ICCJ. Decizia nr. 1956/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 709 din 16 octombrie 2003 a Tribunalului Iași, au fost condamnați inculpații:
1. B.C. la:
- 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și;
- 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen.
în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiate integral pedepsele aplicate inculpatului.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 27 aprilie - 16 mai 1999.
2. L.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen.
A aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiată pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de SC A. SA Iași și, în consecință:
A obligat inculpatul B.C. la plata sumei de 960.317.043 lei și pe inculpatul L.C. la plata sumei de 1.033.444.834 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpații, conform art. 190 C. pen., la plata sumei de câte 9.750.000 lei onorariu expert.
în baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de câte 6.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
1. în perioada 9 decembrie 1997 - 9 aprilie 1998, inculpatul B.C. a fost șef al magazinului N.C., iar apoi șef serviciu aprovizionare, din luna aprilie 1998, funcția de șef de magazin fiind deținută de inculpatul L.C.
Ulterior, în perioada 7 octombrie 1998 - februarie 1999, șef al magazinului a fost din nou B.C.
Pentru perioada 9 decembrie 1997 - 9 aprilie 1998, la acest magazin s-a constatat o lipsă în gestiune de 8.362.309 lei, iar pentru perioada 7 octombrie 1998 - 31 decembrie 1998, o lipsă în gestiune de 289.769.510 lei.
S-a stabilit că, unicul gestionar al magazinului era B.C., ajutat de cei 23 vânzători - gestionari, organizați în trei ture de câte 8 ore.
Evidența produselor vândute era ținută pe monetare și chitanțe fiscale, iar încasările era depuse la sfârșitul zilei, sau în cel mult 24 ore, de șeful magazinului, la casieria societății.
Uneori, pentru că inculpatul B.C. nu se achita de această obligație, banii erau ridicați de la magazin, de casiera societății.
S-a constatat, cu ocazia cercetărilor, că, în perioadele menționate, inculpatul B.C. și vânzătorii și-au însușit mărfuri și bani din gestiunea magazinului, iar vânzătorii aveau acordul expres ori tacit, al șefului de unitate.
De asemenea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, 1998, inculpatul B.C. a acordat prime de câte 100.000 lei angajaților și le-a organizat o petrecere, folosind banii din încasări, fără a avea încuviințarea conducerii societății comerciale.
A mai rezultat că, șeful de magazin B.C., dădea din gestiune bani sau produse, unor persoane străine, iar contravaloarea mărfurilor rămânea neplătită, de asemenea, produse perisabile s-au depreciat datorită neglijenței privind întreținerea vitrinei frigorifice și au fost aruncate.
în perioada 1997 - 1998, inventarele întocmite de vânzători și inculpatul B.C. erau nereale, deoarece se înscriau cantități mai mari decât cele existente, cu intenția de a acoperi lipsurile, iar în luna februarie 1999, când s-a dispus de conducerea SC N. efectuarea unei verificări a gestiunii de către o comisie delegată în acest scop, șeful de magazin a distrus mai multe benzi de la casa de marcat.
Inventarul respectiv, din luna februarie 1999, a stabilit o lipsă de 72.315.840 lei față de datele consemnate în inventarul anterior (pentru luna decembrie 1998) și o lipsă de 139.451.568 lei în raport de datele de inventar de la 30 octombrie 1998.
2. în perioada 1 mai 1998 - 31 iulie 1998, șef al magazinului N.C. a fost inculpatul L.C., care anterior îndeplinise funcția de șef de sală, iar în perioada respectivă a continuat primirea mărfurilor fără a fi recepționate cantitativ și calitativ, fără a se întocmi note de recepție și constatare pentru diferențe, de asemenea, angajații au continuat să ia mărfuri din gestiune cu încuviințarea inculpatului și cu obligația de a le plăti la salariu, dar plata acestora nu se mai realiza.
De asemenea, unor persoane străine șeful de magazin le permitea să ia produse fără plată, iar mărfurile nu erau achitate nici ulterior.
Inventarele au continuat a fi întocmite cu date nereale, în maniera deja descrisă și intenția de acoperire a lipsurilor din gestiune.
împotriva sentinței au declarat apel ambii inculpați, invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției sub aspectele reținerii vinovăției și întinderii prejudiciului.
Prin decizia penală nr. 32 din 25 ianuarie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C. și l-a obligat să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare.
Totodată, s-a luat act de declarația inculpatului B.C. că își retrage apelul împotriva aceleași sentințe, obligându-l să plătească statului 600.000 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul L.C., care prin motivele scrise depuse la dosar, a solicitat să fie achitat în temeiul art. 11 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din același cod, deoarece consideră că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, iar apărătorul desemnat din oficiu a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că fapta de gestiune frauduloasă imputată nu a existat.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză, în raport cu criticile formulate și probele administrate, se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului L.C., pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă, în concordanță cu probele administrate.
Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. pen., pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea credință, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, constituie infracțiunea de gestiune frauduloasă.
Conform alin. (2) al aceluiași articol, gestiunea frauduloasă în scopul de a dobândi un folos material se pedepsește cu închisoare de la 3 ani, la 10 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Din actele depuse la dosar de către partea civilă și expertiza contabilă efectuată în timpul judecării la prima instanță, rezultă o serie de elemente care invederează reaua credință a inculpatului L.C. cu ocazia administrării magazinului, în scopul dobândirii de foloase materiale.
Astfel, s-a constatat că inculpatul nu a întocmit rapoarte de gestiune în unele cazuri sau le-a întocmit defectuos, ori le-a depus cu întârziere la contabilitate, pentru care fapte a fost penalizat de mai multe ori de conducerea societății, menționându-se că nu s-a observat nici un semn de interes din partea acestuia ca gestiunea să fie bine organizată și actele să fie predate la timp la contabilitate pentru a rămâne timp să se efectueze punctajul.
Expertiza contabilă a făcut și repartizarea pagubei, pe cei doi inculpați, ținând seama și de indicele de reactualizare, stabilind în sarcina inculpatului L.C. un prejudiciu de 1.033.444.834 lei.
Inculpații au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și acestea au fost analizate de expert și s-a răspuns la fiecare obiecțiune.
De asemenea, din probele testimoniale rezultă aspecte grave cu privire la modul de administrare a magazinului.
Astfel, martora N.A. a declarat că nu se făceau note de recepție a mărfurilor primite în magazin, martorul T.M.T. că ridica mărfuri din magazin, unele persoane fără a plăti pe loc, numele acestora fiind trecute într-un caiet, dar nu se știe cum și când se făcea plata, martorul M.A. că atunci când se constatau lipsuri la mărfuri, se imputau personalului, dar deciziile de imputare nu au fost puse în executare și martora A.E. că nu era o persoană desemnată cu recepția mărfurilor.
Hotărârea recurată este deci temeinică și legală.
Criticile formulate au fost nefondate și cum nu s-au constat nici motive care se iau în considerare din oficiu, s-a respins recursul inculpatului L.C., în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, a reprezentat onorariul de avocat oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1950/2005. Penal → |
|---|
