ICCJ. Decizia nr. 2091/2005. Penal
| Comentarii |
|
La data de 18 octombrie 2004, condamnatul D.A.A., invocând dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., a formulat contestație la executare, cu referire la pedeapsa de 15 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 687/2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
în motivarea acesteia, astfel cum a fost precizată la termenul fixat pentru judecarea contestației la executare, condamnatul a susținut că pedeapsa este mult prea mare în raport de gradul său de participare la săvârșirea infracțiunii.
în concluzie, acesta a solicitat admiterea contestației la executare și înlăturarea sporului de 2 ani închisoare.
Prin sentința penală nr. 1571 din 8 decembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins contestația la executare, ca nefondată, cu motivarea că înlăturarea sporului nu constituie nelămurire sau împiedicare cu privire la executarea hotărârii penale definitive.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 8.A din 10 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii instanței de executare.
S-a reținut că sporul aplicat la contopirea pedepselor are autoritate de lucru judecat, nu reprezintă o problemă privind executarea hotărârii și nu constituie un motiv de contestație la executare, dintre cele prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul D.A.C. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și în fond, admiterea contestației la executare, în sensul înlăturării sporului de 2 ani închisoare.
Recursul este nefondat:
Contestația la executare reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării.
Datorită acestei naturi juridice, prin contestația la executare se asigură aplicarea corectă a legii în executarea pedepsei stabilite prin hotărâre definitivă. Nefiind însă cale de atac, lipsește acestui mijloc procesual aptitudinea afectării autorității de lucru judecat, o nouă judecată fiind posibilă exclusiv prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condițiile legii procesuale.
în cauză, pe cale contestației la executare condamnatul a solicitat înlăturarea sporului de 2 ani închisoare.
Or, sporul aplicat constituie element al stabilirii pedepsei principale rezultante, în cazul concursului de infracțiuni, conform tratamentului sancționator al acestei forme a pluralității de infracțiuni, determinat prin art. 34 C. pen., intrat în puterea lucrului judecat.
în fine, acest motiv nu se regăsește între cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale definitive.
Prin urmare, respingând apelul declarat de condamnat și menținând hotărârea primei instanțe, prin care contestația la executare a fost respinsă, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859C. proc. pen.
în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul D.A.C. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2108/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2080/2005. Penal → |
|---|
