ICCJ. Decizia nr. 1865/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1865/2005
Dosar nr. 898/2005
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 6787 din 15 decembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5658/2004 au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.S. şi de inculpaţii C.N. şi C.I. împotriva deciziei penale nr. 322 din 20 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.N., perioada arestării preventive de la 10 septembrie 2002 la 15 decembrie 2004, iar pentru inculpatul C.I., perioada arestării preventive de la 4 februarie 2003 la 15 decembrie 2004.
A fost obligată recurenta parte civilă să plătească statului 200.000 lei.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în ceea ce priveşte recursul părţii civile D.S. că instanţele de judecată au apreciat în mod temeinic asupra necesităţii acordării daunelor morale soţiei şi copiilor minori ai victimei, stabilind în mod judicios cuantumul acestora, nefiind în cauză temeiuri de majorare a cuantumului daunelor morale acordate.
Referitor la recursurile inculpaţilor C.N. şi C.I., Înalta Curte, din analiza materialului probator administrat în cauză a constatat că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor.
Derularea incidentului, astfel cum a fost relatată de martorii V.I., B.V., V.I.C., D.R., F.I. a demonstrat că acesta a fost iniţiat de inculpaţi, care s-au înarmat cu cuţite şi bâte şi s-au aruncat asupra victimelor D.I. şi V.I., luându-le prin surprindere.
În aceste împrejurări, nu s-a putut reţine că inculpatul C.N. a săvârşit infracţiunea de omor calificat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii provocate de conduita persoanelor vătămate.
Faptul că acestea mânaseră turma de oi a inculpaţilor de pe terenul pe care păştea şi se pregăteau să o reţină, nu poate constitui o scuză a comportamentului agresiv al inculpaţilor, întrucât, pe de-o parte, aceştia nu erau îndreptăţiţi să se afle pe acel teren, intervenţia victimelor fiind legitimă, iar pe de altă parte, poprirea animalelor pentru răscumpărare este o măsură uzitată în astfel de împrejurări şi care nu poate fi contracarată prin atac cu arme albe.
Înalta Curte a constatat că tratamentul juridic aplicat inculpatului C.N. este în concordanţă cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Participarea inculpatului C.I. la săvârşirea infracţiunii a fost recunoscută, iniţial, chiar de acesta, care a acceptat că a lovit cu cuţitul o persoană în zona gâtului (declaraţia martorului F.R.), martorii B.V. şi V.I. văzându-i pe cei doi inculpaţi năpustindu-se asupra victimei, îndemnul de a o omorî fiind dat de C.I.
Aceste declaraţii s-au coroborat cu constatările actelor medicale efectuate în cauză şi care au concluzionat că leziunile suferite de victima D.I. au fost produse de cuţite diferite, dar de dimensiuni asemănătoare. Din declaraţii celor doi inculpaţi a rezultat că au avut asupra lor cuţite cu lungimi asemănătoare, iar în timpul incidentului cuţitul lui C.I. s-a rupt, el recuperând mânerul la scurt timp după părăsirea locului faptei.
Înalta Curte a constatat că probatoriul administrat în cauză este îndestulător stabilirii adevărului şi corect coroborat şi interpretat, astfel că nu este necesară efectuarea altor probe, vinovăţia inculpatului C.I. fiind just reţinută cu privire la săvârşirea, alături de fratele său C.N., a infracţiunii de omor calificat, iar instanţa de judecată a făcut o temeinică aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Pedeapsa aplicată inculpatului C.I. reflectă în mod corespunzător gravitatea şi periculozitatea socială a faptei comise, conduita procesuală a inculpatului, conduita sa anterioară săvârşirii infracţiunii şi caracterizată ca agresivă de martorii audiaţi în cauză şi pentru aceste motive, pedeapsa de 18 ani închisoare este apreciată ca necesară şi îndestulătoare reinserţiei sociale a inculpatului.
Împotriva acestei decizii condamnatul C.I. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., criticând Decizia instanţei supreme, apreciind că fapta din cauză intră sub prevederile art. 10 alin. (1) lit. i1) şi c) şi implicit a art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Totodată contestatorul menţionează că în împrejurarea respectivă nu l-a lovit pe D.I., că s-a lovit reciproc cu V.I., că actele medicale stabilesc că leziunea de la pct. 5 examen extern este provocată de un cuţit cu lungimea lamei mai mare de 3 cm, deci exclude cuţitul corp delict cu lama ruptă, solicitând casarea hotărârilor de condamnare în cauză şi restituirea cauzei la parchet pentru reluarea urmăririi penale, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor, sau casarea hotărârilor de condamnarea şi punerea sa în libertate.
Apărătorul contestatorului, în concluziile orale, în dezbateri a menţionat că lasă la apreciere admiterea contestaţiei, în raport cu criticile formulate în scris de contestator şi cazurile de contestaţie în anulare cuprinse în art. 386 C. proc. pen., depunând un memoriu din partea contestatorului.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat C.I. în raport cu motivele arătate în scris şi temeiul legal invocat respectiv art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Înalta Curte consideră criticile invocate de către contestator, referitoare la modul de apreciere al unor probe administrate privind stabilirea vinovăţiei că nu se circumscriu cazului de contestaţie în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. c) C. proc. pen., deoarece exced condiţiilor pentru care se poate dispune încetarea procesului penal, în baza temeiurilor de la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), dispoziţiile legale arătate fiind expres reglementate de legiuitor.
De altfel, motivele menţionate de contestator nu se pot analiza prin nici unul din cazurile concrete şi limitativ prevăzute ale contestaţiei în anulare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată contestaţia în anulare declarată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6787 din 15 decembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 5658/2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată contestaţia în anulare declarată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6787 din 15 decembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 5658/2004.
Obligă pe contestator la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2005. Penal. Art.197 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1872/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
