ICCJ. Decizia nr. 1805/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1805/2005
Dosar nr. 5858/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 707/P/2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a trimis în judecată pe inculpatul M.I., zis V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a reţinut prin actul de sesizare că, în noaptea de 31 octombrie 2002 – 01 noiembrie 2002, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente, inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei R.D., cu un corp contondent, cauzându-i leziuni ce au determinat decesul acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 352/2003, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpat, reţinând starea de provocare, la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani, respingându-se acţiunea civilă ca nefondată, fiind menţinută starea de arest.
Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul M.I., a desfiinţat sentinţa nr. 352/2003 şi a trimis cauza pentru rejudecarea fondului, la prima instanţă, pentru a pune în discuţie tuturor părţilor circumstanţa atenuantă legală, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ţinând de încadrarea juridică a faptei (Decizia penală nr. 22/ P din 20 ianuarie 2004).
Rejudecând, prin sentinţa penală nr. 164 din 25 iunie 2004, dosar nr. 365/R/2004, Tribunalul Tulcea a hotărât:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat, din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1), lit. i C. pen., în aceeaşi infracţiune cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu 03 noiembrie 2002 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
A admis în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă R.I.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 4.603.000 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile.
A fost respinsă cererea de confiscare specială, ca nefondată.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut ca situaţie de fapt că, în momentul în care inculpatul a ieşit din locuinţa numitei E.L., a fost surprins de către victima R.D. care a încercat să-l lovească cu o ţeavă, iar victima, care purta un cuţit asupra sa, l-a scos, însă inculpatul l-a lovit cu un par, pe care l-a luat din gardul numitei E.L. şi lovindu-o a dezarmat-o, după care a continuat să o lovească orbeşte.
În acest context, s-a apreciat de către prima instanţă că nu sunt incidente art. 44 C. pen., în sensul de a se reţine starea de legitimă apărare, întrucât, atacul victimei a încetat de a mai fi material şi direct, după ce a fost dezarmată, astfel că, aceasta nu mai avea posibilitatea să-i pună viaţa în pericol.
În raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, de poziţia victimei şi măsurile întreprinse, în sensul că purta asupra sa o baionetă, că a încercat să-l lovească, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că fapta a fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări, apreciindu-se că sunt incident prevăzută art. 73 lit. b), raportat la art. 76 C. pen.
În consecinţă, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, cu reţinerea circumstanţei legale a scuzei provocării prevăzută de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat şi parchet, astfel că prin Decizia penală nr. 194/ P din 09 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanţa a admis numai apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. (1) lit. e), C. proc. pen. şi art. 44 C. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i C. pen., dispunând punerea sa deîndată în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Apelul parchetului a vizat greşita aplicare a circumstanţei legale, a scuzei provocării, în sensul că, deşi exista o stare încordată, conflictuală între victimă şi inculpat, anterior datei de 31 octombrie 2002, la data comiterii faptei, inculpatul nu s-a aflat sub o puternică emoţie şi tulburare determinată de atitudinea victimei, întrucât, în momentul în care ar fi fost atacat de aceasta, nu ar fi avut timpul necesar să se înarmeze cu parul din gard, care aşa cum recunoaşte, l-a dezlegat şi i-a aplicat prima lovitură, urmată apoi de altele.
Apelul inculpatului a vizat greşita condamnare, întrucât, a acţionat sub imperiul legitimei apărări.
Instanţa de apel a reţinut că, victima a fost înarmată cu un cuţit, a acţionat violent asupra inculpatului, şi, fiindu-i pusă viaţa în pericol, a ripostat, astfel că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 44 C. pen. şi în consecinţă, a fost achitat inculpatul.
Ca atare, nu s-a mai motivat apelul parchetului vizând reţinerea greşită a prevăzută art. 73 lit. b) C. pen., faţă de achitarea inculpatului. În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, invocându-se aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita achitare, în condiţiile în care, inculpatul nu a acţionat în stare de legitimă apărare.
Această decizie a fost atacată cu recurs şi de către inculpat, însă nu a menţionat în ce constă nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, lăsând la aprecierea instanţei modul de soluţionare.
Examinând recursurile declarate, în raport de motivele invocate de către parchet, de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că numai recursul declarat de parchet este fondat şi se va admite, iar al inculpatului este tardiv şi în consecinţă se va respinge.
Potrivit actelor şi lucrărilor de la dosar, rezultă că instanţa de apel a interpretat probele de la dosar în mod trunchiat, fără a face o analiză unitară când a pronunţat soluţia de achitare pe motiv că inculpatul ar fi acţionat în stare de legitimă apărare.
Din probele de la dosar, rezultă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de către instanţa de apel şi care se desprinde din următoarele mijloace de probă.
Din declaraţiile inculpatului, rezultă că, în seara zilei de 31 octombrie 2002 în timp ce se afla în domiciliul numitei E.L., cu care trăieşte în concubinaj, în jurul orelor 20,00, la locuinţa acesteia a venit victima R.D., cu care aceasta trăise în concubinaj înainte de anul 1996 şi i-a cerut să-i spună dacă inculpatul se află în casă, atribuind expresii ameninţătoare, iar după ce a fost lămurit că nu se află şi a plecat, l-a scurt timp a revenit.
Ca urmare a revenirii victimei la domiciliul concubinei sale şi l-a îndemnul acesteia, în timp ce E.L. discuta cu aceasta, inculpatul a sărit fereastra, s-a înarmat cu un par şi a aşteptat-o, aplicându-i mai multe lovituri, încetând agresiunea în momentul în care victima nu mai respira şi nici nu mai riposta prin expresiile avute din prima parte a atacului întreprins împotriva sa.
De altfel, E.L., în declaraţiile sale relatează în mod constant că, în momentul în care cei doi au început conflictul, respectiv agresiunea, ea se deplasa către domiciliul fratelui său, iar la circa o oră a venit inculpatul care i-a relatat că l-a achitat pe numitul R.D. şi că nu mai au probleme, astfel că, e bine să nu spună de conflictul avut cu acesta, dacă va fi întrebată de organele în drept.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Tulcea, rezultă că moartea victimei, în vârstă de 33 ani, a fost violentă şi ea s-a datorat aspirării sângelui în arborele respirator, consecinţa fracturilor cominutive ale masivului facial şi oaselor nazale, produse în urma loviturilor repetate cu obiect dur, alungit, cu masa relativ mare, şi că între traumatism şi deces există legătură directă de cauzalitate. În raportul medico-legal, mai sunt descrise multiple traumatisme suferite de victimă, însă cele determinante au fost cele arătate mai sus şi care au avut consecinţă, moartea.
Martorii audiaţi în cauză relatează poziţia adoptată de către inculpat a doua zi după conflict, respectiv din ziua de 01 noiembrie 2002, când acesta a revenit la locul unde se afla căzută victima, cu o poziţie pasivă, iar în primele declaraţii, chiar a negat conflictul cu victima, astfel că, s-a impus efectuarea de mijloace de probă, raport de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistic vizând îmbrăcămintea inculpatului şi pe care s-au constatat urme de sânge uman, aparţinând numitului R.D., astfel că, inculpatul a recunoscut conflictul cu victima în momentul în care a fost pus în situaţia unor probe asupra cărora nu mai putea adopta poziţia anterioară.
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor date în faţa organelor de urmărire penală, în prezenţa avocatului, făcând referiri la unele stări de fapt care vin în contradicţie cu starea reală de fapt, stare pe care instanţa de apel şi-a însuşit-o printr-o interpretare trunchiată a mijloacelor de probă.
Aşa fiind, şi din materialul probator existent la dosar, rezultă fără echivoc că între victimă şi inculpat nu au avut loc discuţii, victima nu l-a agresat pe acesta, iar atitudinea agresivă şi violentă a inculpatului s-a declanşat imediat cum a apărut victima, când acesta i-a aplicat lovituri cu un par, smuls din gardul concubinei sale, cauzându-i-se grave traumatisme ce au dus la deces.
Deci, susţinerile inculpatului-recurent că a fost atacat de către victimă cu un cuţit tip „baionetă" şi că în timpul conflictului a fost chiar lovită, este neîntemeiată, întrucât, probele de la dosar nu atestă că acesta ar fi suferit vreo agresiune, iar echimoza despre care pretinde că ar fi produsă victimă, este infirmată de faptul că, pentru aceasta, timpul de îngrijire medicală este de o zi şi se putea produce şi prin frecare.
Ca atare, se poate concluziona că motivul de recurs invocat de către parchet este fondat, întrucât, inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu un par cauzându-i traumatisme, care au dus la decesul acesteia, iar starea de provocare este rezultatul relaţiilor tensionate anterior zilei de 31 octombrie 2002 dintre el şi victimă, cum şi discuţiilor purtate din acea seară cu E.L.
În consecinţă, motivul de recurs invocat de către parchet, constituie caz de casare în sensul pct. 16 de la art. 3859 C. proc. pen., astfel că se va admite recursul, urmând a se casa Decizia în baza art. 38515 lit. d) C. proc. pen., respingându-se apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 164 din 25 iunie 2004 a Tribunalului Tulcea, hotărâre care se menţine ca legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat, acesta se va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
La data judecării apelului, 31 august 2004, inculpatul a fost prezent, astfel că, termenul de declarare al recursului era de 10 zile de la pronunţarea hotărârii de apel, care a avut loc la data de 09 septembrie 2004, prin amânarea pronunţării.
Inculpatul a declarat recurs, aşa cum rezultă din ştampila poştei vizând cererea de recurs la data de 07 octombrie 2004, deci cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen.
În consecinţă, recursul acestuia va fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., ca fiind tardiv declarat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 03 noiembrie 2002, până la punerea efectivă în libertate a inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 194 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul M.I.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 164 din 25 iunie 2004 a Tribunalului Tulcea, hotărâre pe care o menţine.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 3 noiembrie 2002 până la punerea efectivă în libertate a inculpatului.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel şi recurs, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1797/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1827/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
