ICCJ. Decizia nr. 1950/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 8659/P/1996 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen., infracțiuni aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în ziua de 11 octombrie 1996, în calitate de profesor al părții vătămate minore, a ținut-o pe aceasta închisă, împotriva voinței ei, în apartamentul său, circa 3 ore, respectiv de la 14,00 la 17,00, având încuiată și blocată ușa de la intrare cu două yalle și în acest context a încercat să întrețină prin violență și constrângere raporturi sexuale cu ea, activitate infracțională care a avut ca urmare aruncarea părții vătămate de la etajul V, provocându-i leziuni multiple.
Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 6409/1996, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), prin sentința penală nr. 127 din 2 aprilie 1998 a Tribunalului Iași, ce a fost menținută prin decizia penală nr. 392 din 15 decembrie 1998 a Curții de Apel Iași.
împotriva acestor două hotărâri a formulat recurs inculpatul P.V., recurs admis prin decizia penală nr. 630 din 18 februarie 2000 de către Curtea Supremă de Justiție, care a casat integral cele două hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iași, motivat de faptul că, deși inculpatul a solicitat proba cu expertiză medico-legală, susținând că se află în imposibilitatea întreținerii unui raport sexual datorită bolilor de care suferă, instanțele i-au respins această probă, cu motivarea că nu prezintă relevanță fiind vorba de o tentativă la infracțiunea de viol.
Curtea Supremă de Justiție a apreciat că motivarea instanțelor nu este însă relevantă, deoarece infracțiunea de viol implică ca bărbatul să fie apt să întrețină un raport sexual, fie că este vorba de infracțiune consumată, fie că numai tentativă.
în raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că pentru a se putea pronunța asupra veridicității apărării, este pertinentă și necesară efectuarea unei expertize medico-legale, care să stabilească dacă, la data menționată, inculpatul avea sau nu capacitatea de a întreține raport sexual.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 4807/2000 iar în rejudecare, așa cum a statuat Curtea Supremă de Justiție, a fost încuviințată și administrată proba cu expertiza medico-legală I.M.L. Iași concluzionând, prin raportul nr. 373 din 30 octombrie 2001, că inculpatul putea prezenta la data săvârșirii infracțiunii o disfuncție erecțială, documentată anamnestic în contextul vârstei și posibil consecutivă terapiei psihotrofe pe care o urma.
Prin sentința penală nr. 608 din 21 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Iași, inculpatul P.V. a fost condamnat la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și
- 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 octombrie 1996 la 18 octombrie 1996.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile V.C. domiciliată în Republica Moldova, suma de 10.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul P.V. a îndeplinit funcția de profesor la Liceul economic nr. 1 Iași având ca elevă în clasa a X-a pe partea vătămată V.C., alături de alți tineri din Republica Moldova.
în ziua de 11 octombrie 1996, inculpatul a întâlnit-o pe partea vătămată pe hol și i-a cerut ca la orele 14,00 să-l aștepte pentru a discuta probleme legate de situația școlară.
La terminarea programului, în jurul orelor 14,15, când partea vătămată, însoțită de martora S.I., părăseau curtea liceului, pentru a merge acasă, inculpatul i-a cerut să-l însoțească la domiciliul său.
Partea vătămată a acceptat, iar inculpatul a luat-o de braț și împreună au mers în B-dul Independenței, unde locuiește inculpatul.
Intrați în apartament, inculpatul a încuiat ușa de acces cu două sisteme de yală, i-a prezentat apartamentul apoi a invitat-o în una din camere pentru a viziona programul T.V.
Inculpatul a mers în bucătărie, a pregătit 2 cafele și după aproximativ 10 minute a revenit în cameră cu cafelele și o sticlă cu vin, îndemnând-o pe partea vătămată să servească un pahar cu vin. între timp au purtat discuții, inculpatul afirmând printre altele că simpatizează elevele basarabence din liceu.
A determinat-o pe elevă să fumeze o țigară și i-a cerut să-i țină companie la un pahar cu vin, servind-o cu al doilea pahar.
La un moment dat inculpatul i-a propus părții vătămate să întrețină raporturi sexuale. Partea vătămată a refuzat, inculpatul a insistat și i-a cerut să se dezbrace, fiindcă dorește să o vadă în pielea goală.
La refuzul părții vătămate de a se dezbrăca, inculpatul a intenționat să se apropie de ea, condiții în care partea vătămată s-a ridicat de pe scaun și a plecat spre ușa de la intrare în apartament, constatând că aceasta este încuiată. Când a ajuns lângă ușă, partea vătămată a fost prinsă de inculpat, acesta lovind-o cu palma peste față, condiții în care partea vătămată a căzut, pierzându-și pentru puțin timp cunoștința.
Când și-a revenit a constatat că se află pe canapea, iar inculpatul o ținea în brațe și era dezbrăcat în cămașă și chiloți, repetându-i numele prietenului ei (I.), o întreba dacă a avut relații intime cu el.
Situația a speriat-o pe victimă care i-a cerut inculpatului să-i permită să meargă la baie pentru că se simte rău.
înainte de a ajunge la baie, pe hol, partea vătămată a vomat, apoi a intrat în baie și a reușit să încuie ușa.
Din spatele ușii închise i-a cerut inculpatului să descuie ușa de la intrare în apartament. Văzând că victima nu iese din baie, inculpatul a pretins nereal că a descuiat ușa de acces în apartament.
în cele din urmă partea vătămată a ieșit din baie, inculpatul care se afla în apropiere a prins-o de mână și a tras-o spre dormitor.
Partea vătămată a reușit să înlăture acțiunea inculpatului și s-a refugiat în balconul dormitorului, loc unde întinsese la uscat puloverul pe care anterior vărsase cafea.
Inculpatul a urmat-o în balcon, a ignorat avertismentul victimei că se va arunca peste balcon, intenționând să o prindă.
Partea vătămată s-a refugiat în dormitor și a încercat să-l închidă pe inculpat în balcon, cu intenția de a lua cheile și a deschide ușa de acces pentru a putea părăsi apartamentul.
Dată fiind imposibilitatea de închidere a ușii de acces în balcon, inculpatul a reintrat în dormitor, a lovit-o din nou pe victimă, cerându-i să întrețină raport sexual cu el.
Partea vătămată a mai încercat o dată să părăsească apartamentul, nu a reușit, refugiindu-se din nou în balcon, spunând că se va arunca dacă inculpatul nu încetează acțiunea de a întreține raport sexual cu ea.
Inculpatul s-a apropiat de victimă spunându-i că este nebună dacă face acest lucru, timp în care victima a escaladat balconul, s-a apucat cu mâinile de balustradă, a țipat, nu a reușit să se țină, în cădere a atins balustrada balconului de la etajul 4, după care, printre ramurile unui pom, a căzut pe spațiul verde de lângă bloc.
Inculpatul s-a aplecat peste balcon, a văzut locul unde a căzut victima, a intrat în apartament și a stins luminile.
După ce victima a fost transportată pentru acordarea asistenței medicale de urgență, inculpatul a coborât, a privit locul unde victima căzuse, a dus mâinile la cap și, imediat, a urcat în apartament. S-a îmbrăcat și a plecat la C.I.T. Iași, pentru a servi masa.
Urmare a căderii, partea vătămată V.C. a suferit leziuni vindecabile în 23-25 zile îngrijiri medicale.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru:
- greșita condamnare privind tentativa de viol având în vedere că probele administrate nu confirmă fapta, actele medicale demonstrează fără nici un dubiu că inculpatul nu era apt fiziologic să întrețină raport sexual, datorită lipsei erecției;
- infracțiunea de lipsire de libertate care datorită circumstanțelor în care s-a finalizat, nu poate fi absolut contestată, nu s-au avut în vedere elementele circumstanțiale atenuante în favoarea inculpatului;
- despăgubirile solicitate de cele două unități spitalicești n-au legătură cu activitatea infracțională, astfel că nu poate fi obligat la despăgubiri.
Prin decizia nr. 253 din 6 iulie 2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Iași, apelul a fost respins ca nefondat.
Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal inculpatul a atacat-o cu recurs.
Prin memoriile depuse la dosar și în ultimul cuvânt a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și deciziei și achitarea, deoarece procesul este o înscenare pusă la cale de fosta soție care a urmărit să se răzbune după divorț și să obțină în acțiunea de partaj a bunurilor comune, toate bunurile.
A susținut că așa cum rezultă din actele medico legale era în imposibilitate să întrețină raporturi sexuale.
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au dat faptelor încadrarea juridică legală și reținând vinovăția, l-au condamnat.
Apărările inculpatului au fost verificate în special prin administrarea probei dispusă de Curtea Supremă de Justiție în decizia de casare nr. 630 din 18 februarie 2000.
Potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 373 din 30 octombrie 2001 al I.M.L. Iași, la data când se pretinde săvârșirea infracțiunilor inculpatul putea prezenta o disfuncție erecțială, documentată anamnestic în contextul vârstei și posibil consecutivă terapiei psihotrope pe care o urma.
Concluziile raportului medico legal nu exclud posibilitatea fiziologică a inculpatului că la data săvârșirii faptelor (cu 5 ani înainte de data efectuării expertizei) acesta să poată întreține raporturi sexuale.
Așa cum a reținut și motivat instanța de apel, partea vătămată nu a avut posibilitatea să cunoască dacă inculpatul are sau nu funcția erecțială, acțiunile exercitate asupra ei pe parcursul a 3 ore, la început prin insinuări și propuneri, iar mai apoi prin violențe au fost de natură a o determina atunci când nu a mai avut altă posibilitate de scăpare, să escaladeze balconul de unde a și căzut.
Din probele administrate rezultă intenția inculpatului de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată. Dacă inculpatul nu ar fi avut o asemenea intenție, putea s-o invite și pe martora S.I., eleva cu care se afla partea vătămată, în ziua de 11 octombrie 1996 la orele 14,15, la plecarea din școală. Un cadru didactic, cu experiența și vârsta inculpatului (60 de ani la data comiterii infracțiunii) nu își invită elevele acasă pentru a discuta situația la învățătură și mai ales nu consumă cafele și băuturi alcoolice cu acestea.
Așa cum rezultă din declarația martorei, eleva S.I., inculpatul "se lega de basarabence" iar pe colega ei de bancă M.G. o invita la cafea.
Martora C.L. confirmă că inculpatul a chemat-o la el, acasă în timpul anului școlar să bea cafea, lucru pe care nu l-a acceptat, însă pe timpul verii când a avut examen de corijență a locuit la inculpat care s-a legat de ea și a trebuit să-l amenințe ca s-o lase în pace, spunându-i că este minoră și va avea probleme cu părinții săi.
Relevante sunt declarațiile martorelor H.S., H.C., G.E. și P.V.
Martora P.V. a declarat că, în seara zilei de 11 octombrie 1996, a ieșit pe hol și a auzit zgomote în apartamentul inculpatului ca și cum cineva încerca să deschidă ușa, după care a auzit vocea unei tinere care îl ruga pe inculpat să-i dea drumul să iasă după care l-a amenințat că va răcni pentru ca vecinii să-i vină în ajutor. După circa 5-6 minute l-a văzut pe inculpat ieșind foarte tulburat, agitat, a intrat în lift și a coborât. Martora a intrat în apartament, a ieșit în balcon și l-a văzut pe inculpat, care a mers la colțul blocului s-a uitat în grădinița cu flori și și-a pus mâinile în cap. Martora a aflat puțin mai târziu că de la balconul inculpatului s-a aruncat în gol o persoană de sex feminin.
Martora H.S., locatară a blocului aflat în fața celui în care se află apartamentul locuit de inculpat a relatat că l-a observat pe inculpat hărțuind-o pe partea vătămată în balcon unde aceasta se refugiase că la un moment dat partea vătămată a reușit să reintre în apartament. După câteva minute tânăra a revenit în balcon ca un bolid, a escaladat balconul și s-a aruncat în gol. Martora a făcut precizarea că în timp ce inculpatul și tânăra se aflau în balcon, inculpatul era sumar îmbrăcat, în chiloți și maieu.
Așa fiind, în mod temeinic și legal instanțele au înlăturat apărările inculpatului, în sensul că partea vătămată a fost determinată de fosta sa soție sau alte persoane ca să-l compromită, fiind de neacceptat că o persoană care nu este amenințată de un rău imediat să se arunce în gol de la etajul 5 al unui bloc.
Este evident că gestul părții vătămate ținând seama și de declarațiile martorelor P.V. și H.S., a fost un gest disperat, determinat de teama exercitării asupra ei a unor constrângeri violente în scopul întreținerii unui raport sexual nedorit.
înalta Curte urmează să constate că prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de tentativă la viol este împlinită și pe cale de consecință să înceteze procesul penal.
Astfel, potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an dar care nu depășește 5 ani.
în caz de tentativă, ea însăși o infracțiune cu toate elementele obiective și subiective ale unei infracțiuni, diferențiată de infracțiunea consumată doar prin gradul de realizare a laturii obiective, prevederile art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), care se referă la infracțiunea săvârșită, durata termenului de prescripție se stabilește în raport cu pedeapsa legală a tentativei. în speță, pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativă la viol, la data săvârșirii infracțiunii era cuprinsă între un an și 6 luni și 5 ani închisoare.
Așa fiind, ținând seama și de dispozițiile art. 124 C. pen., trecând mai mult de 7 ani și 6 luni de la data săvârșirii infracțiunii se impune constatarea că a intervenit prescripția specială.
Cu privire la motivul de recurs subsidiar, privind individualizarea pedepsei, având în vedere că pentru infracțiunea de lipsire de libertate nu s-a împlinit termenul de prescripție, înalta Curte constată în raport de timpul scurs de la săvârșirea infracțiunii, de vârsta și bolile grave de care suferă inculpatul cum și de persoana acestuia, profesor, fără antecedente penale, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare.
Pentru aceste considerente urmează ca în rejudecare să se dispună în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art. 82 alin. (2) C. pen.
Urmează ca în conformitate cu art. 359 C. proc. pen., să i se atragă atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv de la 12 octombrie 1996 la 18 octombrie 1996.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1956/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1949/2005. Penal → |
|---|
