ICCJ. Decizia nr. 2225/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2225/2005
Dosar nr. 1161/2005
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 439 din 22 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a fost condamnat inculpatul S.N., la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 174 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 74 de zile rămas de executat din pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 62 din 15 martie 2003 a Judecătoriei Feteşti, rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea din 25 mai 2004 şi arestul preventiv de la 26 mai la zi.
S-a luat act că partea vătămată B.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul către partea civilă C.J.A.S. Ialomiţa la plata sumei de 4.842.993 lei despăgubiri civile, precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 24 mai 2004, inculpatul S.N. a mers la barul D.A. amplasat în apropierea Gării Bărăganu, unde a întâlnit mai mulţi cunoscuţi printre care se afla soţia sa S.M. (de care era despărţit în fapt din anul 1995) şi numitul B.M.
După o vreme, pe fondul consumului de alcool între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict generat de faptul că S.N. era deranjat de prezenţa soţiei sale în compania mai multor bărbaţi, între care se afla şi B.M.
După un schimb de replici verbale, partea vătămată l-a invitat pe inculpat în afara barului pentru soluţionarea conflictului „ca între bărbaţi". De precizat că părţile se cunoşteau şi între ele nu exista o relaţie de duşmănie.
Inculpatul a dat curs invitaţiei părţii vătămate şi a ieşit primul din local urmat imediat şi de B.M. Odată ajunşi în afara barului, inculpatul S.N. l-a lovit pe B.M. în zona pieptului cu un cuţit aflat asupra sa. Văzându-se atacat atât de violent de către inculpat, B.M. s-a retras în bar şi a încercat să se apere cu un scaun şi o sticlă, obiecte pe care le-a găsit în local.
Nu a mai fost nevoie pentru că între cei doi s-a interpus martorul Şt.D., barmanul de serviciu, care l-a scos pe B.M. din local printr-o uşă laterală.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul S.N., care a criticat-o pentru nelegalitate, în sensul că s-a dat o greşită încadrare juridică faptei, cea corectă fiind art. 182 C. pen., cu reţinerea scuzei provocării.
În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 89 din 9 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.N.
A dedus prevenţia inculpatului de la 25 mai 2004 la 9 februarie 2005.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
Nemulţumit şi de această hotărâre inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare pentru care i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, în seara zilei de 24 mai 2004, inculpatul S.N. a mers la barul D.A., unde s-a întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi, printre care se aflau soţia sa S.M. (de care era despărţit în fapt din anul 1995) şi numitul B.M.
Pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict, iar după un schimb de replici verbale, partea vătămată l-a invitat pe inculpat în afara barului pentru soluţionarea conflictului „ca între bărbaţi".
Odată ajunşi în afara barului, inculpatul S.N. l-a lovit pe B.M. în zona pieptului cu un cuţit aflat asupra sa.
Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, vătămarea referită de B.M. a constat în „plagă produsă prin înjunghiere hemitorace stâng posterior penetrantă, hemopneumotorace stâng, insuficienţă respiratorie acută".
S-a concluzionat că leziunile au fost produse prin lovire cu corp tăietor înţepător ce pot data din 24 mai 2004, necesitând pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale punându-i-se viaţa în primejdie.
Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a încadrat fapta săvârşită de inculpat în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., respectiv, tentativă la omor calificat, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că s-a dat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la modul şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, limitele sancţiunii prevăzute de textul incriminator şi nu în ultimul rând persoana inculpatului care este recidivist.
A proceda, în sensul reducerii pedepsei aplicate, ar însemna ca aceasta să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenţiei generale şi speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Constatându-se că pedeapsa aplicată este just individualizată atât ca durată cât şi ca mod de executare, critica apare ca neîntemeiată şi urmează a fi înlăturată.
Nefiind nici alte temeiuri de casare, care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului S.N. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 89 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 mai 2004, la 1 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 205/2005. Penal. Art.248 alin1 c. pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2226/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
