ICCJ. Decizia nr. 1857/2005. Penal. Art.211 alin .2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1857/2005
Dosar nr. 6548/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 509 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., tentativă la infracţiunea de tâlhărie a fost condamnat inculpatul C.N. la 4 ani închisoare.
Conform art. 61 C. pen., s-a revocat restul de 545 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2928 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti şi potrivit dispoziţiei art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final aplicându-se inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul C.C. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă pentru fiecare inculpat de la 14 iunie 2004 la zi.
S-a constatat că partea vătămată I.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut în fapt, că inculpaţii C.N. şi C. sunt fraţi şi nu au ocupaţii. În ziua de 14 iunie 2004, în jurul orelor 11,30, cei doi inculpaţi se aflau în staţia R.A.T.P. Lămâiţa a traseului 35, unde printre alte persoane se aflau partea vătămată I.A., însoţită de prietenul său P.G.C. Inculpaţii erau împreună cu martorii P.C. şi M.M. formând un grup destul de gălăgios. Înainte de urcare în autobuz inculpaţii au avut o atitudine necuvincioasă faţă de o persoană aflată în staţie. După urcarea în autobuzul de pe traseul 35, care se deplasa spre centrul oraşului, partea vătămată a autobuzului în direcţia de mers, partea vătămată la geam, iar prietenul său spre culoarul de trecere. Cei doi inculpaţi au rămas în picioare în spatele acestora.
La puţin timp după plecarea autobuzului din staţie, inculpatul C.N. a încercat să-i smulgă părţii vătămate, geanta pe care acesta o ţinea pe genunchi. Partea vătămată s-a opus prinzând geanta, iar în ajutorul său a sărit martorul P.C., prietenul său care a tras şi el de geantă, determinându-l astfel pe inculpat să renunţe. Inculpatul C.C. a sărit în ajutorul fratelui său îmbrâncindu-l pe martor şi încercând chiar să-l lovească cu pumnul.
În acest moment a intervenit martorul R.I. care a pus mâna pe inculpatul C.C. întrebându-l ce au de gând să facă, situaţie în care ambii inculpaţi s-au retras, iar la prima staţie care a apărut într-un timp foarte scurt aceştia au coborât însoţiţi de martorii P.C. şi M.M.
Martorul P.G.C. a solicitat şoferului autobuzului să oprească la unitatea de jandarmi de pe teren unde a coborât singur, partea vătămată rămânând în autobuz.
Ulteriorul autobuzul a fost depăşit de un echipaj al jandarmeriei care au preluat-o pe partea vătămată şi totodată au fost primii care au constatat care sunt persoanele ce au asistat la cele întâmplate.
Ulterior echipajul jandarmilor însoţiţi de partea vătămată şi prietenul acesteia au plecat în căutarea inculpaţilor care au fost depistaţi în apropierea locului unde au coborât, fiind reţinuţi şi conduşi la sediul Poliţiei municipiului Ploieşti.
Faptele comise au fost dovedite prin întregul ansamblu probator administrat în cauză, respectiv plângerea părţii vătămate, raportul de constatare al reprezentanţilor jandarmeriei, procesul-verbal de constatare, declaraţia părţii vătămate, a martorilor audiaţi, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti şi declaraţiile inculpaţilor care au negat încercarea de a-i lua geanta părţii vătămate, dar au sugerat existenţa unei alte situaţii de fapt care însă s-a dovedit a fi nereală.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.N. s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., sens în care pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2928 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti, rest care în baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
Sentinţa primei instanţe a fost apelată de inculpaţii C.N. şi C.C., susţinând că sunt nevinovaţi de comiterea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, că nu s-a ţinut seama de declaraţia părţii vătămate prin care preciza, că nu s-a ţinut seama de declaraţia părţii vătămate prin care preciza că inculpatul C.N. i-a luat geanta de pe picioare, astfel că s-a solicitat admiterea apelurilor, în principal achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de furt calificat şi în ceea ce priveşte pe inculpatul C.C., aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 466 din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti au fost respinse apelurile, ca nefondate, declarate de inculpaţii C.C. şi C.N. împotriva sentinţei penale nr. 509 din 20 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova.
S-a computat detenţia pentru fiecare apelant de la 14 iunie 2004 la zi.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei onorariu avocat oficiu, care s-a avansat de Ministerul Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Ploieşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect faptele, împrejurările săvârşirii acestora şi vinovăţia inculpaţilor C.N. şi C.C., care sunt în deplină concordanţă cu probele administrate.
Încadrarea juridică dată faptelor a fost considerată legală.
Susţinerile inculpaţilor că au încercat să facă o glumă cu partea vătămată nu au putut fi reţinute, întrucât din declaraţia părţii vătămate I.A. care s-a coroborat cu declaraţiile martorilor P.G.C., prietenul acesteia, P.C., M.M., R.I. şi G.L., că în ziua de 14 iunie 2004, după ce inculpatul C.N. a încercat să smulgă, în traseul 35, geanta cu acte şi bunuri în valoare de 5.000.000 lei aparţinând părţii vătămate I.A., întâmpinând rezistenţă, ambii inculpaţi C.N. şi C.C. au încercat acte de violenţă fizică asupra martorului P.G.C., care a intervenit de partea persoanei vătămate, în scopul intimidării acestuia, cât şi a restului călătorilor aflaţi în autobuz pentru a-şi asigura scăparea.
În atare situaţie, în raport cu cele expuse mai sus s-a considerat că nu sunt probe pentru a se admite cererea apelanţilor de a schimba încadrarea juridică a faptelor din tentativă la infracţiunea de tâlhărie în tentativă la infracţiunea de furt calificat.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.C. şi la modalitatea executării aceştia, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere împrejurările concrete în care a săvârşit fapta, pericolul social ridicat al faptei, ţinând seama că fapta a fost produsă în autobuz, că persoanele care se aflau în autobuz au luat poziţie faţă de inculpaţi pentru a se restabili ordinea, că astfel de fapte nefiind condamnate ar avea impact negativ asupra ordinii publice.
Prin urmare, sub aspectele analizate, hotărârea atacată este dreaptă şi conformă prevederilor legii, considerente pentru care apelurile declarate de inculpaţii C.N. şi C.C. au fost respinse, ca nefondate, computându-se deţinerea fiecărui inculpat începând cu data de 14 iunie 2004 la zi, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpatul C.C., fără a arăta în scris motivele şi inculpatul C.N., care a solicitat în scris admiterea recursului, achitarea lui şi a fratelui său pentru că sunt nevinovaţi, nu au dorit să îi ia, părţii vătămate geanta, ci au vrut să facă o glumă.
Apărătorul inculpaţilor, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursurilor şi invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a apreciat că se impune reducerea pedepselor inculpaţilor, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.C., a se aplica şi dispoziţiile art. 861 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fapta săvârşită fiind de fapt o glumă, nefiind folosită violenţa, acesta neavând nici antecedente penale.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi C.N. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, stabilind la rândul ei, vinovăţia inculpaţilor C.C. şi C.N. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.N., care împreună cu inculpatul C.C. au încercat să o deposedeze prin violenţă, respectiv C.N., să-i smulgă părţii vătămate, geanta pe care o avea pe genunchi, aceasta opunându-se, în sprijinul său sărind şi martorul P.C., prietenul ei, situaţie în care fratele primului inculpat, C.C. a intervenit, îmbrâncindu-l pe martor şi încercând să-l lovească, moment în care martorul R.I. a pus mâna pe inculpatul C.C., ambii inculpaţi retrăgându-se, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tentativă la tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată fiecare inculpat.
Instanţa de apel în mod corect a apreciat că a fost dovedită vinovăţia ambilor inculpaţi în comiterea infracţiunii, înlăturând susţinerile acestora cu privire la faptul că ar fi făcut o glumă, făcând referiri concrete la mijloacele de probă administrate pe care le-a coroborat, respectiv declaraţiile părţii vătămate I.A., ale martorilor P.G.C., P.C., M.M., R.I. şi G.L., care au evidenţiat expres că cei doi inculpaţii au încercat să-i smulgă geanta părţii vătămate, precum şi acte de violenţă fizică asupra martorului P.G.C., care a intervenit în apărarea părţii vătămate.
Totodată, Înalta Curte consideră că în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.N. şi C.C., instanţa de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise, contribuţia acestora, chiar dacă fapta a rămas sub forma tentativei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită infracţiunea, respectiv într-un mijloc de transport, de două persoane împreună, circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv poziţia faţă de infracţiunea comisă, inculpatul C.N. este recidivist, dovedind perseverenţă infracţională, inculpatul C.C. nu are antecedente penale, ambii inculpaţi sunt necăsătoriţi, fără ocupaţie.
Prin cuantumurile pedepselor aplicate în mod diferenţiat, orientat spre minim în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.N. şi minimul legal pentru inculpatul C.C., ambele cu executare în regim de detenţie, s-a apreciat că numai acestea sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor, educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare pozitivă.
Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea aplicării inculpatului C.C., a modalităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, deoarece aceasta nu şi-ar putea atinge finalitatea faţă de ansamblul condiţiilor concrete în care a fost comisă infracţiunea şi poziţiei pe care inculpatul a avut-o faţă de aceasta.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deoarece în cauză s-a dat relevanţă în mod plural tuturor criteriilor specifice individualizării judiciare a pedepselor, criticile formulate fiind nefondate.
Înalta Curte verificând Decizia instanţei de apel nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi C.N. împotriva deciziei penale nr. 466 din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 14 iunie 2004 la 17 martie 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi C.N. împotriva deciziei penale nr. 466 din 27 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 14 iunie 2004 la 17 martie 2005.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1827/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1861/2005. Penal. Art.197 c.pen. Recurs → |
|---|
