ICCJ. Decizia nr. 208/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 208/2005

Dosar nr. 6367/2004

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2005

Asupra recursuluide faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 280 din 9 august 2004, Tribunalul Bihor a respins contestaţia la executarea sentinţei penale nr. 283/2003 a aceluiaşi tribunal formulată de condamnatul L.A.

Instanţa a reţinut că, motivul invocat de condamnat prin cerere, respectiv reducerea pedepsei, nu se regăseşte printre cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în care se poate face contestaţie la executare.

Apelul condamnatului a fost respins prin Decizia penală nr. 223 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Oradea.

Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către condamnat, solicitând în scris şi oral în faţa instanţei, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

În adevăr, aşa cum corect au reţinut instanţele în precedent, motivul invocat prin cerere de către condamnat, respectiv reducerea pedepsei, nu se află printre cazurile expres arătate în art. 461 C. proc. pen., în care poate fi făcută contestaţia la executare.

Aşa fiind, respingând recursul condamnatului ca nefondat, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat L.A. împotriva deciziei penale nr. 223/ A din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Oradea.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 208/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs