ICCJ. Decizia nr. 2249/2005. Penal
| Comentarii |
|
La data de 3 februarie 2004, numiții P.C. și P.C.C. au solicitat identificarea persoanelor cu funcții de conducere din cadrul B. Sao Paolo (fostă W.B.), sucursala Baia Mare și trimiterea în judecată a acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 288 și respectiv 290 C. pen., constând în aceea că au alterat mențiunile contractului de garanție nr. 26 din 22 februarie 2000, autentificat de notarul public C.S.E., după care au procedat la investirea cu formulă executorie a contractului falsificat.
Totodată, petenții au solicitat începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a notarului menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
Prin rezoluția nr. 30/P/2004 din 6 aprilie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
S-a reținut, în raport de actele premergătoare din dosar, că la data de 22 februarie 2000, între Banca Comercială W.B. SA, sucursala Baia Mare și SC R.C. SRL Baia Mare a intervenit contractul nr. 82, având ca obiect linia de credit, cu un plafon maxim de 3 miliarde lei, pe termen de 6 luni, în favoarea societății comerciale.
Restituirea împrumutului a fost asigurată prin încheierea unor contracte de garanție imobiliară, garanți ipotecari fiind părțile vătămate C.V.C., C.V., L.M., L.M.T., P.E., P.M., B.M.G., B.V., P.C. și P.C.C.
Contractele au fost redactate de funcționari ai băncii și autentificate de notarul public C.S.E.
Urmare neîndeplinirii obligației de restituire a ratelor, la scadența contractual stabilită, banca a solicitat executarea silită a garanțiilor imobiliare.
în cursul judecării cauzei civile, giranții au solicitat constatarea nulității contractului, cu referire la împrejurarea că aceștia au constituit garanții imobiliare pentru garantarea liniei de credit nr. 82 din 22 februarie 2000, iar în contractele de garanție imobiliară este înscris contractul de linie de credit nr. 83 din 22 februarie 2000.
Constatând că este vorba de o eroare materială, contractul nr. 83 privind o altă societate comercială, notarul public a emis, la cererea directorului băncii, adresa nr. 7 din 29 ianuarie 2004, prin care a comunicat că a fost efectuată îndreptarea erorii.
După această dată, notarul a omis să facă și încheierea de îndreptare a erorii materiale.
Părțile vătămate au susținut că modalitatea practicată de notar pentru modificarea contractelor de garanție imobiliară este abuzivă.
Totodată, părțile vătămate B.M.G., B.V., P.E., P.M., L.M. și L.M.T. au susținut că, la data încheierii contractelor de garanție imobiliară, nu li s-a citit și nu li s-a explicat conținutul actului, astfel că nu au cunoscut clauzele contractelor.
Aceste din urmă susțineri sunt infirmate de declarațiile funcționarilor băncii, care au participat la semnarea contractelor și anume L.G., B.M., C.D.C., precum și de declarațiile părților vătămate C.V., P.C. și P.C.C., care au confirmat încheierea contractelor cu respectarea procedurii notariale.
Cu privire la modificarea contractelor de garanție imobiliară, incriminată de petenți, s-a constatat identitatea dintre clauzele contractului de linie de credit și cele înscrise în contractele de garanție imobiliară, împrejurarea în raport de care eroarea materială cu privire la numărul contractului de linie de credit este dovedită. în raport de situația expusă, eroarea cu privire la numărul contractului de linie de credit nu este de natură a produce efecte. Totodată, contractul menționat își produce efectele în considerarea cărora a fost încheiat, chiar și în lipsa îndreptării acestei erori. Prin urmare, inacțiunea notarului public menționat, în omisiunea notarului de a da încheiere de îndreptare a erorii nu este de natură să producă consecințe juridice, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 288 C. pen. Din aceleași considerente, în raport de împrejurarea că actele prezentate instanței civile, conținând erori ce nu aduc clauzelor contractuale și efectelor acestora, nu sunt false, nici în sarcina funcționarilor băncii nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals.
Prin rezoluția nr. 723/II/2/2004 din 8 iunie 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenții C.V.C. și C.V. împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale.
în motivarea soluției de respingere a plângerii, procurorul ierarhic superior a reținut că notarul public nu a avut intenția de a acționa abuziv, în dauna intereselor petenților. Totodată, modificarea, alterarea înscrisurilor oficiale, ca obiect al infracțiunii de fals material trebuia să fie de natură să producă efecte juridice. Astfel, înscrisul oficial modificat trebuia să fie apt de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice, drepturi și obligații.
Or, din acest punct de vedere contractele de garanție imobiliară, prin care a fost garantată restituirea creditului angajat de SC R.C. SRL exprimă realitatea, înscrierea nr. de contract 83 în loc de 82 fiind o eroare de dactilografiere, inaptă a produce vreo consecință.
Prin urmare, omisiunea notarului public de a da încheiere de îndreptare a erorii materiale nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate prin plângere.
în consecință, este întemeiată soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, petenții C.V.C. și C.V., întemeiat pe art. 2781C. proc. pen., au formulat plângere.
Petenții au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public C.S.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
Totodată, invocând nesoluționarea plângerii penale, cu referire la infracțiunile de fals și uz de fals săvârșite de funcționarii băncii, petenții au solicitat trimiterea cauzei la procuror, în vederea identificării făptuitorilor și trimiterea acestora în judecată.
S-a susținut că funcționarii băncii au fost cei care au falsificat contractele de garanție imobiliară, după care au solicitat investirea cu formulă executorie a acestora și executarea silită a garanțiilor.
în acest contest, intenția notarului public a constat în justificarea falsului comis de salariații băncii, sens în care a emis adresa incriminată, cu nesocotirea voinței părților ce urma a fi stabilită, cu referire la modificarea cerută.
Prin sentința penală nr. 51 din 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că modificarea incriminată a avut rolul înlăturării unei erori materiale evidente, situație în raport de care s-a reținut în mod judicios neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor cu a căror săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat.
împotriva hotărârii primei instanțe petenții C.V.C. și C.V. au declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859C. proc. pen.
Petenții au susținut că prin sentința atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei, împrejurare în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond, în vederea rejudecării plângerii.
în subsidiar, petenții au solicitat admiterea plângerii, în sensul în care a fost formulată.
în motivarea recursului, petiționarii au arătat că prima instanță nu a procedat la o cercetare efectivă a fondului cauzei, sub aspectul modului de soluționare a plângerii de către procuror, inclusiv sub aspectul identificării salariaților băncii, autori ai infracțiunilor de fals și uz de fals în înscrisuri oficiale, motiv pentru care sentința nu cuprinde motivele respingerii fiecărei acuzații în parte. Ca urmare a nesoluționării fondului cauzei, cu referire la identificarea făptuitorilor, instanța de fond a nesocotit, la judecarea plângerii, dispozițiile alin. (4), (6), (9) și (11) a art. 2781C. proc. pen.
în fine, soluția trimiterii cauzei la procuror se impune în raport de amploarea cercetărilor și probatoriilor ce urmează a fi administrate.
S-a mai susținut că, în mod greșit s-a reținut lipsa intenției, cu referire la emiterea adresei nr. 7 din 29 ianuarie 2004 de către notarul public, precum și împrejurarea că falsificarea contractelor nu a produs consecințe juridice.
Recursul declarat de petenții C.V.C. și C.V. sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Plângerea adresată instanței de judecată competente, prin care persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275 - art. 278 C. proc. pen., are, între altele natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din C.A.D.O.L.F., investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă, sub un prim aspect, regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă așadar că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
în raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781alin. (8) C. proc. pen.
Petenții nu invocă efectuarea actelor premergătoare cu nerespectarea dispozițiilor legii procesual penale, criticile privind exclusiv neîndeplinirea de către organul de urmărire penală a anumitor acte apreciate de către aceștia ca fiind oportune.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.
Pe de altă parte, în anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organele de urmărire penale au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile, reglementate în art. 10 alin. (1) C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
în raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia.
în cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781din Codul de procedură penală, controlul judecătoresc privește temeinicia rezoluției în raport de cercetările efectuate.
Instanța de fond, examinând probatoriul administrat, a reținut că acesta relevă existența unei erorii materiale, a cărei îndreptare, făcută fără intenția de a leza interesele legitime ale unei persoane, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
Drept urmare, prima instanță a apreciat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, este temeinică și legală.
Petenții apreciază hotărârea netemeinică și nelegală și sub acest aspect.
Or, din actele dosarului rezultă că petenții, alături de celelalte părți vătămate, au convenit să constituie o ipotecă în favoarea băncii, garantând astfel restituirea la scadență a ratelor aferente liniei de credit deschise în favoarea SC R.C. SRL.
Rezultă așadar acordul de voință încheiat între împrumutător, împrumutat și părțile vătămate în scopul creării unui raport juridic obligațional, cu referire la garanțiile reale constituite.
Acordul de a se obliga juridicește a fost determinat precis sub aspectul părților, obiectului garanției și întinderii obligației.
Examinând contractele pretins falsificate, se constată că acestea nu au înscrise alte clauze, extrinseci raportului juridic convenit de părți.
Ca atare, în mod judicios s-a reținut că infracțiunile cu a căror săvârșire organele de urmărire penală au fost sesizate, cu referire la funcționarii băncii, nu există.
Totodată, numărul contractului încheiat în formă scrisă, ca element de identificare documentară, nu constituie element constitutiv al raportului obligațional consemnat în acesta.
Prin urmare, îndreptarea erorii materiale constând în dactilografierea greșită a numărului contractului scris, neafectând raportul obligațional consemnat de acesta, respectiv voința de a se obliga a părților contractante, în mod judicios s-a reținut de către organul de urmărire penală inaptitudinea omisiunii dării încheierii de îndreptare de a produce efecte, cât și neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.
Ca atare, în mod judicios s-a respins plângerea formulată de petenți și a fost menținută rezoluția atacată.
Cum nu s-au propus și administrat alte probe, care să stabilească o altă situație de fapt, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
Totodată, examinând cauza în raport de dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.
în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.V.C. și C.V. care, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2267/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2231/2005. Penal → |
|---|
