ICCJ. Decizia nr. 1984/2005. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1984/2005
Dosar nr. 5737/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 698 din 3 decembrie 2002, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.G. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru fapta din 30 august 2000.
A condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru fapta din 26 septembrie 2000.
S-au contopit pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2272 din 13 octombrie 1999 a Judecătoriei Iaşi, dispunând ca inculpatul să execute şi această pedeapsă pe lângă cea aplicată în cauză, urmând să execute, în total, 7 ani închisoare.
S-a comis în parte acţiunea civilă promovată de N.P. şi în consecinţă, inculpatul C.G. a fost obligat să plătească părţii civile N.P. suma de 20.000.000 lei daune morale.
Inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Sf. Spiridon Iaşi suma de 7.391.904 lei cu titlu de despăgubiri civile la care s-a adăugat taxa oficială de scont stabilită de B.N.R., până la achitarea prejudiciului.
Părţii civile Serviciul de Ambulanţă Iaşi, inculpatul a fost obligat să-i plătească despăgubiri de 144.000 lei.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor obiecte:
- o coasă cu mâner din lemn, lungă de 178 cm. şi partea metalică şi tăişul de 67 cm. lungime;
- o bucată din metal cu lungimea de 35 cm., lăţimea de 3,5 cm., tăişul fiind rupt de la jumătate.
S-a reţinut în fapt că, în zilele de 30 august şi 26 septembrie 2000, inculpatul a aplicat părţii vătămate lovituri cu o bucată de metal şi respectiv, cu muchia unei sape în zona capului şi abdomenului producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol.
Prin Decizia penală nr. 380 din 21 octombrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare în pedepsele componente pe care le-a pus în individualitatea lor.
În baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 543/2002 a fost graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2272 din 13 octombrie 1999 a Judecătoriei Iaşi.
În termen legal împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul C.G.
Recurentul inculpat nu a motivat în scris recursul declarat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a criticat hotărârea pentru greşita aplicare a legii, prin aceea că a dispus graţierea unei pedepse, deşi inculpatul avea calitatea de condamnat pentru infracţiuni comise în stare de recidivă, invocând, în drept, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Dar, la 23 ianuarie 2005 a intervenit decesul inculpatului, deces înregistrat sub nr. 8 din 24 ianuarie 2005 la Primăria comunei Ciurea, cum rezultă din certificatul de deces.
În această situaţie, luându-se act de decesul inculpatului se va proceda în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., la încetarea procesului penal întrucât a intervenit decesul inculpatului.
Drept urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se vor comite recursurile declarate în cauză şi vor fi casate hotărârile pronunţate numai cu privire la latura penală a cauzei pentru a se dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.G., pentru infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., întrucât a intervenit decesul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 380 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 698 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la latura penală a cauzei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul C.G., pentru infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., întrucât a intervenit decesul acestuia.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1983/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1985/2005. Penal. Art.20, 197 c.pen. Recurs → |
---|