ICCJ. Decizia nr. 2291/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2291/2005
Dosar nr. 1332/2005
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 31 mai 2004, inculpata M.M. a fost trimisă în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (2) şi art. 175 lit. c) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că, în ziua de 30 octombrie 2003, aflându-se în municipiul Botoşani, a născut un copil de sex feminin, după care l-a aruncat la o ghenă de gunoi, părăsind locul naşterii fără a cere ajutorul vreunei persoane în vederea salvării copilului.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa penală nr. 324 din 24 august 2004, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că faptei îi lipseşte latura subiectivă.
Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi Z.A. şi V.E., inculpata este o mamă deosebită şi-a îngrijit atât proprii copii cât şi pe cei ai concubinului.
Inculpata avea posibilitatea legală de a întrerupe cursul sarcinii în cazul în care nu ar fi dorit copilul dar a refuzat sugestia concubinului său.
Toate acestea duc la concluzia că inculpata nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea decesului nou născutului pe care l-a lăsat în tomberon datorită naşterii spontane în condiţii improprii.
A motivat, prima instanţă, că imediat după naştere, inculpatei i s-a făcut rău şi a necesitat şi ea spitalizare, că potrivit declaraţiei inculpatei a plecat după ajutor şi în timp ce leşinase o femeie a găsit copilul şi l-a dus la spital.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reţinând pe baza actelor şi lucrărilor dosarului că după naştere inculpata nu a prezentat tulburări psihice manifeste, că a abandonat copilul gol, fără nici o îmbrăcăminte pe el, ţinând seama de anotimp putea să-şi dea seama că datorită temperaturii scăzute acesta va deceda, instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a condamnat-o pe inculpată pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) – e) C. pen.
Împotriva deciziei nr. 3 din 9 februarie 2005, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Suceava, a declarat recursul inculpata, care a cerut casarea deciziei şi menţinerea sentinţei instanţei ca fiind legală şi temeinică.
Recursul urmează a fi admis pentru alte motive.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei rezultă că instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt corectă şi a dat încadrarea legală faptei săvârşite de inculpată.
Având în vedere raportul medico-legal, instanţa de apel a reţinut şi motivat că fapta a fost comisă cu discernământ. S-a mai motivat că prin lăsarea copilului pe timp de iarnă într-un tomberon, inculpata putea să-şi dea seama că datorită frigului, copilul nefiind îmbrăcat, va interveni decesul.
În acelaşi timp instanţa de apel a motivat că cele dovedite şi reţinute de prima instanţă ca argumente pentru achitarea inculpatei, şi anume, refuzul inculpatei de a întrerupe legal sarcina şi devotamentul cu care a îngrijit atât proprii copii cât şi pe cei ai concubinului constituie elemente de apreciere, circumstanţe atenuante la individualizarea pedepsei.
Chiar dacă referatul de anchetă socială scoate în evidenţă comportamentul instabil în familie şi societate, precum şi unele tulburări psihice, Curtea apreciază că se pot reţine circumstanţe atenuante, conduita anterioară bună, cât şi regretul manifestat.
Aşa fiind, Decizia va fi casată şi prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., pedeapsa va fi redusă de la 8 ani la 3 ani închisoare.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata M.M. împotriva deciziei penale nr. 3 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia penală atacată, numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (2) şi art. 175 lit. c) C. pen., pe care o reduce, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., la 3 ani închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei penale atacate.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2284/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2306/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen.;... → |
---|