ICCJ. Decizia nr. 1870/2005. Penal
| Comentarii |
|
SC S. SA Sinaia, în baza prevederilor art. 2781C. proc. pen., nr. 99/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a solicitat desființarea rezoluției și începerea urmăririi penale conform art. 2781pct. 8 lit. b) C. proc. pen., împotriva făptuitorilor A.D. și D.M., exercitate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cât și față de notarul public I.D.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 din același C. pen.
S-a susținut că, notarul public a comis infracțiunea prin inacțiune, neverificând însemnele legale, prezentate, întocmind astfel un act de vânzare-cumpărare asupra unui bun ce mai aparținea vânzătorului.
Totodată, ceilalți doi făptuitori au vândut un bun, deși cunoșteau că asupra acestuia nu au avut niciodată drept de proprietate.
împotriva rezoluției procurorului, petenta a formulat plângere adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care prin rezoluția nr. 2709/II/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, la data autentificării actului de vânzare cumpărare, imobilul înstrăinat era întabulat în Cartea Funciară, și ca atare nu se poate reține în sarcina notarului infracțiunea de abuz în serviciu iar, ceilalți doi făptuitori la data autentificării actului de vânzare cumpărare au prezentat hotărâri judecătorești definitive și pe cale de consecință nu au săvârșit infracțiuni de înșelăciune.
împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere în instanță reiterând motivele menționate.
Curtea de Apel Ploiești, analizând probele administrate, înscrisurile depuse la dosar, prin sentința penală nr. 91din 19 noiembrie 2004, a respins plângerea, ca nefondată, și a menținut soluția din rezoluția atacată.
împotriva acestei hotărâri, petenta a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, iar pe fondul cauzei, admiterea plângerii, desființarea ordonanței și începerea urmăririi penală față de făptuitori.
S-a susținut în scris și oral că hotărârile judecătoriei prezentate nu recunosc și nu constituie vreun drept mod de proprietar al SC A. asupra imobilului din zona B-dul Republicii prin respingerea cererii reconvenționale sub acest aspect al SC A.
S-a mai susținut că sentința nr. 184/2000 a Curții de Apel Ploiești a fost casată prin decizia nr. 120 din 15 martie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin admiterea recursului în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și că înscrierea în Cartea Funciară are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi și ca atare instanța trebuia să analizeze sub toate aspectele și raporturile de drept civil, în cauza de față.
Ca atare, atâta timp cât cu prilejul actelor premergătoare, organele de cercetare penală nu a identificat indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanța analizând plângerea petentei împotriva rezoluției, temeinic și legal a respins-o ca nefondată.
Așa fiind, Curtea constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, este temeinică și legală, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul formulat împotriva acestuia.
S-au văzut și prevederile art. 192 alin. (2) și art. 193 alin. (3) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1837/2005. Penal → |
|---|
