ICCJ. Decizia nr. 1978/2005. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1978/2005
Dosar nr. 3475/2004
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin rechizitoriul din 17 noiembrie 1997, trimite în judecată, printre alţii, pe inculpatul G.Şt., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Actul de învinuire reţine că, la 18 septembrie 1993, cu faxul nr. 1165, SC P.M. SA Bucureşti („în atenţia directorului D.I."), a fost înştiinţată că, la 4 octombrie 1993, în portul Constanţa, sosesc 121 autoturisme DAEWOO, expediate din Coreea de Sud, cu precizarea că, potrivit OG nr. 26/1993, „descărcarea autoturismelor nu va fi permisă în Vama Constanţa, până când nu veţi garanta/plăti taxele vamale" şi că „liberul de descărcare se acordă în momentul în care suma aferentă a intrat în contul vămii".
La acest fax, nu s-a primit nici un răspuns, încât Agenţia Navală L.S. Constanţa revine, cu un mesaj identic, la 20 septembrie 1993.
În conformitate cu prevederile sus-menţionatei ordonanţe, taxele vamale, pentru cele 121 autoturisme, însumau circa 300 milioane lei.
Pentru rezolvarea acestei situaţii, B.M., cetăţean israelian, cu reşedinţa în România, administrator general al SC P.C., care introducea, în România, autoturismele, inculpat în aceeaşi cauză, însărcinează pe directorul D.I., şi el, inculpat, să rezolve „problema".
D.I. se deplasează la Vama port Constanţa şi merge în biroul adjunctului şefului Vămii, G.Şt., pe care îl roagă să-i aprobe să descarce, în port, autoturismele, fără scrisoare de garanţie pentru taxele vamale, oferindu-i, în schimb, unul din autoturismele respective.
Inculpatul G.Şt. acceptă propunerea şi promite că va fi de faţă în ziua descărcării autoturismele de pe vas „pentru a nu se ivi nici o problemă".
Astfel, în ziua de 10 octombrie 1993, în baza permisului nr. 1267/255 al Vămii port Constanţa, cele 121 autoturisme se descarcă, de societatea M., specializată în aceste operaţiuni, şi se depozitează pe platforma portuară.
La descărcarea autoturismelor, asistă şi inculpatul G.Şt., care a întrebat pe D.I. „dacă sunt probleme".
D.I. răspunde că nu sunt probleme şi îl asigură pe G.Şt. că, la rândul său, îşi va respecta promisiunea făcută de B.M.
După o lună de zile, D.I. merge la Constanţa şi îl întreabă pe G.Şt. pe ce nume să întocmească actele autoturismului promis drept mită.
G.Şt. îi spune lui D.I. să întocmească actele pe numele cumnatului său, S.S.
Tot atunci, G.Şt. îi comunică lui D.I. datele cumnatului său, S.S. şi anume: domiciliul, seria şi numărul buletinului de identitate, etc.
La rândul său, B.M. dă dispoziţie să se întocmească factura comercială nr. 335.335, in voice, pentru o maşină DAEWOO, în valoare de 7.270 dolari S.U.A., pe numele lui S.S., acte pe care D.I. le predă lui G.Şt., împreună cu cheile maşinii.
G.Şt. înmânează, actele şi cheile maşinii, lui S.S., care, la 27 decembrie 1993, ridică autoturismul, din depozitul portuar al SC R., şi o parchează în garajul închiriat de G.Şt., care foloseşte maşina, circulând, cu ea, 1000 de km.
S.S. nici nu are permis de conducere auto.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 288 din 8 mai 2000, condamnă pe inculpatul G.Şt. la 3 ani de închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 şi art. 71 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa deduce detenţia preventivă a inculpatului de la 5 mai 1994 până la 8 august 1994 şi îl obligă la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Autoturismul, primit mită, de inculpat, este restituit Societăţii Comerciale P.M. SA.
Inculpatul declară apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 557/ A din 26 octombrie 2000, respinge, ca nefondat, apelul şi îl obligă pe inculpat la 200.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Inculpatul declară recurs.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3662 din 11 iulie 2001, admite recursul, casează hotărârile atacate şi trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 275 din 18 martie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpat, cu motivarea, esenţială, că „personalul operativ de tură aproba descărcarea" şi că G.Şt. „nu avea în atribuţiile de serviciu operaţiunea descărcării".
Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpatul declară apel.
Parchetul cere condamnarea inculpatului, iar acesta din urmă solicită schimbarea temeiului achitării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 156/ A din 4 martie 2004, respinge, ca nefondate, apelurile.
Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă şi inculpatul declară recurs, reiterând cererile din apel.
Recursul parchetului este fondat.
Actul de trimitere în judecată a inculpatului G.Şt. reţine, corect, situaţia de fapt, pe care o încadrează corespunzător, iar probele existente confirmă, cu prisosinţă, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită, faptă şi vinovăţie care rezultă din:
1. autodenunţul lui B.M., inculpat în aceeaşi cauză;
2. autodenunţul lui D.I., inculpat în aceeaşi cauză;
3.declaraţiile martorului G.A.G.;
4. declaraţiile martorului F.G.D.;
5. declaraţiile „cumpărătorului" S.S., cumnatul inculpatului;
6. atribuţiile de serviciu ale inculpatului G.Şt.;
7. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor vamale, care arată, expres, că adjunctul şefului de vamă „coordonează activitatea vamală, în ce priveşte aplicarea, corectă, a legislaţiei vamale";
8. declaraţiile martorului F.D., şeful vămii, care arată că „inculpatul G.Şt. a avut aceleaşi atribuţii ca ale şefului vămii, cei doi completându-se reciproc";
9. declaraţia martorului C.A., controlor vamal, care arată că şefii ei direcţi erau F.D. şi G.Şt.;
10. declaraţia martorei A.V., controlor vamal, care confirmă că G.Şt. era unul dintre şefii ei direcţi;
11. fişa postului inculpatului, care prevede, negru pe alb, că „în lipsa şefului vămii, el, G.Şt., îndeplinea atribuţiile acestuia";
12. OG nr. 26/1993, potrivit căreia începând cu 1 septembrie 1993, nici o navă nu încarcă-descarcă fără obţinerea „liberului de vamă";
13. art. 11 din sus-menţionata ordonanţă, care prevede că „obţinerea liberului de vamă (atribuţia conducerii vămii) se realizează numai dacă erau îndeplinite condiţiile şi efectuate formalităţile de vămuire şi numai după prezentarea documentelor legale care atestă plata taxelor vamale";
14. declaraţia martorului B.N., directorul Companiei Maritime L.S., care arată că „prin faxurile trimise societăţii P.M., primitorul celor 121 autoturisme DAEWOO, s-a specificat, expres, că, potrivit regulamentelor în vigoare, societatea avea obligaţia de a obţine permis vamal de descărcare de la Vama Portului Constanţa şi să dea confirmarea, scrisă, că marfa este liberă de vamă, la descărcare";
15. declaraţia aceluiaş martor, B.N., care precizează că „în urma discuţiilor, telefonice, dintre societăţile L.S. şi P.M., în legătură cu plata taxelor vamale sau garantarea acestora, pentru cele 121 autoturisme, am aflat că reprezentanţii SC P.M. nu intenţionează să achite taxele vamale, ca persoană juridică, deoarece erau cu mult mai mari decât cele pentru persoane fizice şi că intenţionează să meargă la Vama Port Constanţa, să obţină facilităţi de „zonă liberă";
16. declaraţia martorei C.A., controlor vamal, care precizează că „la indicaţia lui G.Şt., am întocmit acte de vămuire pentru 7 din cele 121 de autoturisme, pe persoane fizice";
17. declaraţia denunţătorului D.I., care precizează că „oferta de mituire s-a făcut pentru ca G.Şt. să aprobe nu doar descărcarea autoturismelor, ci şi pentru ca acesta să fie de acord ca autoturismele să fie vămuite în regim de persoane fizice, activitate care intra în atribuţiunile sale de serviciu şi pe care a îndeplinit-o cu încălcarea dispoziţiilor legale";
18. declaraţia martorei C.A., controlor vamal, care mai arată că „după sosirea lotului de 121 autoturisme, întrucât delegatul firmei P.M. s-a prezentat pentru a ridica 7 autoturisme, iar acestea figurau pe numele firmei, am mers la şeful meu, G.Şt., căruia i-am explicat situaţia, iar el mi-a cerut să le taxez pe persoană fizică, sens în care am şi întocmit chitanţele de import";
19. declaraţia martorei A.V., controlor vamal, care, la rândul ei, precizează că „la indicaţia lui G.Şt., am procedat, similar, şi în luna august 1993, cu prilejul sosirii unui alt lot, de 49 autoturisme, pe numele firmei P.M.;
20. declaraţia martorului F.D. (şef vamă), care precizează că „în urma controlului, efectuat ulterior arestării lui G.Şt., am constatat că actele, conosamente, care au însoţit marfa erau andosate pe numele unor persoane fizice, iar importatorul nu-şi îndeplinise, în termen legal, obligaţia prevăzută de art. 35 din Regulamentul vamal, aceea de a stabili, în 5 zile de la descărcare, regimul vamal de import temporar, definitiv sau tranzit";
21. declaraţia martorului Z.I., agent vamal, care arata că, la firma L.S., „numai după ce am discutat, personal, cu G.Şt. şi acesta mi-a confirmat că nu sunt probleme, în ce priveşte descărcarea, am depus permisul de descărcare la Vama Constanţa şi s-a aprobat descărcarea";
22. declaraţia aceluiaşi martor Z.I., agent vamal, care precizează că „permisiunea, verbală, a lui G.Şt., s-a făcut contrar practicii Vămii Constanţa, care pretindea darea liberului de descărcare numai dacă se achitau sau garantau taxele vamale";
23. declaraţia martorului S.I., agent vamal, care arată că „nu cunosc cum a rezolvat D.I. problema taxelor vamale, pentru acest import de autoturisme, deoarece nu era obligaţia noastră. Noi, agenţii vamali, i-am cerut să rezolve problema obţinerii liberului de descărcare a navei, din partea Vămii Constanţa, iar D.I. s-a dus la Vamă şi, în aceeaşi zi, a revenit şi mi-a spus că a obţinut, din partea Vămii, aprobarea de descărcare";
24. declaraţia aceluiaşi martor S.I., agent vamal, care precizează că „în aceeaşi zi, puţin mai târziu, ca să ne convingem că ceea ce ne-a spus D.I. este adevărat, colegul Z. s-a dus la Vamă şi a aflat, de la un şef de tură, că D.I. obţinuse liberul de descărcare a navei";
25. Pe tot parcursul procesului, D.I., director general al SC P.M., declară, constant, că, cu acordul lui B.M., administrator general al SC P.C., care introducea autoturisme în România, a promis, lui G.Şt., adjunctul şefului Vămii Constanţa, un autoturism, ofertă acceptată de G.Şt., care i-a cerut să întocmească actele maşinii pe numele cumnatului său S.S.;
26. declaraţia coinculpatului D.I. se coroborează cu aceea a coinculpatului B.M. şi a martorului G.N., care arată că, în ziua de 9 decembrie 1993 a mers, cu D.I., la Constanţa, pentru a ridica 6 maşini DAEWOO, din cele importate, cu care prilej D.I. i-a spus că una din maşini rămânea în depozit, pentru a fi ridicată de o persoană din Constanţa;
27. declaraţia aceluiaşi martor G.N., care precizează că „de plata taxelor vamale şi portuare s-a ocupat D.I., iar la 2-3 zile de la transportul celor 6 maşini, am surprins o discuţie între B. şi D.I.: B. îl întreba pe D.I. „dacă i-a dat maşina celui de la Constanţa", iar D.I. îi răspundea lui B. că „da, i-au dat-o, s-a rezolvat, totul e O.K.".
28. declaraţia martorei C.M.N., angajată la SC P.M., care arată că „din cele 121 autoturisme, 10 bucăţi au fost vândute unor persoane fizice, una din acestea fiind pe numele lui S.S.";
29. declaraţia aceluiaşi martor C.M.N., angajată la SC P.M., care precizează că „în urma verificării documentelor privind vânzarea celor 10 autoturisme, a rezultat că toate persoanele cumpărătoare, cu excepţia lui S.S., s-au prezentat la firmă şi au achitat contravaloarea maşinilor cumpărate, maşinile fiindu-le livrate la sediul firmei";
30. în aceste condiţii, declaraţia lui S.S., că ar fi dat, direct, lui D.I., suma de 7.300 dolari S.U.A., fără nici o chitanţă, apare ca vădit nesinceră, D.I. contestând o asemenea plată;
31. S.S. nu prezintă nici un act nici pentru plata sumei de 56.900 lei, taxe vamale şi nici nu poate preciza măcar numele persoanei care a achitat această sumă;
32. inculpatul G.Şt. recunoaşte că numai el a folosit maşina „cumpărată" de S.S.;
De altfel, instanţa de apel admite că inculpatul G.Şt. a acceptat oferta lui D.I. şi a primit, prin intermediul lui S.S., autoturismul în discuţie, pentru a permite vămuirea celor 121 autoturisme în regim de persoane fizice.
Deşi admite că inculpatului G.Şt. i s-a făcut o ofertă nelegală, ofertă pe care el a acceptat-o, instanţa de apel îl exonerează de răspundere, cu motivarea „că făptuitorul nu a fost trimis în judecată pentru această faptă", motivare evident infirmată de probele existente.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, hotărârile atacate vor fi casate, iar inculpatul G.Şt. va fi condamnat, pentru infracţiunea de luare de mită, conform dispozitivului deciziei.
Pentru aceleaşi considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, iar el va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
Autoturismul oferit, mită, inculpatului va fi restituit societăţii comerciale căreia îi aparţine, având în vedere că cei ce au dat mităs-au autodenunţat, caz în care, potrivit art. 255 C. proc. pen., bunul, ce a făcut obiectul mitei, se restituie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 156/ A din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul G.Şt.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 275 din 18 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Rejudecând:
Condamnă pe inculpatul G.Şt., la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 5 mai 1994 - 8 august 1994.
În baza art. 255 alin. ultim. C. pen., dispune restituirea, către SC P.M. SA Bucureşti a autoturismului Daewoo Rocar şi anulează procesul-verbal, de sigilare a acestui autoturism, din 16 iunie 1994 al I.G.P. – Direcţia Cercetări Penale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.Şt., împotriva deciziei penale nr. 156/ A din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1977/2005. Penal. Art.254 alin.1, art.257... | ICCJ. Decizia nr. 1981/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
