul invocat privind nelegalitatea hotărârii, sens în care a cerut revocarea măsurii de siguranţă a expulzării, în opinia lui solicitarea având ca temei încetarea stării de pericol, precum şi considerente de ordin personal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 1003 din 22 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator.
Şi împotriva deciziei instanţei de apel, contestatorul, în termenul legal a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
În cauză, nu este vorba despre vreun incident ivit în cursul executării.
Conform art. 117 alin. (4) C. pen., cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie care nu au domiciliul în ţară, nu pot fi expulzaţi dacă există motive întemeiate de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că la momentul executării măsurii expulzării, K.I. nu a invocat, cum de altfel nu a făcut-o nici ulterior, vreun aspect din cele prevăzute în art. 117 alin. (4) C. pen., măsura fiind deja executară. Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., măsura de siguranţă a expulzării, prevăzută de art. 117 C. pen., nu poate fi revocată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de contestator nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator K.I. împotriva deciziei penale nr. 1003/ A din 22 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru Cauze cu Minori şi Familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2005. Penal. Legea nr.78/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1814/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
