ICCJ. Decizia nr. 2083/2005. Penal. Art.257 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2083/2005
Dosar nr. 4807/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 156 din 14 octombrie 2002, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat inculpatul lt. col. P.ŞT. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, constituind termen de încercare.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul din ziua executării.
S-a reţinut că, făcându-l să creadă că are influenţă asupra unui procuror în sensul de a-l determina să-i aplice denunţătorului T.A. o amendă pentru fapta din 30 decembrie 2001, comercializarea fără autorizaţie de petarde încadrate în categoria explozibililor slabi, intrând sub incidenţa Legii nr. 126/1995 în care era cercetat într-un dosar penal, inculpatul i-a pretins acestuia suma de 200 a S.U.A.
Organizându-se prinderea în flagrant a ofiţerului de poliţie, s-a descoperit în torpedoul maşinii acestuia suma de 200 dolari S.U.A. capcanaţi, puşi anterior acolo de denunţător.
În lumină UV au fost puse în evidenţă puncte fluorescente pe faţa degetului mijlociu de la mâna stângă a inculpatului, pe faţa externă a degetului arătător de la mâna dreaptă, pe ambele feţe ale portchei-ului şi pe faţa externă a legitimaţiei de serviciu.
Prin Decizia penală nr. 58 din 11 noiembrie 2003, Curtea Militară de Apel a aluat act de retragerea apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că suma de 200 dolari S.U.A. a fost restituită denunţătorului, aşa încât în mod greşit s-a dispus confiscarea de la inculpat.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei între aceste limite.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, inculpatul este obligat la plata echivalentului lor în lei.
În cauză însă cumpărătorul de influenţă a denunţat fapta organului de urmărire penală, fără a mai aştepta îndeplinirea serviciului ilegal „cumpărat", anterior sesizării acestuia cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar suma de 200 dolari S.U.A. folosiţi la realizarea flagrantului au fost restituiţi denunţătorului.
Or, obligaţia de restituire stabilită ca sancţiune sub forma confiscării în favoarea statului, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, subzistă exclusiv în cazul în care faptul juridic prin care patrimoniul inculpatului s-a mărit pe seama patrimoniului cumpărătorului de influenţă este rezultatul neconfirmării ordinii existente, concomitent, atât a făptuitorului cât şi a persoanei care cumpără influenţa reală sau presupusă a autorului infracţiunii de trafic de influenţă, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză ca urmare a denunţării faptei înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat.
Drept urmare, dispunând confiscarea sumei de 200 dolari S.U.A., instanţa a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
Ca atare se impune admiterea recursului în anulare şi rejudecarea cauzei în aceste limite.
Nu este întemeiată însă cererea apărătorului inculpatului, privind extinderea recursului în anulare, sub aspectele invocate, în raport de dispoziţiile art. 40 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la greşita confiscare a sumei de 200 dolari S.U.A. în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., va înlătura această dispoziţie şi va constata că suma menţionată a fost restituită denunţătorului în cursul urmăririi penale.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 156 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial şi deciziei nr. 58 din 11 noiembrie 2003 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul P.Şt.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la greşita confiscare, în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., a sumei de 200 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul zilei în momentul executării, de la inculpatul P.Şt., dispoziţie pe care o înlătură.
Constată că suma de 200 dolari S.U.A. a fost restituită denunţătorului Ţ.A., conform dovezii din 9 mai 2002, întocmită de Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 210/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
