ICCJ. Decizia nr. 2165/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1029 din 26 august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.C. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 569 din 8 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 3, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 222 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București.
Totodată, s-a constatat că infracțiunea de evadare este concurentă cu infracțiunile pentru care sus-numitul inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 55 din 25 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3996 din 25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, precum și cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1735 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 750 din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Astfel, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante, de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 55/2001 a Tribunalului București, în pedepsele componente, respectiv 7 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare.
în baza art. 39 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 lit. b) din același cod, pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în cauză, s-a contopit cu pedepsele de 7 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare, precum și cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1735/2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, T.C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 222/2001 a Curții de Apel București, revocată în temeiul art. 83 C. pen., în final el având de executat 9 ani închisoare la care s-a adăugat spor de un an închisoare, pedeapsa rezultantă de executat fiind aceea de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-au dedus din pedeapsă, perioadele executate.
în temeiul art. 35 alin. (4) C. pen., s-a menținut măsura de siguranță prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen., privind confiscarea unei chei reglabile, precum și a sumei de 2.500.000 lei, dispusă în conformitate cu art. 118 lit. d) din același cod, prin sentința penală nr. 1735/2002 a Judecătoriei sectorului 6 București.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele:
La data de 27 iunie 2002, inculpatul T.C. a fost arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, trimiterea lui în judecată având loc la 16 septembrie 2002, zi în care a și fost internat la secția Arși a Spitalului de Chirurgie Plastică și Reparatorie Grivița. Aici, inculpatul a fost introdus într-un salon, paza și supravegherea lui fiind asigurată de 2 ofițeri, în 3 schimburi.
După amiază, T.C. a cerut să fie condus la toaletă, un subofițer fiind postat în fața ușii de acces.
Inculpatul, profitând de faptul că peretele despărțitor dintre cabina toaletei și cea de duș era înalt circa 1,80 m, ușa fiind închisă, a sărit respectivul perete și trecând și de cabina de duș, a ieșit pe fereastră, ulterior ducându-se la vecina surorii lui, numita C.C. unde a fost depistat de cadre ale secției 7 poliție.
Reținând că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evadare în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 569/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București, instanța a constatat incidența în cauză a stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 775 din 18 octombrie 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința și în baza art. 269 alin. (3) C. pen., a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de evadare, la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 55 din 25 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3996 din 25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei cu pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1735 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 7 mai 2003, inculpatul având de executat pedeapsa de 9 ani închisoare.
Instanța de apel și-a motivat decizia pe considerentul că data săvârșirii infracțiunii de evadare, 25 septembrie 2002, coincide cu data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 55/2001 a Tribunalului București, secția I penală, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 415 alin. (1) C. proc. pen., privind caracterul executoriu al hotărârii penale definitive, precum și obligativitatea acesteia, dedusă din interpretarea art. 2 al aceluiași cod, starea de recidivă trebuie stabilită în funcție de hotărârea menționată, definitivă chiar la 25 septembrie 2002.
în concluzie, instanța a considerat aplicabil art. 269 alin. (3) C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de evadare adăugându-se la pedeapsa ce se execută și a constatat că faptele sunt concurente, așa cum s-a detaliat în dispozitiv.
împotriva deciziei, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.
Parchetul și-a motivat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. pen., precum și a dispozițiilor art. 37 lit. a) din același cod.
Inculpatul și-a motivat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., el considerând că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursurile sunt fondate.
Art. 269 alin. (3) C. pen., prevede că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută.
Ca atare, rezultă că acest text de lege se aplică numai pentru cazul când infracțiunea de evadare s-a săvârșit în timpul executării pedepsei cu închisoare, nu și în timpul reținerii sau al arestării preventive.
Dacă pentru fapta care a determinat arestarea preventivă se pronunță ulterior condamnarea la închisoare, sunt aplicabile prevederile art. 34 C. pen., privind stabilirea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni.
Din verificarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, se rețin următoarele:
- Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința penală nr. 569 din 8 mai 2000, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 222 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat în condițiile prevăzute de art. 81 C. pen.;
- Tribunalul București, prin sentința penală nr. 55 din 25 ianuarie 2001, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3996 din 25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, l-a condamnat pe același inculpat, la 7 ani închisoare.
Aceeași instanță a emis, la 7 octombrie 2002, mandatul de executare a pedepsei, inculpatul fiind încarcerat la 23 octombrie 2002, deci ulterior săvârșirii infracțiunii de evadare (25 septembrie 2002);
Prin sentința penală nr. 1735 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel București, T.C. a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 569 din 8 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 3 București și s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa din cauză, inculpatul urmând să execute 6 ani și 6 luni închisoare.
Rezultă că la 25 septembrie 2002, dată când inculpatul a săvârșit infracțiunea de evadare, el era arestat preventiv în baza mandatului nr. 751 din 27 iunie 2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, condamnarea pentru infracțiunea de furt calificat pronunțându-se prin sentința penală nr. 1735/2002 a Judecătoriei sectorului 6 București.
în aceste condiții, hotărârea prin care fusese condamnat la 7 ani închisoare (sentința penală nr. 55/2001 a Tribunalului București), la 25 septembrie 2002 nu fusese pusă în executare, deci nu erau incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C. pen.
Instanța de apel, aplicând greșit dispozițiile art. 269 alin. (3) C. pen., a creat inculpatului o situație mai grea în propria sa cale de atac, odată ce a dispus adăugarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în cauză, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Totodată, prin acest procedeu, instanța de apel, aplicând și spor de 2 ani închisoare la pedeapsa rezultantă, a agravat situația inculpatului apelant, încălcând astfel și dispozițiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen.
în ce privește motivul de recurs vizând reținerea, de către instanța de fond, a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., motiv enunțat teoretic, se constată că instanța de apel, de asemenea, l-a analizat numai în considerentele hotărârii, însă, în lipsa apelului parchetului împotriva sentinței, el nu poate fi admis.
Față de considerentele expuse, se impune ca în baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., infracțiunea de evadare fiind concurentă cu infracțiunile ce au făcut obiectul dosarelor în care s-au pronunțat sentințele penale nr. 55/2001 și nr. 1735/2002, pedepsele de 2 ani închisoare, 7 ani închisoare și 6 ani și 6 luni închisoare să se contopească și să se dispună executarea pedepsei cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.
Recursurile declarate de parchet și de inculpat fiind fondate, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2133/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2117/2005. Penal → |
|---|
