ICCJ. Decizia nr. 1861/2005. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1861/2005
Dosar nr. 7215/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul R.V.C. a fost condamnat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), teza I C. pen.
Inculpatul a fost obligat să-i plătească părţii vătămate constituită parte civilă suma de 60.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că din luna mai şi până la sfârşitul anului 1997, în patru rânduri a încercat să întreţină raporturi sexuale cu fiica din prima căsătorie a soţiei sale (C.I. în vârstă de 13 ani), nereuşind din cauza vârstei victimei, puţin dezvoltată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru aceea că instanţa a omis să facă aplicarea art. 85 C. pen., referitoare la anularea suspendării executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava pentru două infracţiuni concurente.
Prin Decizia penală nr. 361 din 29 decembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr. 7342/2004 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, desfiinţată parţial sentinţa penală nr. 179 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, în sensul că potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000.
Au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv un an închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, cu pedepsele stabilite prin sentinţa atacată şi s-a dispus executarea pedepselor de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa principală de executat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2000 la 29 ianuarie 2000.
S-au menţinut celelalte dispoziţiuni ale sentinţei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat critica parchetului ca fiind întemeiată, reţinând că prin sentinţa penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava, inculpatul a fost condamnat la un an închisoare şi respectiv 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de violare de domiciliu, fiind contopite în rezultanta de un an închisoare şi suspendând condiţionat executarea, potrivit art. 81 C. pen.
Cum inculpatul săvârşise infracţiunea de tentativă de viol înainte de pronunţarea sentinţei prin care s-a dispus suspendarea a fost admis apelul, anulată suspendarea executării rezultantei de un an închisoare, potrivit art. 85 C. pen., descontopite cele două pedepse şi contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., cu pedepsele de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., dedusă reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 24 ianuarie 2000 – 29 ianuarie 2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat inculpatul R.V.C.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a întrebat apărarea inculpatului dacă are de făcut precizări cu privire la termenul de declarare a prezentului recurs.
Apărătorul inculpatului a învederat că recursul declarat este în termen şi pe fond a arătat că există dubii cu privire la probele administrate, având declaraţii ale părţii vătămate pe care le-a făcut la notariat, prin care se atestă că inculpatul a avut o comportare bună, este nevinovat, solicitând în principal achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Totodată apărătorul inculpatului a menţionat că are critici privind aspecte de legalitate, respectiv că în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală este evidenţiată ca încadrare juridică art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b), prin rechizitoriu inculpatul fiind trimis în judecată pentru art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza 1 C. pen., apreciind că inculpatul nu a cunoscut la momentul prezentării materialului de urmărire penală de agravanta prevăzută de art. 197 alin. (3) teza 1 C. pen., precum şi faptul că la urmărirea penală partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior, depunând un înscris că se constituie parte civilă cu suma de 100.000.000 lei reprezentând daune morale, această situaţie nefiind făcută în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, neavând dată şi în raport de acestea se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, depunând la dosar mai multe înscrisuri.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, poziţia intimatei părţi vătămate şi a recurentului inculpat personal au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu dispoziţiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., precum şi art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul inculpatului ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 281/2003, nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
În conformitate cu art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen., termenul de apel de 10 zile, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare curge de la pronunţare.
Din analiza cauzei rezultă că Tribunalul Suceava a pronunţat sentinţa penală nr. 179 la data de 21 iunie 2004, dezbaterile având loc la data de 27 mai 2004, la care inculpatul a fost prezent şi asistat de avocat M.B., potrivit încheierii de la acea dată, amânându-se pronunţarea succesiv la datele de 3 iunie 2004, 10 iunie 2004, 17 iunie 2004 şi pentru data de 21 iunie 2004 când a şi fost pronunţată sentinţa, care ulterior a fost apelată numai de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi asupra căruia Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat prin Decizia penală nr. 361 din 29 noiembrie 2004, în sensul admiterii recursului declarat şi modificării parţiale a sentinţei primei instanţe, aşa cum s-a arătat.
Împotriva acestei decizii a fost declarat recurs de către inculpat, ce face obiectul prezentei cauze, examinarea sa fiind circumscrisă numai în limitele modificării dispuse, condiţie impusă de prevederile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., neavând relevanţă faptul că la instanţa de fond a fost amânată succesiv pronunţarea, atâta timp cât inculpatul a fost prezent la dezbateri, termenul de apel, în asemenea situaţie, curgând de la pronunţare, aşa cum se stipulează în art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen., iar în cauză inculpatul nu a declarat apel, declarându-se apel numai de către parchet.
În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte nu poate examina criticile formulate în apărarea recurentului inculpat ce fac obiectul motivelor de recurs învederate, limitându-se doar la a verifica legalitatea modificării dispuse de instanţa de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Din analiza cauzei rezultă că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen., referitoare la anularea suspendării condiţionate pentru infracţiuni săvârşite anterior, faţă de data descoperirii infracţiunii de tentativă de viol săvârşită de inculpatul R.V.C. şi de data pronunţării sentinţei penale prin care acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării ei.
Astfel, în cauză a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată inculpatului R.V.C. prin sentinţa penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Suceava rămasă definitivă prin neapelare la 6 februarie 2001, aşa cum rezultă din fişa de cazier a inculpatului, deoarece s-a descoperit că infracţiunea de tentativă de viol săvârşită de inculpat din luna mai şi până la sfârşitul anului 1997 pentru care s-a început urmărirea penală la data de 20 octombrie 2000, conform procesului-verbal de începere a urmăririi penale este anterioară pronunţării sentinţei penale nr. 1300 care a avut loc la data de 13 decembrie 2000 şi prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei arătate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut nu numai o corectă evaluare a incidenţei condiţiei cerute de norma legală mai sus menţionată, dar şi a mecanismului de aplicare, prin descontopirea pedepsei rezultante şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor dispuse prin sentinţa penală arătată, respectiv de un an închisoare şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de violare de domiciliu, precum şi aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni stipulate de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopind cele două pedepse aplicate cu cele din sentinţa atacată, dispunând executarea pedepselor de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Aşadar, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, nefiind incident cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei penale nr. 361 din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V.C. împotriva deciziei penale nr. 361 din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1857/2005. Penal. Art.211 alin .2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1865/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
