ICCJ. Decizia nr. 2108/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1074 din 8 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I.D., în baza art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., la 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 3 septembrie 2003 la zi.
S-a luat act că părțile vătămate S.C. și A.S., precum și Spitalul de Urgență Dr. Bagdasar nu s-au constituit părți civile.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că, în noaptea de 15 august 2003, inculpatul I.D., sub imperiul unei puternice tulburări produsă de activitatea de provocare a victimei S.S. a aplicat acesteia lovituri cu piciorul încălțat și cu un scaun metalic asupra capului în urma cărora victima a decedat la 19 august 2003. Fapta s-a săvârșit în curtea imobilului, în timpul unei petreceri că nu a avut caracter de familia, întrucât au participat și persoane străine.
Potrivit raportului medico-legal, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardio-respiratorii survenită în evoluția unei bronho-pneumonii consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de bază craniană și hemoragie meningee, favorizată de intoxicație etilică.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii întocmit de organele de urmărire penală, a declarațiilor martorilor S.C., S.P., C.A.S., C.C., N.M., ale învinuiților C.J., R.C. și A.C., a actului medico-legal arătat, probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei săvârșite.
Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen., constând în conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 896 din 29 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de partea vătămată S.C. și de inculpat.
Astfel, instanța de control judiciar a considerat neîntemeiate criticile din apelul parchetului, în sensul greșitei rețineri a scuzei provocării și greșitei individualizări a pedepsei prin aplicarea circumstanței atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că circumstanța provocării a fost deplin probată, că justificat s-au reținut circumstanțe atenuante și că nu este cazul majorării pedepsei aplicate.
De asemenea, s-a considerat neîntemeiată critica părții vătămate care a susținut că pedeapsa aplicată este prea blândă.
Referitor la criticile din apelul inculpatului, în sensul că se impunea reținerea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., că nu a intenționat să ucidă victima și că pedeapsa este prea severă s-a apreciat că nici acestea nu pot fi primite.
S-a considerat că inculpatul a acționat cu intenția de ucidere a victimei și că astfel moartea nu este un rezultat praeterintenționat și totodată că pedeapsa aplicată este just individualizată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a solicitat înlăturarea circumstanței provocării și majorarea pedepsei, partea vătămată S.C. care a cerut majorarea pedepsei susținând că și alte persoane sunt vinovate de moartea soțului și inculpatul care a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă și a cerut reducerea ei.
Analizând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată fondate recursurile parchetului și părții vătămate, și nefondat recursul inculpatului.
1. în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o gravă atingere a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Acest act provocator, în modalitățile arătate, trebuie să fi fost de așa natură încât să fie generat, în persoana împotriva căreia a fost îndreptat, o reacție psihică intensă, o stare de puternică tulburare sau emoție.
Mai este necesar să se constate o legătură cauzală între actul provocator și tulburarea psihică sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea fără de care infractorul nu ar fi comis fapta.
în sfârșit este de menționat, că trecerea unui interval de timp nu exclude provocarea dacă se dovedește că inculpatul a acționat în stare de tulburare determinată de actul provocator al victimei.
Or, din examinarea probelor administrate nu rezultă că aceste condiții legale ar fi întrunite.
Astfel, din ansamblul probator a rezultat că victima a pătruns în curtea inculpatului și cu un cuțit a amenințat persoanele de la petrecere. Inculpatul I.D. l-a strigat pe S.S., iar când acesta s-a întors spre inculpat, oamenii au început să fugă spre poartă, împingând victima care a căzut în genunchi. Din această poziție victima i-a aplicat inculpatului lovituri cu cuțitul în zona articulației pumnului drept. Reacționând inculpatul a lovit victima cu picioarele în cap și corp.
După acest prim incident, deși dezarmase victima, inculpatul a luat dintr-un dulap două sticle goale de vin și întorcându-se a lovit victima căzută la pământ și aflată în stare de inconștiență, spărgând sticlele în capul acesteia.
în momentul când victima a dat semne de revenire din starea de inconștiență inculpatul a luat un scaun de fier cu care a lovit victima din nou, în cap.
Față de modul în care s-a derulat incidentul nu s-a dovedit că în psihicul inculpatului s-a produs o atât de intensă tulburare sau emoție încât să explice săvârșirea actelor repetate de lovire care au condus la moartea victimei.
Dimpotrivă, a rezultat că după primul incident inculpatul chibzuind cum să acționeze s-a înarmat cu obiecte contondente și a aplicat lovituri puternice și repetate într-o zonă vitală cu intenția directă de ucidere a victimei fiind exclusă provocarea.
Prin urmare, instanța de control judiciar ca și prima instanță, au comis o eroare gravă de fapt prin reținerea circumstanței atenuante a provocării ceea ce constituie caz de casare, prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
2. Referitor la pedeapsa principală aplicată inculpatului se constată că instanțele, deși au reținut corect incidența dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., constând în conduita general bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, au aplicat o sancțiune de 9 ani închisoare neîndestulătoare în raport cu criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și care nu își poate atinge scopul menționat în art. 52 din același cod.
Având în vedere gravitatea faptei și împrejurările săvârșirii ei se impunea ca instanțele să aplice o pedeapsă mai severă, chiar în condițiile circumstanței atenuante arătate, situată imediat sub limita de 15 ani prevăzută de lege, lucru pe care însă nu l-au făcut, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei.
3. Față de considerentele arătate, Curtea, găsind întemeiate criticile parchetului și părții vătămate S.C. urmează a admite recursurile acestora și a casa decizia atacată și sentința primei instanțe numai cu privire la aplicarea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și la cuantumul pedepsei principale.
Se va dispune înlăturarea acestei circumstanțe a provocării și prin menținerea celeilalte circumstanțe atenuante reținută în cauză majorarea pedepsei aplicată inculpatului I.D., pentru infracțiunea de omor calificat, săvârșit în public, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., de la 9 ani închisoare la 13 ani închisoare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
4. Pentru considerentele arătate, critica din recursul inculpatului care a susținut că pedeapsa ar fi prea severă și că s-ar impune reducerea ei, nu poate fi primită.
în consecință, Curtea, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul inculpatului, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
S-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 3 septembrie 2003 la 28 martie 2005 și s-a stabilit ca onorariul pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2117/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2091/2005. Penal → |
|---|
