ICCJ. Decizia nr. 2261/2005. Penal. Plângere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2261/2005

Dosar nr. 7423/2004

Şedinţa publică din 4 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 17 noiembrie 2004, petiţionara G.M. prin mandatar N.C.V. a înregistrat sub nr. 1730/P/F/2004, pe rolul Curţii de Apel Braşov, plângerea formulată împotriva rezoluţiei dată la 25 octombrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 965/II/2/2004, prin care s-a respins plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluţiei dată la 30 septembrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. 176/P/2003.

În motivarea plângerii, petiţionara a solicitat redeschiderea urmăririi penale împotriva notarilor C.D.I. şi B.E., întrucât aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale cu ocazia întocmirii actelor autentificate privind pe G.M., dar şi împotriva lui H.C., H.C.V. şi H.L. ce se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen. A mai solicitat efectuarea unei contraexpertize la Cluj sau la Bucureşti cu menţiunea de a fi cerut un înscris de comparaţie provenit de la H.C.V.

Analizând plângerea formulată, văzând dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi materialul probator aflat în dosarul nr. 176/P/2003, instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin rezoluţia dată la 30 septembrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în dosarul penal nr. 176/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii H.C., H.C.V. şi B.E., notar public, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., în ce priveşte testamentul autentificat sub nr. 2250 din 11 iunie 1997, întrucât fapta nu există; neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii H.C., H.L. şi C.D.I. notar public, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., în ce priveşte actele autentificate sub nr. 3600 şi nr. 3601 la 29 iulie 1998, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive; neînceperea urmăririi penale faţă de B.E. şi C.D.I. cu privire la notele depuse la instanţa de judecată, întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, la 16 iunie 2003, persoana vătămată G.M., prin mandatar N.C.T., a formulat plângere împotriva notarului public B.E. şi a lui H.C. Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză prin rezoluţia din 15 august 2003 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia întrucât nu există faptele reclamate sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.

Împotriva rezoluţiei s-a formulat plângere la Curtea de Apel Braşov, iar prin sentinţa nr. 8 din 24 martie 2004, această instanţă a desfiinţat rezoluţia şi a trimis cauza procurorului pentru a dispune efectuarea unei expertize grafice la Laboratorul de expertize criminalistice Cluj şi audierea persoanei vătămate. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3156 din 9 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu prilejul reluării urmăririi penale, persoana vătămată a formulat o nouă plângere penală, motiv pentru care cercetările s-au extins şi cu privire la noile fapte reclamate.

Persoana vătămată a fost audiată la 23 iulie 2004, iar din declaraţia dată rezultă faptele pe care aceasta consideră că le-au comis notarii publici cu concursul familiei H. Astfel, într-o zi din anul 1998, H.C. a invitat persoana vătămată la H.L. Ajunşi la locuinţa ei, persoana vătămată a fost servită cu o ciocolată, din care a luat o bucată pe care a mâncat-o, toţi trei au plecat la cimitir şi apoi, persoana vătămată şi H.C. s-au deplasat la Biroul notarului public C.D.I.

Persoana vătămată a arătat că se simţea rău şi nu mai putea să vorbească, stare care s-a datorat bucăţii de ciocolată pe care a mâncat-o, apreciind că a fost drogată. H.C. i-a solicitat să semneze mai multe acte, ceea ce a şi făcut. Ea a remarcat cuvântul „donaţie" şi i-a cerut explicaţii lui H.C. care nu a putut să o lămurească despre ce este vorba. Notarul a chemat-o în faţa lui însă, întrucât nu putea răspunde la întrebări a vorbit tot H.C., după care au plecat.

Ulterior deplasării la biroul notarului public, H.C. i-a dat un exemplar de pe contractul de donaţie şi până la sfârşitul anului 1998 a primit de la acesta suma de bani din contract. În anul următor, acesta nu i-a mai dat bani, iar ea l-a împuternicit pe mandatarul N.C.T. să îl acţioneze în instanţă pe H.C. Cu acest prilej a aflat de existenţa contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul notarului public C.D. şi a unui testament autentificat la Biroul notarului public B.E.

Persoana vătămată susţine că nu a semnat testamentul şi este posibil ca semnătura să fi fost copiată de numita H.C.V. de pe hârtia pe care şi-a aplicat semnătura cu ocazia deplasării făcute la notarul public B.E. pentru a se informa despre actul pretins a fi semnat de ea.

Din probele administrate a rezultat că, la 11 iunie 1997, la Biroul notarului public B.E., s-a redactat şi dactilografiat actul denumit „testament", prin care persoana vătămată G.M., în cazul încetării din viaţă, lasă imobilul situat în Braşov numitului H.C. Acest testament a fost semnat de persoana vătămată G.M., astfel cum, cu certitudine au stabilit raportul de constatare şi expertiză grafică efectuată în cauză.

La data de 29 iulie 1998, la Biroul notarului public C.D.I. s-a redactat contractul de vânzare-cumpărare, prin care persoana vătămată G.M. a vândut lui H.C. imobilul situat în Braşov, str. Gh. Bariţiu, autentificat sub nr. 3600, precum şi contractul de donaţie, prin care numitul H.C. a oferit persoanei vătămate echivalentul în lei a 50 dolari S.U.A. lunar pe întreaga perioadă a vieţii ei, autentificat sub nr. 3601. Ambele acte au fost autentificate după ce au fost semnate în cauză.

Persoana vătămată recunoaşte faptul că s-a deplasat la biroul acestui notar unde a semnat mai multe acte, însă apreciază că acestea sunt false, întrucât nu reprezintă voinţa sa, iar notarul public nu i-a citit actele şi nu i-a explicat conţinutul lor.

S-a constatat că, deşi persoana vătămată contestă legalitatea ambelor acte, aceasta a acceptat contractul de donaţie şi banii daţi de H.C. După ce acesta nu i-a mai plătit suma pe care s-a angajat să o dea, l-a acţionat în instanţă pentru a fi obligat la plata sumelor indicate în contractul de donaţie.

Nu s-a identificat şi administrat vreo probă prin care să rezulte că persoana vătămată ar fi fost drogată de H.L. şi că notarul public nu şi-a respectat obligaţiile impuse de Legea nr. 36/1995.

În plângerea persoanei vătămate se face referire şi la fapta numitei H.L. care a construit o verandă fără autorizaţie de construcţie. Aceasta a făcut obiectul dosarului nr. 1266/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. La 14 decembrie 2002 s-a dispus prin ordonanţă scoaterea de sub urmărire penală a acesteia pentru infracţiunea prevăzută de art. 21 lit. b) din Legea nr. 50/1991 şi aplicarea unei sancţiuni administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

De asemenea, infracţiunea de înşelăciune reclamată de persoana vătămată a format obiectul dosarului nr. 597/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi i s-a soluţionat la 9 iulie 2002, prin rezoluţie, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de H.C. Plângerea formulată de persoana vătămată a fost respinsă.

Tot în plângerea persoanei vătămate se arată că nota prezentată de notarul public B.E. este mincinoasă, iar notarul public C.D. se face vinovat de declaraţii mincinoase.

S-a constatat că aceste înscrisuri au fost depuse sub formă de „notă" cu prilejul judecării de către Curtea de Apel Braşov a plângerii formulate de persoana vătămată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. Acestea reprezintă punctul de vedere al celor două persoane referitor la susţinerile arătate în plângere. Cei doi notari publici nu au săvârşit vreo infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei.

Împotriva acestei rezoluţii, petiţionară G.M. a formulat plângere la organul ierarhic superior la data de 14 octombrie 2004. Prin rezoluţia dată la 25 octombrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov sub nr. 965/II/2/2004, comunicată acesteia la 29 octombrie 2004, procurorul general a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Împotriva rezoluţiei dată la 25 octombrie 2004 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi comunicată părţii la 29 octombrie 2004 a formulat plângere, în interiorul termenului prevăzut de lege, petiţionara G.M.

Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 45/ F din 7 decembrie 2004, a respins plângerea formulată de petiţionara G.M. prin mandatar N.C.T., împotriva rezoluţiei dată, la 25 octombrie 2004, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov sub nr. 965/II/2/2004, prin care s-a respins plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluţiei dată la 30 septembrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. 176/P/2003, pe care a menţinut-o. A mai dispus obligarea petentei la plata sumei de 300.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că, în speţă nu este necesară efectuarea unei contraexpertize grafice, întrucât nu există dubii asupra modalităţii de efectuarea a expertizei şi a exactităţii concluziilor acesteia, nu s-au identificat contradicţii în concluziile raportului de constatare grafică întocmit de specialiştii din cadrul I.P.J. Braşov.

De asemenea, s-a constatat că în cauză nu sunt necesare scripte de comparaţie provenite de la H.C.V., întrucât nu există nici un detaliu că semnătura de pe testament aparţine petentei.

În ce priveşte cele două acte autentificate la Biroul notarului public C.D.I., din analiza materialului probator administrat, nu s-au identificat împrejurări care să dovedească faptul să petiţionara ar fi semnat cele două înscrisuri împotriva propriei sale voinţe sau că notarul public şi-ar fi încălcat obligaţiile profesionale, potrivit Legii nr. 36/1995.

Instanţa de apel a mai apreciat că împrejurările ulterioare invocate de petiţionară privind neplata sumelor din contractul de donaţie de către H.C. şi multiplele acţiuni civile pe care le-a intentat acestuia sunt neconcludente faţă de datele săvârşiriipretinselor infracţiuni pentru care aceasta a făcut plângere.

Fiind nemulţumită de soluţia pronunţată, petiţionara, în termen legal a declarat recurs, depunând prin mandatar un amplu memoriu însoţit de acte la dosar şi a solicitat casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, infirmarea rezoluţiei parchetului şi tragerea la răspundere penală a intimaţilor: B.E., C.I.D., H.C., H.C.V. şi H.L.

Recursul nu este fondat.

Instanţa de fond, pe baza actelor aflate la dosar a respins, în mod justificat plângerea formulată de petiţionară prin mandatar, constatând că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale privind infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., este legală şi temeinică.

Aşa cum corect s-a învederat în motivarea sentinţei atacate şi a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, nu există indicii care să justifice aprecierea că intimaţii H.C., H.C.V. şi H.L. ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală.

De asemenea, s-a mai apreciat corect că notarii B.E. şi C.I.D. nu au făcut altceva decât au efectuat acte corespunzătoare conţinutului îndatoririlor de serviciu şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 36/1995.

În consecinţă, rezultând că motivele de casare invocate nu sunt întemeiate, iar alte motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, nu există, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de petiţionară, ca nefondat, şi potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga pe aceasta să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.M. împotriva sentinţei penale nr. 45/ F din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2261/2005. Penal. Plângere. Recurs