ICCJ. Decizia nr. 2284/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2284/2005
Dosar nr. 1397/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 354 pronunţată la data de 7 decembrie 2004, în dosarul penal nr. 4563/2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul L.D. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
Inculpatul L.S. a fost condamnat, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iunie 2004 la zi.
S-a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată faţă de inculpatul L.D. ca inadmisibilă.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul L.S. în solidar cu părţile responsabile civilmente a fost obligat să plătească părţii vătămate suma de 12.680.400 lei cu titlu de despăgubiri materiale, părţii civile C.A.S. Suceava suma de 21.597.058 lei cheltuieli de spitalizare, iar statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
În ziua de 4 mai 2004, pe un drum ce desparte proprietatea părţii vătămate C.D.V. de imaşul public, inculpaţii fraţi L.S. şi L.D., precum şi tatăl lor, martorul L.C., ce se duceau cu căruţa să adune lucruri vechi, s-au întâlnit cu partea vătămată C.D. şi C.V., fiul său, ce se îndreptau spre proprietatea lor pentru a dărâma nişte construcţii unde fuseseră semnalaţi hoţi. Soţia părţii vătămate păştea vitele la oarecare depărtare. L.S. rămăsese în urma celorlalţi pentru a bea apă dintr-o fântână de pe proprietatea C. La plecare (respectiv sărirea gardului spre şosea) a fost surprins de partea vătămată care i-a pus întrebări cu privire la ce văzuse. Inculpatul l-a ameninţat cu un cuţit, moment în care fiul lui C. l-a lovit pe inculpat cu coasa, al cărei mâner de lemn s-a rupt. În acest timp s-au apropiat şi L.D. şi L.C. îngrijoraţi de cele petrecute şi de L.S. care se îndepărtase în fugă de locul evenimentului.
Instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului L.S., care a atacat cu cuţitul anterior momentului ameninţării şi lovirii cu coasa, ceea ce exclude starea de legitimă apărare, nu era în situaţia unui atac iminent, precum şi pe aceea a scuzei provocării, deoarece el a declanşat incidentul (nu e normal să circule pe proprietatea altuia escaladând gardul şi dacă o faci şi există o explicaţie, o dai, nu arăţi cuţitul).
Instanţa de fond nu a reţinut în sarcina inculpatului L.D. vreo infracţiune (faptă + vinovăţie), acesta în momentul înjunghierii părţii vătămate aflându-se mai departe, la apropierea sa evenimentul fiind consumat. Împrejurarea că s-au dat două lovituri cu cuţitul nu înseamnă că inculpaţii şi-au dat unul altuia cuţitul ca să dea fiecare câte o lovitură, ca într-un ritual.
De altfel, partea vătămată nu ştie cine l-a înjunghiat a doua oară, inculpatul L.S. nu-şi aminteşte câte lovituri a dat, iar martorii i-au văzut doar împreună, la un moment dat.
S-a apreciat că dacă ar exista un dubiu, acesta potrivit legii, profită inculpatului. Starea de fapt a fost reţinută conform probelor administrate cu acte, raport medico-legal, declaraţiile inculpaţilor şi martorilor.
Constatând întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, instrument vulnerant apt să cauzeze decesul, zona atacată, vitală, s-a pus viaţa în pericol, instanţa l-a condamnat pe inculpat, ţinând seama de comportarea anterioară, starea de minorat, gradul redus de instruire ce a determinat, datorită spaimei, un comportament neadecvat, sinceritatea şi regretul manifestat, prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2, pronunţată la data de 9 februarie 2005, în dosarul penal nr. 6/MF/2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care se ceruse condamnarea inculpatului L.D. şi majorarea pedepsei inculpatului L.S.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în termen legal, a declarat recurs, formulând aceleiaşi critici ca în apel, cu referire la dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. S-a cerut condamnarea ambilor inculpaţi şi aplicarea unor pedepse mai aspre.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând Decizia atacată şi sentinţa, în raport de criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul parchetului nu este fondat.
Instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, bine motivate, care au avut în vedere toate aspectele.
În privinţa inculpatului L.D., nu s-au făcut probe care să înlăture prezumţia legală de nevinovăţie, dimpotrivă există dovezi care înlătură orice dubiu: nimeni nu l-a văzut lovind cu cuţitul, în momentul declanşării conflictului era la distanţă, nu avusese nici o altercaţie cu nimeni şi fiindcă nu-şi explica ce se întâmplă, s-a apropiat de locul faptei.
În ceea ce priveşte majorarea pedepsei inculpatului L.S., nimic n-o justifică. Faţă de comportarea sa atât înainte cât şi după comiterea infracţiunii, bună, de atitudinea inculpatului, nivelul intelectual, potrivit gradului de instruire redus, stării de minorat, împrejurărilor obiective, de natură a-i induce starea de temere (chiar nejustificată), instanţa de fond a reţinut circumstanţe atenuante. Corect a apreciat că faţă de cum se prezintă, inculpatului îi este suficientă o perioadă redusă de privare de libertate pentru o reală reeducare.
De altfel, dacă partea vătămată nu ar fi avut o atitudine care să-l înfricoşeze, este greu de crezut că inculpatul ar fi avut o reacţie violentă.
Evident incidentul putea fi evitat de oricare dintre cei doi, inculpatul nu avea de ce se teme şi chiar dacă legal nu s-a putut reţine starea de provocare în temeiul art. 736, nu înseamnă că aspectul e fără efect, în limita art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru aceste considerente, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce prevenţia la zi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Onorariul pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 2 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Suceava, privind pe intimaţii inculpaţi L.D. şi L.S.
Deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului L.S. de la 16 iunie 2004 la 5 aprilie 2005.
Onorariul, în sumă de câte 400.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2261/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2291/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
