ICCJ. Decizia nr. 1932/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 3108 din 21 aprilie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 22 din 29 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 1756/2003, motivând că prin această sentință a fost admisă sesizarea formulată de petiționara M.M., împotriva măsurilor dispuse de procuror în dosarul nr. 3/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și trimiterea plângerii spre competentă soluționare procurorului general al acestui parchet, deoarece plângerea nu a fost soluționată conform art. 278 C. proc. pen., întâi de procurorul general, petiționara adresându-se direct instanței.
Parchetul a arătat că instanța nu a cunoscut împrejurarea că o plângere similară fusese respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 663/II/2/1997 din 24 septembrie 1997.
La dosarul cauzei au fost atașate dosarele nr. 1756/2003 și nr. 7855/2000 ambele ale Curții de Apel Timișoara, precum și dosarele nr. 471/2001 și nr. 2698/2003 ale fostei Curți Supreme de Justiție. De asemenea, s-a atașat dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 2/ PI din 15 ianuarie 2001, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea petentei M.M. împotriva măsurilor dispuse de procuror în dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, iar Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 2473 din 16 mai 2002, a admis recursul acesteia, a casat sentința și a trimis plângerea spre competentă soluționare Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a apreciat că instanța nu a verificat legalitatea sesizării sale și a judecat o plângere pe care nu era competentă să o soluționeze, prevederile art. 2781C. proc. pen., nefiind în vigoare la acea dată, fiind introduse ulterior prin Legea nr. 281/2003.
Ca urmare a deciziei de casare, dosarul conținând plângerea petentei a fost trimis spre competentă soluționare, conform art. 278 C. proc. pen., Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Din adresa nr. 1/II/2/2003, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a rezultat că deși dosarul conținând plângerea petentei, i-a fost înaintat de către Curtea Supremă de Justiție, nu s-a procedat la o nouă examinare temeinică a fiecăreia dintre obiecțiunile formulate de petiționară până în prezent, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror în dosarul nr. 9/P/1996. S-a apreciat că, prin rezoluția nr. 569 din 12 aprilie 2000, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenta M.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale mai sus amintite, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și-a exprimat punctul de vedere.
în aceste condiții, conform adresei nr. 1/II/2/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost înaintată plângerea petentei spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Prin rezoluția din 3 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a dispus respingerea plângerii formulată de petenta M.M., împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 9/P/1996, ca fiind neîntemeiată.
Ca urmare a acestei soluții, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 1756 din 27 februarie 2003, petenta M.M. a formulat o nouă plângere împotriva măsurilor și actelor procedurale dispuse de procuror în dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu aceeași motivare, în sensul că în mod greșit parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față învinuitele Ș.G.C. și V.S.M. (notar public).
Curtea de Apel Timișoara, analizând această plângere, prin sentința penală nr. 22/ PI din 29 mai 2003, a admis sesizarea formulată de petenta M.M. împotriva măsurilor dispuse de procuror în dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus trimiterea plângerii pentru competentă și totodată completă soluționare Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a apreciat că parchetul nu s-a conformat celor dispuse de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 2473 din 16 mai 2002.
împotriva sentinței nr. 22 /PI din 29 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs V.S., recurs care a fost respins, ca nefondat, de către Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 5880 din 12 decembrie 2003.
Prin cererea de revizuire formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat admiterea cererii, anularea hotărârii pronunțate la 29 mai 2003 de Curtea de Apel Timișoara și pronunțarea unei noi hotărâri, conform art. 2781C. proc. pen., prin care să se respingă plângerea petentei M.M.
Prin sentința penală nr. 103/PI/15.11.2004, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 22 din 29 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 1756/2003. A fost anulată această sentință și rejudecând cauza a fost admisă plângerea formulată de petenta M.M., împotriva măsurilor dispuse de procuror în dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus trimiterea plângerii petentei spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs V.S. care, prin apărătorul ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., solicitând pe fond admiterea cererii de revizuire formulată de parchet împotriva sentinței penale nr. 22/ PI din 29 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, în sensul solicitat de această unitate.
înalta Cute, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de V.S. este nefondat.
Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea din 28 iunie 2004, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, apreciind că instanța nu a cunoscut la data judecării plângerii că faza prealabilă a procedurii de atacare a unei asemenea soluții la procurorul general a fost epuizată. Astfel, la dosar s-a depus rezoluția nr. 663/II/2/1997 din 24 septembrie 1997 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea introdusă de petiționara M.M., împotriva rezoluției dată în dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Instanța de fond a apreciat că această situație se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admițând în principiu cererea de revizuire.
Analizând însă pe fond cererea petiționarei M.M., prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată sub celelalte aspecte arătate prin deciziile anterioare ale Curții Supreme de Justiție, cât și prin sentința nr. 22/ P din 29 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, în sensul că parchetul nu a examinat această plângere în integralitatea sa și nici toate obiecțiunile formulate de petiționară până în prezent. Astfel, cercetarea penală a fost efectuată numai sub aspectul verificării dacă petiționara a semnat declarația autentificată de notar, efectuându-se în acest sens și o expertiză grafologică. Nu s-au verificat însă celelalte susțineri ale petiționarei, în sensul dacă au fost respectate toate dispozițiile legale privitoare la autentificarea declarațiilor, având în vedere susținerile petiționarei privitoare la locul în care au fost redactate actele, lipsa actelor de identitate (și în consecință modul de identificare a părților pe declarația nr. 52973 din 17 octombrie 1994 neapărând datele din buletin ale numitei Ș.G.C.) dacă conținutul declarațiilor autentificate au fost clarificate cu părțile și dacă acestea au semnat în cunoștință de cauză.
în consecință, s-a apreciat că sub aspectul examinării complete a plângerii formulate de petiționară, organul de urmărire penală nu s-a conformat și nu a făcut toate verificările.
înalta Curte apreciază că aceste verificări se impuneau a fi efectuate, față de conținutul plângerii petiționarei M.M. care a vizat măsurile și actele procedurale dispuse de procuror în dosarul nr. 9/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că, în mod greșit, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele Ș.G.C., nepoata sa de soră și notarul public V.S., prin rezoluția din 2 februarie 1997.
Petiționara a mai susținut că nu a semnat declarația autentică de renunțare la moștenire și că a fost indusă în eroare cu ocazia dactilografierii declarației, asupra conținutului acesteia, în sensul că a înțeles să declare că este de acord cu închirierea casei din comuna Ștefănești, jud. Argeș și nicidecum să renunțe la moștenire.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a admis cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a anulat sentința penală nr. 22 din 29 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara și pe fond a admis plângerea formulată de petiționara M.M., astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de V.S. împotriva sentinței penale nr. 103/ A din 15 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1952/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1922/2005. Penal → |
|---|
