ICCJ. Decizia nr. 2052/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 632 din 30 noiembrie 2004 a Tribunalului Argeș, inculpatul T.S. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen., dispunându-se ca pedeapsa să se execute în condiții de penitenciar.
S-a constatat că partea vătămată B.M. nu s-a constituit parte civilă.
în fine, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut:
în noaptea de 19 iulie 2003, inculpatul T.S., după ce a consumat băuturi alcoolice pe raza comunei Recea, unde-și are domiciliu, a luat hotărârea de a sustrage păsări din gospodăria părții vătămate B.M. Astfel, a pătruns în curtea gospodăriei și în timp ce se deplasa spre cotețul de păsări a fost surprins de partea vătămată care, folosindu-se de o lanternă, l-a recunoscut.
încercând să-l imobilizeze pe inculpat, acesta, pentru a-și asigura scăparea, a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, așa cum rezultă din expertiza medico-legală nr. 115/ A 7, întocmită de S.M.L. Argeș la 15 februarie 2004.
Fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că se impune sancționarea cu o pedeapsă a cărei executare să se facă în condiții de penitenciar.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că inculpatul nu a reușit să sustragă bunurile pe care le viza, deși a folosit violența, astfel că partea vătămată nu a solicitat despăgubiri civile.
în termen legal, sentința a fost apelată de inculpat care o critică pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, solicitând redozarea, în sensul reducerii acesteia.
Prin decizia penală nr. 23 din 25 ianuarie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.S. împotriva sentinței penale nr. 632 din 30 noiembrie 2004 a Tribunalului Argeș.
împotriva acestor decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând prin apărător, reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia.
Examinând hotărârile atacate, în raport de critica formulată, precum și din oficiu, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu toate că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, situația confirmată de instanța de control judiciar, în raport de aceasta și de persoana făptuitorului, se apreciază că pedeapsa aplicată acestuia este prea mare și excede dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen.
Astfel, cu toate că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă ușor mai mare decât minimul special prevăzut de lege, se apreciază că aceasta poate fi redusă sub minimul special prevăzut de lege având în vedere faptul că inculpatul este pedepsit pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și că și-a recunoscut vinovăția, aspecte față de care se va aplica o pedeapsă ce, prin cuantum și modalitate de executare poate asigura stingerea scopurilor acesteia.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile atacate numai sub aspectul individualizării pedepsei și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., va reduce pedeapsa aplicată acestuia.
în baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 2168/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1957/2005. Penal → |
---|