ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 837/ P din 20 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș a fost condamnat inculpatul P.I. la 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 100.000.000 lei daune morale față de partea vătămată și la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, la data de 24 noiembrie 2003, inculpatul l-a atras pe minorul B.P., parte vătămată, în locuința sa unde l-a dezbrăcat și prin constrângere a întreținut cu acesta un raport sexual anal.
Prin decizia penală nr. 68/A/2005, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.I. care susține că este nevinovat.
împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunțate pentru greșita lui condamnare întrucât nu el a comis infracțiunea, motiv de casare, prevăzută de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă următoarele:
Potrivit raportului medico-legal al I.M.L. Timișoara din 25 noiembrie 2003 la data examinării minorului B.P. de 10 ani, acesta prezenta leziuni recente de violență la nivel anal care aveau vechime de 1-2 zile care puteau fi rezultatul introducerii penisului în anus.
Această probă se coroborează cu raportul de evaluare psihologică a minorului a D.P.D.C. Timiș care concluzionează că minorul a fost abuzat sexual prezentând semne evidente în acest sens la evaluarea psihologică.
Din probele dosarului mai rezultă că autorul agresiunii sexuale asupra minorului este inculpatul.
în acest sens sunt procesele verbale de recunoaștere din grup a inculpatului de către minor.
Inculpatul nu a recunoscut fapta, dar declarațiile lui relevă situații contradictorii ceea ce conduce la concluzia că sunt nesincere.
Astfel, în declarația scrisă inculpatul arată că-l cunoștea pe minor înainte de evenimente și cunoștea locul unde domiciliază. Ulterior inculpatul nu mai recunoaște nici acest aspect
Chiar dacă testarea cu tehnica poligraf nu este prevăzută expres în Codul de procedură penală în măsura în care concluziile unui astfel de test se coroborează cu alte probe trebuie avute în vedere la evaluarea declarațiilor subiecților testării.
în cauză inculpatul a acceptat să fie testat la poligraf, iar din raportul de constatare tehnico-științifică "cu certitudine", concluzionează raportul, că inculpatul a avut un comportament simulat, adică este nesincer când este întrebat în legătură cu abuzarea sexuală a minorului parte, vătămată.
Nesincer este inculpatul și când susține că în cursul dimineții când a avut loc agresiunea asupra minorului de obicei în apartamentul său era și soția inculpatului. Or, din declarația martorei P.E., soția inculpatului, rezultă că în perioada respectivă lipsea din apartament.
Prin urmare, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul și l-a obligat pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. S-a computat din pedeapsă durata detenției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2409/2005. Penal → |
|---|
