ICCJ. Decizia nr. 2166/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2166/2005
Dosar nr. 5958/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 40/ P din 5 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată de procurorul general al aceluiaşi parchet, prin rezoluţia nr. 289/II/P/2/2004 din 30 iunie 2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.D., pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană, pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul T.C., pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Pentru a pronunţa aceste rezoluţii, parchetul a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în cauză nu a rezultat că numiţii R.D. şi M.B.V., organe de anchetă, l-ar fi lovit pe deţinutul R.V.C. (care între timp a decedat) şi că leziunile echimotice evidenţiate în raportul medico-legal de necropsie ar putea proveni de la incidentul pe care acesta l-a avut cu locatarii blocului în momentul în care a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea bunuri din boxa părţii vătămate E.C.
S-a mai reţinut că, nu rezultă nici faptul că numitul T.C., subofiţer de poliţie, i-ar fi influenţat în vreun fel pe deţinuţii de la camera nr. 1 şi că ar fi avut vreo discuţie cu aceştia în legătură cu ceea ce trebuie să declare.
Împotriva acestor rezoluţii au formulat plângere părinţii victimei şi anume R.M.E. şi R.C.F., prin care au solicitat desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale, cu motivarea că organele de urmărire penală nu au făcut toate actele de cercetare necesare pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, că nu le-au fost aduse la cunoştinţă declaraţiile date în cauză şi punctul de vedere al I.M.L., fiind puşi în imposibilitatea de a propune dovezi şi a-şi face apărări.
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa penală nr. 21 din 6 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii R.M. şi R.C.F., obligându-i la plata sumei de câte 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a arătat că „din întreg materialul probator existent la dosar, rezultă că, în cadrul cercetărilor efectuate în cauză, au fost audiaţi toţi cei şase deţinuţi, aflaţi în camera nr. 1 a Arestului I.P.J. Botoşani, cameră în care a fost introdus şi R.V.Z. şi că „în prima fază a cercetărilor, aceştia au declarat că nu au observat ca R.V.Z., să prezinte pe corp leziuni de violenţă şi că acesta nu s-a plâns că ar fi fost lovit în timpul anchetei", iar că ulterior, în faţa procurorului militar o parte din aceşti deţinuţi, respectiv P.E., M.D. şi D.I. au revenit asupra primelor declaraţii şi au arătat că, atunci când a fost introdus în cameră, R.V.Z. prezenta leziuni la nivelul antebraţelor şi palmelor şi că acesta le-a spus că a fost bătut de poliţişti, întrucât nu a vrut să recunoască nişte fapte de furt, precum şi faptul că martorul P.E. a declarat că R.V.Z. i-ar fi spus că a fost bătut de lt. M.B.V. şi că, pe timpul cercetărilor, un subofiţer din Arestul I.P.J. Botoşani, pe nume T. le-ar fi cerut martorilor să nu spună că R.V.Z. prezintă leziuni.
Tot în legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că martorul I.C., în declaraţia dată în faţa procurorului, a arătat că atât el cât şi R.V.C. au fost anchetaţi de poliţişti şi pentru alte fapte de furt, înregistrate la A.N. şi că ar fi fost loviţi de către plt. R.D., afirmând că nu a fost însă de faţă când R.V.Z. a fost lovit, dar că, înainte de a fi introdus în arest, el ar fi spus că a fost bătut de plutonierul respectiv.
Mai reţine instanţa că din cercetările efectuate de parchet, ocazie cu care au fost audiaţi toţi lucrătorii de poliţie care au participat la cercetările efectuate în data de 22 iulie 2002 faţă de R.V.C. şi I.C., precum şi lucrătorii de poliţie ce au asistat la cercetări nu rezultă că în cauză ancheta ar fi avut drept obiect şi alte infracţiuni decât cele pentru care cei doi au fost surprinşi în flagrant şi că în baza probelor administrate până la acea dată, prin rezoluţia din 17 februarie 2004, s-a început urmărirea penală faţă de învinuitul R.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., dar că, ulterior, datorită faptului că audiat în Penitenciarul Bistriţa numitul I.C. a revenit asupra declaraţiilor date iniţial în care a arătat că „în momentul în care au fost prinşi în flagrant de proprietarul boxei, atât el cât şi R.V.Z. erau sub influenţa băuturilor alcoolice, că proprietarul boxei a alertat şi pe alţi locatari din bloc, care i-au imobilizat şi i-au reţinut la faţa locului, după care au anunţat organele de poliţie", ocazie cu care asupra lui R.V.Z. s-a găsit un corp metalic de forma unui levier, pe care acesta l-a folosit la spargerea lacătului de la boxă „corp metalic care a fost luat de unul din locatari, împrejurare în care R.V.C. s-a smucit din mâinile proprietarului boxei, fugind spre uşa liftului unde a fost ajuns de locatarul care avea în mână corpul metalic, cu care i-a aplicat mai multe lovituri peste corp, dar pentru a nu fi lovit în cap R.V.C. a ridicat mâinile la nivelul feţei, această împrejurare fiind confirmată de declaraţiile martorilor P.G. şi H.A.
În legătură cu afirmaţia făcută, potrivit căreia atât el cât şi R.V.C. au fost loviţi de către poliţişti, I.C. a afirmat că a declarat, astfel întrucât avea ură pe poliţişti, şi în special pe plt. R.D. care, în timpul anchetei i-a spus că este boschetar şi beţiv.
A mai arătat prima instanţă că în cauză audiaţi fiind avocaţii A.T.A. şi H.S.V., care i-au asistat pe cei doi reţinuţi, au arătat că întrebându-i dacă asupra lor s-au exercitat presiuni fizice sau de altă natură de către lucrătorii de poliţie, aceştia au negat.
Cu privire la declaraţiile martorilor P.E., M.D. şi D.I. s-a arătat că în mod corect au fost înlăturate de procuror, întrucât aceştia au dat declaraţii de la care au revenit şi care nu se coroborează cu alte probe, concluzionând că leziunile echimotice prezentate de R.V.C. şi evidenţiate în raportul medico-legal de necropsie provin de la incidentul pe care acesta l-a avut cu locatarii blocului în momentul în care a fost prins în flagrant.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petenţii R.M.E. şi R.C.F., recurs pe care însă nu l-au motivat, iar la termenul fixat pentru judecată nu s-au prezentat în instanţă pentru a-l susţine.
Verificând însă hotărârea primei instanţe din oficiu se constată că aceasta nu corespunde adevărului dând probelor de la dosar o interpretare care nu exprimă realitatea.
Este adevărat că la dosarul cauzei nu toate probele converg spre o deplină şi neechivocă vinovăţie a celor trei persoane faţă de care s-a dispus încetarea urmăririi penale, dar, în acelaşi timp, există suficiente dovezi care duc la concluzia că împotriva numitului R.V.Z. în timpul cât s-a scurs de la prinderea în flagrant şi până la introducerea în arestul poliţiei au fost exercitate acte de violenţă, cât şi faptul că prin diverse mijloace s-a încercat influenţarea martorilor cu privire la acest aspect.
În acest sens declaraţiile martorilor I.C., P.E., D.I. şi E.C. sunt edificatoare.
Astfel, în declaraţia dată la 21 aprilie 2002 martorul P.E. referindu-se la discuţia avută cu R.V.Z. în arestul poliţiei, a arătat, între altele:
- „Am stat de vorbă cu el mai mult timp la cererea sa".
- A mai precizat că a fost anchetat şi bătut de la ora 22,30 la 12,00 de către locotenentul M. şi alţi poliţişti care-l întrebau ce alte furturi a mai comis. A spus că a fost lovit cu bastonul. Pe faţa posterioară a antebraţului avea 3 sau 4 vânătăi de cca. 5 cm lăţime şi 10-15 cm lungime, alăturate paralele. Avea şi labele picioarelor umflate şi a spus că a fost lovit la tălpi cu bastonul şi în stomac.
În partea dreaptă a abdomenului avea o vânătaie de formă neregulată.
„Mi-a spus că nu a recunoscut alte fapte. Nu mi-a spus nimic de avocat".
- „În aceeaşi zi, după câteva ore, am fost audiat de procuror S. într-o cameră din arest" şi că „atunci când am fost scos pentru audiere .. am fost scos de un subofiţer, cu numele de T., care mi-a spus să am grijă ce spun şi anume că era beat că nu era lovit, fără însă a fi ameninţat".
- „În biroul unde am fost dus .. mai era un poliţist .. care i-a cerut permisiunea d-lui procuror să pună o întrebare. D-nul S. a fost de acord, el m-a întrebat dacă R. a fost lovit şi eu, de frică, i-am spus că nu".
- „Mi-era frică fiindcă urma să fiu liberat condiţionat .. şi mă temeam să nu fiu amânat".
- „Când am ieşit de la audiere tot subofiţerul T. m-a întrebat ce i-am spus procurorului şi după ce i-am spus mi-a cerut să vorbesc cu cei din cameră ca să declare acelaşi lucru".
- „Am discutat cu ceilalţi arestaţi din cameră şi de comun acord, spre a nu ne pune libertatea în pericol, au fost de acord toţi să declare ca mine".
- „Am fost liberat condiţionat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la părinţii lui R. să le spun adevărul".
Aceleaşi aspecte le declară martorul şi cu ocazia audierii din data de 19 ianuarie 2004.
În acelaşi sens şi în confirmarea declaraţiei martorului P.E. este şi depoziţia martorului M.D. în care arată:
- „ .. avea vânătăi pe corp şi a spus că a fost agresat de poliţie, dar nu a spus de cine" (e vorba de R.).
- „ ..şeful de cameră .. mi-a spus să omitem aspectele referitoare la vânătăi şi agresiuni, adică să prezentăm lucrurile mai vag".
- „ .. am înţeles că aşa i s-a cerut de la poliţie mai ales că el era arestat şi urma să aibă în curând termen pentru eliberare, iar dacă spunea altceva putea fi amânat".
În sensul actelor de violenţă la care a fost supus R.V.C., martorul M.D. mai precizează:
- „arăt că la data introducerii în arest acesta prezenta urme de violenţă şi anume: vânătăi de formă lunguiaţă pe antebraţe, mai multe vânătăi de aceeaşi natură pe torace, erau de culoare oarecum roşiatică, dar nu pot preciza exact".
- „A precizat că a fost agresat la poliţie, dar nu a spus de cine şi pentru ce".
- „R. s-a referit la agresor folosind termenul „ăştia" spre a-i desemna pe poliţişti şi mi-a indicat un loc al agresiunii".
- „ .. după deces, şeful de cameră P.E. ne-a spus să omitem aspectele referitoare la vânătăi şi la agresiune, adică să prezentăm lucrurile mai vag".
Martorul I.C. în declaraţia dată la 25 iulie 2002 arată:
„ .. R. a fost dus în birou de către un subofiţer pe care nu-l cunosc şi apoi a plecat din birou cu sectoristul cu mustaţă.
S-a întors înapoi cu acelaşi sectorist, după circa 20 minute, se plângea că îi e rău şi avea pe ambele antebraţe, nişte dungi de culoare închisă.
Mi-a spus că a fost bătut de sectoristul respectiv cu un baston ori bâtă de base-ball ca să recunoască ce a mai făcut".
- „R. avea pantaloni scurţi şi un pulovăr albastru cu mâneci scurte, i se vedeau vânătăile pe antebraţe".
„Declar că R. mi-a spus, până la introducerea în arest că-l doare pieptul şi spatele, căci a fost bătut de sectoristul respectiv ca să spună şi alte fapte ce a mai comis".
- „Declar că sectoristul cu mustaţă m-a lovit şi pe mine cu pumnul şi cotul în piept şi spate ca să spun ce am mai făcut, fără să-mi indice o anumită faptă".
Declaraţia dată ulterior de către acest martor prin care retractează cele menţionate în declaraţia anterioară, este lipsită de relevanţă din moment ce este singulară şi nu se coroborează cu alte probe de la dosar, astfel că în mod eronat a constituit temei pentru respingerea plângerii petenţilor de către instanţa de judecată.
Martorul D.I. în declaraţia dată la 1 martie 2004 precizează: „În timp ce discuta cu şeful de cameră, R.V.C. i-a arătat acestuia mai multe lovituri la nivelul mâinilor şi a spatelui spunând „uite ce mi-au făcut ăştia". Şeful de cameră l-a întrebat cine l-a bătut şi R.V.C. a spus că a fost bătut într-o cameră la etajul clădirii, de poliţişti, în timp ce era anchetat.
Eu am observat că R.V.C. avea mai multe urme de lovituri pe mâini care erau de culoare închisă (vinete)".
Se mai constată că nici afirmaţia făcută atât în rezoluţiile în discuţie cât şi în hotărârea primei instanţe, potrivit căreia leziunile constatate pe corpul lui R.V.C. s-ar datora actelor de violenţă ce au fost exercitate asupra sa cu ocazia prinderii în flagrant când săvârşea infracţiunea de furt, nu este pe deplin dovedită, ba mai mult e infirmată de declaraţiile unor martori audiaţi în cauză.
Astfel, martorul E.C., în declaraţia dată la 20 februarie 2004 arată:
„Cei doi nu au ripostat în nici un fel şi nu au încercat să fugă. La un moment dat pe cel de statură înaltă l-am prins de o mână şi i-am cerut să nu plece de la faţa locului până la venirea poliţiei. Nu am observat că cei doi hoţi să prezinte urme de lovituri pe timpul cât au fost opriţi la faţa locului până la venirea poliţiei".
În acelaşi sens este şi declaraţia dată de A.I. la data de 16 februarie 2004, în care, între altele, arată:
„La R.V.C. nu am observat nici un fel de leziuni şi întrucât îl cunoşteam de mai înainte, acesta nu mi-a povestit că ar fi fost bătut în momentul în care a fost prins la furat".
„Când i-am găsit la faţa locului pe cei doi, nu prezentau urme evidente de lovire".
„Cei doi nu au opus rezistenţă şi la controlul efectuat asupra lui I.C. am găsit un levier".
Se constată că şi în ce priveşte susţinerea că R.V.C., în momentul prinderii la locul faptei şi ulterior la locul de deţinere s-ar fi aflat într-o stare avansată de ebrietate nu se verifică cel puţin din punct de vedere al constatărilor rezultate în urma autopsierii cadavrului acestuia.
Astfel, în concluziile raportului de constatare medico-legală se arată în mod categoric că „În momentul decesului sângele sus-numitului nu conţinea alcool etilic".
Cum de la data prinderii şi încarcerării lui R.V.Z. şi până în momentul în care a survenit decesul nu a trecut decât o perioadă relativ scurtă de timp este de neconceput, raportat la afirmaţiile făcute de martori, potrivit cărora acesta se afla într-o avansată stare de ebrietate, că în sângele recoltat să nu se deceleze nici o urmă de alcool. Este evident că această afirmaţie s-a făcut pro cauza, respectiv pentru a justifica o stare de fapt dinainte stabilită, proba ştiinţifică (analiza sângelui) prevalând declaraţiilor martorilor, care sunt relative.
Cât priveşte declaraţiile celor doi avocaţi, care se afirmă că au asistat pe R.V.C. şi I.C., respectiv H.S.V. şi A.T.A. nu pot constitui temeiuri serioase în adoptarea unui punct de vedere din moment ce rezultă că acestea nu au cunoştinţă ce s-a întâmplat atât anterior venirii lor şi cu atât mai puţin după plecarea lor, respectiv până la momentul introducerii în arest când actele de violenţă puteau să fi fost exercitate. De fapt în dosarul în discuţie nu există nici o dovadă că numiţii avocaţi au asistat pe cei doi învinuiţi.
De altfel, martorul I.C. într-una din declaraţiile sale neagă faptul de a fi fost asistat de apărător, afirmaţie care nu a fost verificată, dar care este plauzibilă, în lipsa unor dovezi de necontestat.
Faţă de cele arătate se constată că rezoluţiile pronunţate de parchet şi hotărârea primei instanţe, sunt criticabile, din moment ce probele la care s-a făcut referire pe larg, dovedesc o altă situaţie de fapt.
Prin urmare, în cauză în mod greşit s-au pronunţat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, chiar dacă anumite aspecte nu sunt pe deplin lămurite, motiv pentru care se vor admite recursurile declarate de petiţionarii R.M.E. şi R.C.F., se va casa hotărârea atacată, în sensul că urmează a fi desfiinţată şi pe cale de consecinţă se vor desfiinţa şi cele două rezoluţii ce au făcut obiectul cauzei, cu consecinţa trimiterii dosarului la organul de procuratură pentru redeschiderea cercetărilor, în vederea completării materialului probator, în raport de care să se stabilească vinovăţia ori nevinovăţia celor în cauză.
Cu ocazia reluării cercetărilor, organul de urmărire penală va administra în mod obligatoriu următoarele probe:
- vor fi audiaţi în calitate de martori cei doi petiţionari, respectiv R.M.E. şi R.C.F., pentru a se verifica susţinerea martorului P.E., potrivit căreia, primul lucru pe care l-a făcut după punerea în libertate a fost să meargă la părinţii lui R. să le spună adevărul. În legătură cu acest aspect se vor lua declaraţii amănunţite celor două persoane pentru a se stabili dacă acest fapt s-a întâmplat şi ce anume le-a relatat.
- pentru a se lămuri unele aspecte contradictorii existente între declaraţiile persoanelor analizate şi martori şi declaraţiile poliţiştilor care au efectuat sau participat la anchetă să se procedeze la confruntarea acestora.
De asemenea, în cauză, se va da posibilitatea părinţilor lui R.V.C., în măsura în care au dovezi legate de cauză să le prezinte şi dacă e cazul să ceară chiar administrarea altora.
Nu în ultimul rând se va cere organelor medicale de specialitate să explice, în raport de data decesului victimei, presupus a se afla într-o avansată stare de ebrietate, de ce cu ocazia efectuării necropsiei, la câteva ore de la deces, în sângele acesteia nu s-a evidenţiat existenţa alcoolului etilic.
Tot în sprijinul aflării adevărului în cauză se va administra şi orice altă probă ce se va considera necesară pentru stabilirea unei situaţii de fapt corecte, dându-le posibilitatea şi celor aflaţi în anchetă să facă dovezile pe care le consideră necesare în apărarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de petenţii R.M.E. şi R.C.F. împotriva sentinţei penale nr. 21 din 6 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Casează sentinţa atacată, în sensul că admite plângerea petenţilor, desfiinţează rezoluţia nr. 40/p/2003 din 5 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum şi rezoluţia nr. 289/II/2/2004 din 30 iunie 2004 a procurorului general a aceluiaşi parchet şi dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru continuarea urmăririi penale faţă de numiţii R.D., M.B.V. şi T.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2131/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2198/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
