ICCJ. Decizia nr. 2204/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 83 din 26 februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul B.G. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, SC G.C. SRL Sinaia la plata sumelor de 2.829.943.489 lei și de 88.552.354 lei, cu penalitățile aferente de întârziere, arătate în dispozitivul sentinței.
Totodată, s-a constatat recuperat prejudiciul în sumă de 157.829.097 lei, cauzat părții vătămate SC R. SRL Sibiu.
în esență, s-au reținut următoarele:
Inculpatul a avut calitatea de administrator al SC G.C. SRL Sinaia. în această calitate, a încheiat un contract cu SC M. SA Sinaia, având ca obiect achiziționarea de piese auto. Acest contract a fost prelungit prin două acte adiționale, la datele de 31 decembrie 2001 și 1 aprilie 2002.
în urma acestui contract, societatea administrată de inculpat a devenit dealer al SC M. SA Sinaia.
Ulterior, societatea administrată de inculpat a acumulat diverse datorii bănești, ajungând într-o situație contabilă precară.
Pentru a se redresa, inculpatul a luat hotărârea de a înșela societatea furnizoare.
în baza acestei hotărâri, în perioada 1 martie 2002 - 5 aprilie 2002, inculpatul, în calitate de administrator al societății sus-menționate a ridicat de la SC M. Sinaia, piese auto în valoare de 3.647.495.843 lei, pentru care a emis în aceeași perioadă 27 file C.E.C. fără acoperire.
El a profitat de împrejurarea că, potrivit clauzelor contractuale, fiecare filă C.E.C. avea scadența la 24 de zile de la data livrării produselor. Contând pe această clauză, a emis, cu rea-credință, la intervale de circa 2 zile, câte o filă C.E.C. pentru care știa că nu există acoperire, iar la rubrica "Data emiterii" menționa intervalul de 24 de zile de la data ridicării produselor, respectiv, de la data facturării acestora.
Faptul că inculpatul știa că nu are disponibilități bănești și că, deci, filele C.E.C. emise erau fără acoperire, rezultă din împrejurarea că în anul 2001, contractase un împrumut de la B.P. SA de 2.325.000.000 lei, pe care nu l-a putut restitui la timp și avea prelungit termenul de restituire.
Totodată, el avea și alte datorii mai reduse la alte bănci, astfel încât la data de 1 martie 2002, era dator cu suma de 4.697.000.000 lei, sumă care depășea volumul achizițiilor realizate de el în perioada imediat următoare.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 310 din 25 iunie 2003, a respins apelul inculpatului.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat următoarele:
1. - restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, întrucât, de la început au fost încălcate dispozițiile legale care garantează dreptul la apărare. în acest sens, arată că:
- la audierea din 5 iunie 2002, nu i s-a adus la cunoștință fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia și nici dreptul de a fi asistat de un apărător, fiind încălcate dispozițiile art. 6 alin. (3) și (5) C. proc. pen.;
- la 19 iunie 2002, când a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus arestarea preventivă, nu a fost ascultat, așa cum prevăd dispozițiile art. 150 C. proc. pen. (susține că, de altfel, nu a mai fost audiat pe tot parcursul urmăririi penale);
2. - achitarea, întrucât din probele dosarului, rezultă că nu a avut intenția directă de inducere în eroare, ca element al laturii subiective, fără de care nu poate exista infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
3. - casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru cazul prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanțele nu s-au pronunțat privitor la o probă administrată, de natură să influențeze soluția procesului. în acest sens, susține că instanțele nu au avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, precum și împrejurarea că experții s-au aflat în imposibilitate de a răspunde la două dintre obiectivele stabilite.
în subsidiar, recurentul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
în urma examinării legalității și temeiniciei hotărârilor atacate, în raport de aceste critici, precum și din oficiu, Curtea constată că recursul este, în parte, fondat.
Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
în cauză, inculpatul a explicat, în mod constant, încă de la prima declarație dată în faza actelor premergătoare, la 5 iunie 2002, întreaga desfășurare a activităților comerciale între societatea sa și celelalte societăți cu care a avut relații, arătând că, începând cu toamna anului 2001, SC R. SRL Turda și SC V. SRL Brașov au luat marfă de la mine, de cca. 500.000.000 lei, pe care au achitat-o cu file C.E.C. care au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală disponibil. Nu am sesizat organul de urmărire penală încercând o rezolvare a acestui litigiu pe cale amiabilă. Pentru a nu rupe relațiile comerciale cu SC M. SA, am plătit contravaloarea produselor vândute celor 2 societăți SC R. SRL Turda, respectiv SC V. SRL Brașov, cu sume de bani provenite din alte relații comerciale și credit bancar la SC G.D. SRL.
Aceste sume de bani speram să le recuperez în perioada următoare printr-un rulaj de marfă cât și de la datornici.
Ulterior prin declarațiile date la 18 și 19 iunie 2002, după începerea urmăririi penale, inculpatul a explicat, în același mod, cum s-a ajuns la blocajele financiare, din cauza neîncasării sumelor datorate societății pe care o administra de către alte societăți cărora le-a livrat diverse mărfuri.
Prin aceste declarații, inculpatul a invocat tot timpul că nu a avut intenția de a induce în eroare și de a cauza prejudicii altor societăți.
Pentru a verifica realitatea apărărilor invocate de inculpat, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Această expertiză, care confirmă, în parte, în special prin răspunsul dat la obiectivul nr. 8, apărările inculpatului în sensul că nu a avut intenția inducerii în eroare prin emiterea filelor C.E.C., nu este însă completă, experții arătând că nu au putut răspunde la obiectivele nr. 5 și 6, iar la obiectivul nr. 2 au răspuns incomplet pentru că nu le-au fost puse la dispoziție documentele financiar-contabile de către SC G.C. SRL Sinaia și de către SC M. SA Sinaia.
în legătură cu imposibilitatea obținerii acestor documente financiar-contabile, indispensabile efectuării expertizei, instanța a fost încunoștințată în scris de către experți în cursul cercetării judecătorești.
Or, pentru stabilirea adevărului, instanța era datoare să dispună toate măsurile prevăzute de lege ca experților să li se pună la dispoziție toate documentele financiar-contabile necesare.
Neprocedând în acest mod și acceptând judecarea cauzei, fără elucidarea obiectivelor stabilite prin expertiza dispusă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, greșit confirmată de către instanța de apel.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casate ambele hotărâri și să fie trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Cu ocazia rejudecării se vor administra orice alte probe care vor apare necesare pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei soluții temeinice și legale.
Restul obiecțiilor invocate de inculpatul recurent nu sunt întemeiate.
Nu se impune restituirea cauzei la procuror pentru următoarele considerente:
- La data de 5 iunie 2002, când i-a fost luată prima declarație, nu era începută împotriva sa urmărirea penală, cauza aflându-se în faza actelor premergătoare.
Ulterior, la 15 iunie 2002, când s-a început urmărirea penală, înainte de a i se lua prima declarație în calitate de învinuit, i s-a adus la cunoștință învinuirea, iar la ascultarea sa i-a fost asigurată asistența juridică de către un apărător.
- La data de 19 iunie 2002, înainte de a se dispune arestarea a fost ascultat în prezența unui apărător, conform prevederilor art. 150 C. proc. pen.
în consecință, cererile inculpatului de a se restitui cauza la procuror fiind nefondate, nu pot fi primite.
Nu poate fi primită nici cererea inculpatului de a se dispune achitarea sa.
Numai după completarea cercetării judecătorești, în sensul celor arătate mai sus, instanța a putut să-și formeze motivat, convingerea asupra soluției care a rezultat din evaluarea corectă a tuturor probelor administrate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2252/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2210/2005. Penal → |
|---|
