ICCJ. Decizia nr. 2130/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2130/2005
Dosar nr. 1858/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie a fost menţinută măsura arestării a inculpatului M.C.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 120 din 2 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul a fost condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare.
Conform art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 813 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi s-a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 10 ani închisoare.
În fapt, s-a reţinut că la data de 20 septembrie 2003, în jurul orelor 13,00, inculpatul, aflându-se pe Şos. Mihai Bravu, a acostat-o pe partea vătămată P.B.A., a prins-o de gât şii-a aplicat o lovitură în zona feţei, după care i-a smuls lanţul de la gât şi i-a sustras telefonul mobil din buzunar.
S-a apreciat de către instanţa de control judiciar, investită cu apelul inculpatului împotriva sentinţei de condamnare, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a susţinut că măsura de menţinere a arestării preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului M.C.A. s-a luat măsura arestării preventive, în baza art. 148 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se că la data de 20 septembrie 2003 l-a acostat pe numitul P.B.A. căruia, prin violenţă, i-a sustras un telefon mobil şi lănţişorul de la gât.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 120 din 2 februarie 2005, a reţinut, în urma analizării probelor cauzei, vinovăţia inculpatului şi a dispus condamnarea acestuia la 8 ani închisoare, la care s-a adăugat prin revocarea beneficiului suspendării, conform art. 83 C. pen., pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute 10 ani închisoare.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de tribunal, Curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994 şi că punerea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate în cadrul comunităţii, ţinând seama de natura faptei şi împrejurările săvârşirii ei.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.A. împotriva încheierii din 17 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 862/M/2005 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 210/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2131/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
