ICCJ. Decizia nr. 1977/2005. Penal. Art.254 alin.1, art.257 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1977/2005
Dosar nr. 731/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84/ S din 28 martie 2002, Tribunalul Braşov în baza art. 257 C. pen., a condamnat-o pe inculpata B.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de date de mită.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul L.E. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 26, raportat la art. 248 C. pen., combinat cu art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 6 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului L.E., pentru săvârşirea de instigare la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 248 – art. 2481 C. pen., combinat cu art. 258 C. pen., şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul H.F.L. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului H.F.L., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 357 C. proc. pen., s-a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata înscrisă în art. 71 C. pen.
În baza art. 2481 C. pen., a aplicat inculpaţilor L.E. şi H.F.L. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a drepturilor de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor B.S. şi L.E. durata arestării preventive începând cu data de 28 ianuarie 1999 până la 9 aprilie 1999 pentru inculpata B.S. şi din data de 3 februarie 1999 până la 1 aprilie 1999 pentru inculpatul L.E.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpata B.S. a sumei de 543.000.000 lei şi a sumei de 10.000 dolari S.U.A., în folosul statului.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul L.E. a sumei de 543.000.000 lei şi a sumei de 20.000 dolari S.U.A., în folosul statului.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că Regionala C.F.R. Braşov nu a formulat pretenţii civile în cauză.
A respins pretenţiile civile formulate de SC C.F. SA Braşov.
În baza art. 353 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de partea civilă SC C.F. SA Braşov de înfiinţare a unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.
A respins cererea formulată de numitul C.L. privind intervenţia la latura civilă a procesului penal.
2. Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În cursul anului 1998 inculpatul L.E. îndeplinea funcţia de director economic al Regionalei C.F.R. Braşov, având totodată calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al S.C.C.F. Braşov SA, iar inculpatul H.F.L. îndeplinea funcţia de director executor al S.C.C.F. Braşov.
Între cele două societăţi, Regionala C.F.R. Braşov şi SC C.F. SA Braşov existau raporturi contractuale comerciale, aceasta din urmă prestând către prima, diverse servicii care intrau în obiectul său de activitate. În consecinţă, pentru serviciile prestate Regionala C.F.R. Braşov datora S.C.C.F. Braşov SA sume mari de bani, cu titlu de preţ pe care nu le putea achita datorită lipsei de lichidităţi, urmare, în special, a blocajului financiar în care se găsea.
Pe fondul acestei situaţii directorii celor două societăţi, respectiv inculpaţii L.E. şi H.F.L. au iniţiat fără a avea girul consiliului de administraţie o procedură de decontare a datoriilor prin intermediul ordinelor de compensare R., instrumente emise de R. şi puse la îndemâna anumitor agenţi economici tocmai pentru a rezolva situaţia blocajului financiar existent la nivelul celor mai multe societăţi comerciale printre care şi R.
În acest sens, inculpatul L.E. trebuia să procure ordine de compensare de la societăţi care aveau datorii către Regionala C.F.R. Braşov, apoi aceste ordine erau cedate S.C.C.F. pentru a stinge datoriile între cele două societăţi după care urmau să fie „vândute" unor societăţi interesate de achiziţionarea lor, S.C.C.F. primind în schimb C.E.C. - urile barate cu plata la 30 zile de la emitere; iniţiativa a aparţinut inculpatului L.E. şi tot el s-a oferit să găsească societăţi interesate de achiziţionarea ordinelor de compensare.
Pentru a procura ordine de compensare R., inculpatul L.E. a luat legătura cu diverse societăţi care aveau datorii către Regionala C.F.R. Braşov, somându-le să-şi plătească datoriile chiar şi prin intermediul ordinelor de compensare R. pe care este dispus să le accepte.
A obţinut astfel ordine de compensare R. după care a contactat-o pe inculpata B.S., o pensionară în vârstă de 53 de ani, domiciliată în Bucureşti.
Inculpata B.S. era interesată de achiziţionarea de ordine de compensare R. pentru diverse societăţi comerciale care odată intrate în posesia ordinelor putea să-şi stingă temporar datorii către R. sau alţi creditori, în momentul în care nu aveau disponibil în cont; de altfel, ea a fost aceea care l-a contactat iniţial pe inculpatul L.E. şi i-a sugerat derularea unor asemenea operaţiuni însă în acel moment inculpatul L.E. a refuzat-o, întrucât nu era interesat pentru moment de asemenea operaţiuni şi nu avea încredere în ea întrucât nu o cunoscuse până atunci.
Contactată fiind de inculpatul L.E., l-a sfârşitul lunii septembrie 1998, inculpata B.S. s-a deplasat la Braşov unde s-a întâlnit cu inculpatul L.E. şi au negociat tranzacţionarea ordinelor de compensare în schimbul unor foloase; inculpata B.S. urma să primească în urma acestor tranzacţii 5 % din valoarea ordinelor de compensare, iar inculpatul L.E., acelaşi procent.
La începutul lunii octombrie 1998, inculpata B.S. după ce fusese în prealabil anunţată de inculpatul L.E. că procurase ordine de compensare, s-a deplasat la Braşov însoţită de martorii H.I.S. şi F.S.A. pentru a procura ordine de compensare de la Regionala C.F.R. Braşov, prin intermediul inculpatului L.E., pentru două societăţi comerciale interesate de achiziţionarea unor asemenea ordine: G. SC E. SRL Bucureşti şi SC M.P.C. Galaţi.
În aceeaşi zi s-au deplasat la Braşov, dar cu autoturisme diferite, reprezentanţii celor două societăţi, din partea G. SC E. Bucureşti – C.M., N.M., M.G. şi D.G., iar din partea SC M.P.C. Galaţi s-a deplasat la Braşov, numita D.P. şi P.V.
B.S. a solicitat reprezentanţilor celor două societăţi să aibă asupra lor actele şi ştampilele firmelor, C.E.C. - uri barate cu plata la 30 de zile semnate şi ştampilate, însă necompletate, precum şi suma de bani pretinsă cu titlu de comision; a lăsat să se înţeleagă că urma să procure ordine de compensare de la o societate cu profil feroviar din Braşov, făcând uz de influenţă pe care o avea asupra unor funcţionari cu atribuţii de conducere, fără a le preciza însă numele; a respins cererea reprezentanţilor celor două societăţi de a fi însoţită la societatea de unde urma să fie procurate ordinele de compensare şi le-a solicitat să-i înmâneze o procură prin care să fie împuternicită să ridice ordinele de compensare; a motivat această atitudine prin aceea că dorea să-şi „protejeze sursa".
La data de 1 octombrie 1998, inculpata B.S. s-a întâlnit în Braşov într-un loc dinainte stabilit cu reprezentanţii firmei G. SC E. SRL Bucureşti de la care a luat actele firmei pe care le-a dus inculpatului L.E., spre verificare. După ce actele au fost verificate, inculpatul L.E. i-a comunicat inculpatei B.S. că are ordine de compensare R., în valoare de 4.215.000.000 lei şi că pentru a le ridica trebuie să-i înmâneze un C.E.C. barat şi să aducă ştampila firmei.
Inculpata B.S. a luat legătura cu C.M. solicitându-i să completeze C.E.C. - ul şi să pregătească ştampila firmei după care s-a întâlnit cu aceasta, a luat C.E.C. - ul seria KO36 nr. 0006012 şi ştampila G. SC E. SRL Bucureşti şi le-a dus inculpatului L.E. de unde a ridicat ordinele de compensare.
În cursul aceleiaşi zile, inculpata B.S. s-a întâlnit la Restaurantul R.N. din Braşov cu reprezentanţii G. SC E. SRL Bucureşti cărora le-a înmânat o parte din ordinele de compensare primind în lei şi valută comisionul aferent valorii acestora, respectiv 273.500.000 lei; întrucât reprezentanţii G. SC E. SRL Bucureşti nu avea asupra lor suficienţi bani pentru achitarea întregului comision, calculat la valoarea ordinelor de compensare procurate, aceştia s-au întors la Bucureşti doar cu o parte din ordinele de compensare. În aceeaşi seară însă martorul M. s-a întors la Braşov unde a găsit-o la Hotelul A.P. pe inculpata B.S. căreia i-a mai achitat suma de 148.000.000 lei, primind restul ordinelor de compensare.
În aceeaşi zi, spre seară, inculpata B.S. l-a sunat pe inculpatul L.E. stabilind să se întâlnească la Spitalul jud. Braşov pentru a-i înmâna comisionul; cei doi s-au întâlnit, iar inculpatul a primit, cu acea ocazie, o pungă care conţinea 210.000.000 lei bani pe care şi i-a însuşit.
Cei doi inculpaţi au hotărât, de asemenea, ca a doua zi să se întâlnească pentru a efectua o tranzacţie similară în vederea procurării ordinelor de compensare R. pentru SC M.P.C. Galaţi.
La data de 2 octombrie 1998, inculpata B.S. s-a deplasat din nou la Regionala C.F.R. Braşov, singură, având asupra ei actele firmei SC M.P.C. Galaţi, un C.E.C. semnat şi ştampilat însă necompletat şi ştampila firmei. A obţinut la acea dată ordine de compensare în valoare de aproximativ 400.000.000 lei; ordinele de compensare au fost predate de inculpata B.S. martorului P.V. în aceeaşi zi, la Restaurantul T. din Braşov, iar comisionul primit a fost de 16.000.000 lei.
În mod similar au procedat inculpaţii B.S. şi L.E. de încă trei ori, în cursul lunii octombrie, fiind procurate în această lună pentru SC M.P.C. SRL Galaţi ordine de compensare în valoare de 800.000.000 lei, 2.125.000.000 lei şi, respectiv 3.340.000.000 lei. La fiecare tranzacţie s-a perceput un comision de 10 % din valoarea ordinelor de compensare, în total 666.000.000 lei, bani pe care inculpata B.S. i-a împărţit în mod egal cu inculpatul L.E.
De fiecare dată, la predarea ordinelor de compensare către B.S. şi primirea C.E.C. - urilor era prezent în biroul directorului L.E. şi inculpatul H.F.L., care nu a primit nici un folos personal de pe urma acestor tranzacţii însă, prezenţa sa era obligatorie pentru că ordinele de compensare trebuiau transmise mai întâi către C.S.S.F. Braşov pentru stingerea datoriilor dintre această societate şi Regionala C.F.R. Braşov şi abia apoi transmise celor două societăţi comerciale amintite: G. SC E. SRL Bucureşti şi SC M.P.C. SRL Galaţi; practic, societatea care transmitea ordinele de compensare către G. SC E. SRL Bucureşti şi SC M.P.C. SRL Galaţi a fost S.C.C.F. Braşov deşi între acesta din urmă şi cele două societăţi comerciale nu exista nici un raport contractual.
C.E.C. - urile emise de SC M.P. SRL Galaţi în favoarea S.C.C.F. Braşov deşi au fost semnate de reprezentantul acestei societăţi şi ştampila societăţii au fost completate de fiecare dată de către inculpatul L.E. în biroul său de la Regionala C.F.R. Braşov.
În cursul lunii octombrie 1998, inculpatul L.E. a contactat-o telefonic pe inculpata B.S. solicitându-i să ia legătura cu reprezentanţii firmei SC G. SC E. SRL Bucureşti pentru a înlocui fila C.E.C. emisă în favoarea S.C.C.F. Braşov seria KO36 nr. 0006012 cu o altă filă C.E.C., care să nu aibă completată data emiterii.
Inculpata B.S. a luat legătura cu martorul N.M. care a emis o nouă filă CEC, seria KO36 nr. 0006013 pentru suma de 4.215.000.000 lei semnată de reprezentanta societăţii, martora O.M., şi ştampilată cu ştampila G. SC E. SRL Bucureşti şi care a fost adusă la Braşov de martorul I.C. şi predată inculpatei B.S. care, la rândul ei, a înmânat-o inculpatului L.E.; fila C.E.C. seria KO36 nr. 0006012 a fost restituită către G. SC E. SRL Bucureşti prin intermediul inculpatei B.S.
În cursul aceleiaşi luni, reprezentanţii G. SC E. SRL Bucureşti au luat legătura cu inculpata B.S., solicitându-i să trateze cu reprezentanţii S.C.C.F. Braşov eşalonarea plăţii ordinelor de compensare întrucât pentru moment nu aveau disponibil în cont.
Inculpata B.S. a acceptat cererea, solicitând cu titlu de comision 7 % din valoarea ordinelor de compensare; întrucât reprezentanţii G. SC E. SRL Bucureşti au acceptat, inculpata B.S. a luat legătura cu inculpatul L.E. care a fost de acord cu eşalonarea plăţii; la fel şi inculpatul H.F.L.
În acest sens, martorul N.M. a venit la Braşov, având asupra lui semnate şi ştampilate două file C.E.C. seriile K036 nr. 0006017 şi nr. 0006018, în valoare de 2.000.000.000 lei şi respectiv 2.215.000.000 lei pe care le-a lăsat inculpatei B.S. în locul filei C.E.C. seria K036 nr. 0006013.
Inculpata B.S. a primit pentru această operaţiune suma de 30.000 dolari S.U.A. din care, 10.000 dolari S.U.A. i-a păstrat pentru sine, iar restul de 20.000 dolari S.U.A. i-a înmânat directorului L.E., pentru serviciul prestat.
La data la care C.E.C. - urile emise de G. SC E. SRL Bucureşti şi SC M.P.C. SRL Galaţi au fost introduse de către S.C.C.F. Braşov la bancă în vederea decontării, s-a refuzat onorarea lor din cauza lipsei de disponibil în cont.
Atât inculpatul L.E. cât şi inculpatul H.F.L. au depus diligenţe pentru a determina pe cele două societăţi comerciale să-şi alimenteze conturile pentru ca S.C.C.F. Braşov să-şi recupereze paguba însă acest lucru nu a fost posibil datorită situaţiei financiare dezastroase a celor două societăţi. Paguba totală creată de S.C.C.F. Braşov este de 10.480.005.000 lei, din care pe parcursul urmăririi penale s-a recuperat suma de 1.855.530.000 lei de la G. SC E. SRL Bucureşti.
3. Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, inculpaţii şi partea civilă SC C.F. SA Braşov.
Apelul parchetului vizează cuantumul pedepselor, pe care le consideră neîndestulătoare, inculpaţii consideră că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, iar partea civilă apreciază că respingerea pretenţiilor este nejustificată.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 306/ Ap din 16 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, partea civilă SC C.F.B. SA şi de inculpaţii L.E., H.F.L. şi B.S. împotriva sentinţei penale nr. 84/2002 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o menţine.
Obligă partea civilă SC C.F.B. SA şi pe inculpaţii L.E. şi H.F.L. la câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpata B.S. la 1.050.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include şi onorariul de 450.000 lei pentru apărător din oficiu.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, partea civilă SC C.F.B. SA şi inculpaţii L.E., B.S. şi H.F.L.
Prin recursul declarat de parchet, hotărârea instanţei de apel este criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor L.E. şi H.F.L. pentru infracţiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 şi respectiv art. 40 din Legea nr. 82/1991, precum şi pentru aplicarea unor pedepse blânde, faţă de caracterul continuat al infracţiunilor comise şi de prejudiciul important cauzat.
Partea civilă SC C.F.B. SA prin recursul declarat, a reluat motivele din apel, respectiv a cerut reaprecierea probelor şi astfel să se constate că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de despăgubiri civile.
Inculpata B.S. prin recursul declarat, a criticat hotărârea instanţei de apel ca de altfel şi sentinţa penală, sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând atât reducerea pedepsei precum şi dispunerea suspendării condiţionate a executării acesteia, în baza art. 81 C. pen., în raport de vârsta de 58 ani, starea precară a sănătăţii sale dar şi a soţului său.
Inculpaţii L.E. şi H.F.L. prin recursurile declarate, au cerut reevaluarea probatoriului şi în final să se dispună, achitarea lor, socotindu-se total nevinovaţi, pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Recursurile sunt nefondate.
Verificându-se actele şi probele administrate în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, se reţin următoarele:
De la data de 18 februarie 2003 data înregistrării recursurilor pe rolul Curţii şi până la data de 21 ianuarie 2005 când au avut loc dezbaterile în fond ale acestora, s-au dispus două întreruperi în desfăşurarea judecăţii.
Astfel, de la 19 martie 2004 la 15 octombrie 2004, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost suspendată judecarea recursurilor de mai sus, ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 632, art. 65 alin. (1), art. 292 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) şi ale art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., ridicată de recurentul-intimat inculpat L.E.
În această situaţie s-a trimis dosarul Curţii Constituţionale şi care prin Decizia nr. 343 din 21 septembrie 2004, a respins excepţia, ca neîntemeiată.
Dosarul a fost restituit la 15 octombrie 2004, dată după care, s-a reluat desfăşurarea judecării recursurilor.
Apoi, în şedinţa publică din 21 ianuarie 2005, din nou, acelaşi inculpat recurent-intimat L.E., a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, de data aceasta cu privire la alt text de lege, respectiv ale art. 38512 C. proc. pen., apreciind că ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea şedinţei publice din 21 ianuarie 2005 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (republicată) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
S-a reţinut că, art. 38512 C. proc. pen., nu are legătură cu soluţionarea cauzei de faţă.
După aceasta, în aceeaşi şedinţă, au început dezbaterile în fond, ale recursurilor de faţă, pronunţarea amânându-se la 11 februarie 2005, deoarece inculpatul L.E. a declarat recurs împotriva încheierii din 21 ianuarie 2005, nemulţumit fiind că i s-a respins a doua cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aceste condiţii, dosarul a fost înaintat, potrivit competenţei, Completului de 9 judecători, în vederea soluţionării recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în compunerea Completului de 9 judecători, prin Decizia nr. 52 din 14 februarie 2005, a respins recursul declarat de inculpatul L.E. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2005, ca nefondat.
Faţă de cele expuse, pronunţarea asupra recursurilor s-a impus a fi amânată succesiv la 11 februarie 2005, 25 februarie 2005, 10 martie 2005 şi în final pentru astăzi 23 martie 2005.
Evaluând piesele dosarului, în raport de criticile aduse de parchet, partea civilă şi cei trei inculpaţi şi enunţate mai sus, precum şi din oficiu, se constată că probatoriul a fost apreciat corect, situaţia de fapt reţinută, demonstrând aceasta şi fiind în deplin acord cu activitatea infracţională efectiv desfăşurată de fiecare inculpat şi care este de o gravitate deosebită.
În consecinţă, hotărârea atacată va fi menţinută şi sub aspectul încadrării juridice dată faptelor săvârşite, iar vinovăţia penală a fiecărui inculpat, este temeinic dovedită. Pedepsele aplicate precum şi modalitatea de executare dispusă, de asemeni, sunt în limitele legale, neimpunându-se modificări.
Se fac aceste aprecieri pornindu-se şi de la regimul juridic al Ordinelor de compensare tip R., ce sunt titluri de valoare şi sunt folosite de furnizorul de energie electrică, pentru plata prin compensare a datoriilor, pe care la rândul său, le are faţă de proprii furnizori. Deci, ordinele de compensare circulă într-un cadru strict şi de reciprocitate, pentru a nu se bloca relaţiile economice contractuale şi în lipsa fondurilor financiare.
Ori, aceste dispoziţii ale legii, în speţă, au fost fraudate de cei 3 inculpaţi, prin înţelegere prealabilă. Astfel, nu numai că nu au avut girul Consiliului de administraţie pe care nu l-au informat asupra acestui mod de stingere a obligaţiilor contractuale, dar şi pentru faptul că, S.C.C.F. Braşov (societăţile la care inculpatul H.F.L. era director executiv) nu avea datorii, faţă de R.
În realitate, aceste ordine de compensare, în valoare de peste 11 miliarde lei, au fost trazacţionate în biroul inculpatului L.E. în perioada octombrie - noiembrie 1998 de către acest inculpat împreună cu inculpatul H.F.L., ambii fiind sprijiniţi de inculpata B.S., în favoarea unor firme private şi în schimbul unor cecuri cu plată la 30 zile de la predare, deşi legal nu o puteau face.
Ne referim la firmele G. SC E. SRL Bucureşti şi SC M.P.C. Galaţi.
După cum s-a reţinut, acest mod de „lucru" fiind nelegal, utilizarea se constată că, este realmente un abuz, ordinele de compensare, neputându-se a fi date contra numerar, ci sunt de folosit pentru plată, prin compensarea datoriilor reciproce, ale partenerilor contractuali.
Este locul a se sublinia deci, că, textul art. 248 C. pen. (reţinut în sarcina celor doi inculpaţi L.E. şi H.F.L.) şi care incriminează infracţiunea de abuz în serviciu, nu face nici o diferenţiere între proprietatea publică şi cea privată, iar abuzul funcţionarului public se pedepseşte la fel, indiferent dacă fapta are ca urmare producerea unei pagube în patrimoniul public sau în proprietatea privată, a unei unităţi dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen.
În consecinţă, apărarea formulată de inculpaţi în acest sens, nu poate a fi primită, atâta vreme cât, proprietatea este ocrotită egal indiferent de titular.
Se mai constată că, pretenţiile părţii civile recurente, temeinic şi legal au fost respinse, aceasta având la îndemână oricând, punerea în executare a titlurilor executorii pe care le are dar nu le-a valorificat.
Ne referim la contractele ajunse la termen, şi neonorate dar şi la faptul că această societate de C.F. Braşov, în vederea recuperării pagubei, a depus toate diligenţele într-o cauză conexă şi care se afla în faza cercetării penale în dosarul nr. 7/9/1999 instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov (a se vedea menţiunea expresă în acest sens, a rechizitoriului din cauză).
Pentru toate cele analizate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate urmează a fi respinse, ca nefondate.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, partea civilă SC C.F.B. SA şi inculpaţii L.E., B.S. şi H.F.L. împotriva deciziei penale nr. 306/ Ap din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă recurenţii inculpaţi şi partea civilă la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1976/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1978/2005. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
