ICCJ. Decizia nr. 1815/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1815/2005
Dosar nr. 750/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 3 F din 19 ianuarie 2005, a respins plângerea formulată de persoana vătămată C.N. împotriva rezoluţiei din 11 noiembrie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 255/P/2004, pe care o menţine.
A obligat persoana vătămată să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rezoluţia din 11 noiembrie 2004, dată în dosarul nr. 255/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus în baza art. 228 alin. (5), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii T.V., C.V., C.M. şi C.T., pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii T.V. şi C.M., pentru infracţiunea de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., dispunând trimiterea plângerii prealabile pentru ultimii doi făptuitori spre competentă soluţionare Curţii de Apel Braşov.
S-a motivat că persoana vătămată C.N. a formulat plângere împotriva făptuitorilor pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), susţinând că aceştia au făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în dosarul nr. 2717/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care s-au efectuat acte premergătoare cu privire la săvârşirea de către aceştia a infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), pe baza acestora pronunţându-se neînceperea urmăririi penale. În acelaşi dosar, făptuitorii T.V., notar public şi C.M. ar fi făcut afirmaţii injurioase la adresa persoanei vătămate.
S-a reţinut că declaraţiile făptuitorilor date în cursul efectuării actelor premergătoare, chiar dacă nu corespund adevărului, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), acestea fiind făcute unui organ de urmărire penală şi nu unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.
Cu privire la infracţiunea de insultă s-a reţinut că, potrivit art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie adresată instanţei de judecată, aceasta fiind Curtea de Apel Braşov, căreia i s-a trimis plângerea.
Prin rezoluţia din 16 decembrie 2004, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea persoanei vătămate pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), şi s-a infirmat rezoluţia anterioară cu privire la neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. şi trimiterea plângerii Curţii de Apel Braşov, instanţă care, la rândul său, prin sentinţa penală nr. 44 din 19 noiembrie 2004 a dispus trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în baza art. 285, raportat la art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere persoana vătămată C.N., în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), apreciind că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 69 şi art. 70 C. proc. pen., întrucât acestea se referă numai la învinuit şi inculpat nu şi la făptuitorul căruia i s-a luat o declaraţie în cursul efectuării actelor premergătoare.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 3/ F din 19 ianuarie 2005 a respins plângerea formulată de petent, cu următoarea motivare:
„Potrivit art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), infracţiunea de fals în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acelei consecinţe.
În speţă, făptuitorilor li se impută faptul că au declarat mincinos cu ocazia efectuării unor acte premergătoare, la plângerea aceleiaşi persoane vătămate făcută tot pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
Or, o persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni, nu este obligată să dea vreo declaraţie în cursul procesului penal şi cu atât mai mult în cursul efectuării unor acte premergătoare. De asemenea, ţinând seama de poziţia sa, aceasta nu este obligată să spună tot ce ştie sau să nu denatureze adevărul.
Tocmai de aceea, ţinând seama de subiectivismul firesc de care dau dovadă atât persoanele care sunt acuzate, cât şi cele care acuză sau nu interes în cauză, art. 69 şi art. 75 C. proc. pen., prevăd că declaraţiile învinuitului şi ale părţilor nu servesc la aflarea adevărului decât în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Declaraţiile care nu corespund adevărului, date în faţa organelor judiciare, pot constitui infracţiunea de mărturie mincinoasă numai dacă aparţin martorului, expertului ori interpretului.
Susţinerea persoanei vătămate că, dispoziţiile art. 69 şi art. 70 C. proc. pen., nu se aplică şi persoanei audiate ca făptuitor în cursul actelor premergătoare, nu poate fi primită întrucât din interpretarea logică a acestor texte rezultă că ele se aplică cu atât mai mult înainte de începerea urmăririi penale".
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, în termenul legal, petentul C.N. a declarat recurs, reiterând criticile de nelegalitate şi netemeinicie a rezoluţiei invocate şi la instanţa de fond, susţinând, în esenţă, că intimaţii au făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în cursul îndeplinirii actelor premergătoare şi întrucât, consideră că dispoziţiile art. 69 şi art. 70 C. proc. pen., vizează numai pe învinuit şi pe inculpat şi deci, nu sunt aplicabile şi în ce-i priveşte pe intimaţi, care în speţă au calitatea de făptuitori, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale, şi cu ocazia rejudecării, să se dispună admiterea plângerii formulate de el împotriva rezoluţiei procurorului din 11 noiembrie 2004, desfiinţarea acestei rezoluţii şi trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de persoanele împotriva cărora a formulat plângere pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Recursul declarat de petiţionar nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea legii.
În raport de probele administrate, rezultând din dosarul nr. 255/P/2004, ataşat, Curtea constată că rezoluţia împotriva căreia s-a formulat plângerea ce formează obiectul prezentei cauze, este temeinică şi legală, nereieşind din lucrările şi probele dosarului elemente care să justifice reţinerea în sarcina numiţilor T.V., C.M.I., C.F.T. şi C.V.C.L., săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), soluţia instanţei de fond fiind sub acest aspect simplu şi convingător motivată, argumentare pe care instanţa supremă şi-o însuşeşte pe deplin, astfel că reluarea ei nu se mai justifică.
Aşa fiind, constatând că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov este temeinică şi legală, recursul declarat de petentul C.N., nefiind fondat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins, iar în baza art. 192 din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 3F din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1825/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
