ICCJ. Decizia nr. 2016/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2016/2005
Dosar nr. 635/2005
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1350 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4847/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a condamnat inculpatul C.D. la 5 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării inculpatului C.D.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă timpul deţinerii preventive de la 6 august 2004 la zi.
În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.F.V. şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata a 2.000.000 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata a 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat către statul român.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 27 iulie 2004, în jurul orei 16,40 – 16,45, partea vătămată S.F.V., grefier-dactilograf la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, a luat autobuzul din staţia Eroii Revoluţiei pentru a se deplasa în direcţia Zeţari. În autobuz s-a întâlnit şi cu unchiul său C.G. cu care a început să stea de vorbă, partea vătămată aşezându-se între timp, pe scaun.
Când autobuzul a oprit în staţie la Vâltoarei, inculpatul C.D., observând în prealabil că partea vătămată purta la gât un lănţişor, profitând de faptul că uşile autobuzului oprit în staţie tocmai se închideau şi că maşina urma să plece, a smuls de la gâtul părţii vătămate lănţişorul, medalionul căzând pe jos, aspecte observate şi de martorul C.G.
Inculpatul, după ce autobuzul s-a pus în mişcare, a luat-o la fugă pe una din străzile din apropiere, partea vătămată şi martorul rămânând şocaţi de cele întâmplate.
Ulterior, la data de 5 august 2004, când a fost depistat de organele de poliţie ca urmare a recunoaşterii din albumul de fotografii de către partea vătămată, inculpatul purta acelaşi gen de haine, respectiv, pantaloni scurţi şi tricou de culoare deschisă, găsindu-se, totodată, asupra sa un lănţişor şi o brăţară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptei.
Prin Decizia nr. 1016/ A din 23 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei sale condamnări iar, în subsidiar, faţă de individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a solicitat achitarea, arătând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, întrucât, pe de o parte, nu sunt probe certe care să dovedească vinovăţia sa, inclusiv declaraţiile părţii vătămate cuprinzând inadvertenţe cu privire la descrierea autorului faptei, mai precis înălţimea acestuia care nu corespunde cu cea a inculpatului; pe de altă parte, la data săvârşirii faptelor, inculpatul presta activităţi de încărcare, descărcare la o firmă împreună cu alte persoane, deci nu se putea afla la locul faptei.
În subsidiar, faţă de circumstanţele sale personale, solicită reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră în raport de fapta reţinută în sarcina sa.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul C.D. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, susţinerile acestuia, în sensul că nu a săvârşit fapta, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, în principal cele ale martorului ocular C.G., care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate S.F.V., ambii indicându-l, fără dubiu, pe inculpat atât în albumul de fotografii cât şi cu prilejul recunoaşterii din grup. Aceste aspecte se coroborează cu împrejurarea că inculpatul frecventa zona unde s-a săvârşit fapta, că, la momentul prinderii, asupra sa au fost găsite un lănţişor şi o brăţară, precum şi cu faptul că, anterior, inculpatul a fost condamnat tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie. Pe de altă parte, prin probele propuse în apărare, inculpatul nu a reuşit să demonstreze că, la momentul săvârşirii faptei, s-a aflat într-un alt loc, respectiv la o societate unde presta activităţi în mod ocazional.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia, precum şi vinovăţia inculpatului.
2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de fond, menţinută în apel, nu este întemeiată, deoarece, prin cuantumul stabilit, aceasta răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei, stabilită, de altfel, în cuantumul minim prevăzut de lege, nu se justifică în raport de gravitatea faptei, de atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, precum şi de conduita anterioară săvârşirii faptei, acesta fiind condamnat definitiv tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, ceea ce denotă perseverenţa infracţională.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 1016/ A din 23 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi Pentru Cauze cu Minori şi Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 6 august 2004 la 24 martie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2005. Penal. Art.197 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 202/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
