ICCJ. Decizia nr. 1893/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1893/2005

Dosar nr. 7357/2004

Şedinţa publică din 18 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa nr. 274 din 16 septembrie 2004, condamnă pe inculpata B.S., la 6 ani de închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74, art. 76 şi art. 71 C. pen.;

Prin aceeaşi sentinţă, inculpata este obligată să plătească 5.000.000 lei daune materiale lui D.B. şi 1.600.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanţa reţine, în esenţă, că, în noaptea de 5 februarie 2004, împreună cu o altă persoană, aflată în vagonul unui tren personal, inculpata a acostat pe numitul D.B. (50 ani), de la care, prin violenţă, a sustras telefonul mobil şi portofelul cu 13 milioane forinţi.

Inculpata declară apel.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 397/ A din 30 noiembrie 2004, respinge, ca nefondat, apelul şi o obligă pe apelantă la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin recursul de faţă, inculpata critică Decizia, motivând că nu a fost citată, în apel.

Critica este întemeiată.

În cererea de apel, inculpata arată că domiciliază în comuna Baru Mare, judeţul Hunedoara.

Instanţa de apel o citează pe B.S., în calitate de „parte civilă".

Ori, potrivit art. 197 C. proc. pen., neîndeplinirea, conform legii, a procedurii de citare a inculpatului, constituie o nulitate care impune rejudecarea apelului.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cauza va fi trimisă spre rejudecare, prin admiterea recursului conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata B.S., împotriva deciziei penale nr. 397/ A din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpată împotriva sentinţei penale nr. 274 din 16 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1893/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs