ICCJ. Decizia nr. 1963/2005. Penal

Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 17 octombrie 2003, petentul - condamnat S.F. a solicitat instanței ca prin hotărâre să dispună amânarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 575 din 12 noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2018/2001 a Curții Supreme de Justiție.

în motivarea în fapt, a cererii, petentul - condamnat a arătat că a fost diagnosticat cu mai multe afecțiuni grave, care împreună converg spre o stare generală de sănătate precară care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei într-un loc de detenție.

Petentul - condamnat a mai precizat că raportat la aceleași diagnostice, a mai beneficiat de trei amânări a executării pedepsei.

în drept, petentul - condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 lit. a) C. proc. pen.

în dovedirea cererii, petentul - condamnat a înțeles să solicite proba cu expertiza medico - legală.

La dosar au fost depuse următoarele acte: copii adeverințe medicale, copie decizia penală nr. 2018 din 20 aprilie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, copie sentința penală nr. 575 din 12 noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, copie bilet ieșire din spital, copie raport expertiză medico - legală, copie sentința penală nr. 572 din 27 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, copie sentința penală nr. 588 din 13 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, copie sentința penală nr. 329/2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, referat întocmit de biroul executări penale de pe lângă Tribunalul București, secția a II-a penală.

în cauză a fost întocmit un referat de expertiză medico - legală din care rezultă că petentul - condamnat S.F. prezintă diagnosticul "Adenocarcinom de prostată, ateroscleroză cerebrală cu accident vascular cerebral în antecedente și sindrom pseudobulbar, tuberculoză pulmonară sechelară și tulburare depresie - reactivă cu elemente anxioase pe fond vascular și involutiv".

Prin sentința penală nr. 923 din 13 iulie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea de amânare a executării pedepsei cu motivarea că în raport de actualul stadiu evolutiv al bolilor de care suferă condamnatul, acesta poate executa pedeapsa, el beneficiind de asistență medicală în cadrul rețelei sanitare a A.N.P.

împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul S.F. care a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, amânarea executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 923/ A din 6 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul, reiterându-se motivarea primei instanțe la care s-au adăugat concluziile din cadrul I.M.L. Prof. dr. Mina Minovici București, conform cărora condamnatul nu s-ar afla în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Nemulțumit de această decizie, condamnatul S.F., a formulat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

El reia motivele din apel motivând că față de afecțiunile grave de care suferă se află realmente în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Recursul este întemeiat.

Conform actelor medicale și medico - legale depuse la dosar, condamnatul recurent prezintă diagnosticul:

- adenocarcinom de prostată cu metastaze osoase

- ateroscleroză cerebrală cu accident vascular cerebral în antecedente, posibil ischemic.

- tuberculoză pulmonară sechelară

- tulburare depresivă.

în raport de natura și evoluția acestor afecțiuni grave, raportul de expertiză medico - legală concluzionează că S.F poate beneficia de asistență medicală și în cadrul A.N.P., fiind inapt efort și necesitând reevaluări periodice.

Actul medico - legal datează 20 ianuarie 2004.

între timp, adeverința nr. 5496 din 30 august 2004 a Spitalului Clinic Prof. dr. Th. Burghele a arătat că este netransportabil și că are diagnosticul adenocarcinom prostatic operat, sondă uretro - vezicală a demeure. Idem adeverință 6976 din 29 octombrie 2004, același emitent.

Instanța de apel a solicitat avizul Comisiei de Avizare și Control care aprobă concluziile raportului medico legal de expertiză făcând însă trimiterea următoare: "..prin semnătura sa, medicul delegat al rețelei medicale a D.G.P. și-a asumat responsabilitatea asupra posibilității efectuării tratamentului necesar în cadrul rețelei medicale a D.G.P.". Data, 18 octombrie 2004 aceeași comisie concluzionează:

"în aceste condiții singura apreciere pe care suntem obligați să o facem în raport de art. .453 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., este că numitul S.F. nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa numai în condițiile respectării stricte a indicațiilor medicale din conținutul și concluziile expertizei medico legale raportate la condițiile concrete de viață asigurate în penitenciar, condiții pe care noi nu le cunoaștem" (sublinierea ne aparține).

Rezultă că prin acest raport medico - legal comisia își asumă responsabilitatea unor concluzii fără a cunoaște condițiile concrete de viață și tratament de care rețeaua A.N.P. dispune.

Curtea a analizat și coroborat actele medicale și medico legale au concluzionat că față de natura, gravitatea și caracterul ireversibil al afecțiunilor pe care le prezintă condamnatul a ținut cont de evoluția acestora, executarea pedepsei în regim de detenție în acest moment ar periclita grav sănătatea și viața condamnatului, astfel că recursul său a fost admis, cele două hotărâri au fost desființate, iar pe fond s-a dispus admiterea cererii de amânare a executării pedepsei pe un an de zile.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1963/2005. Penal