ICCJ. Decizia nr. 2396/2005. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 5 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4001/2004, a admis cererea formulată de inculpata L.C.E. și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea; totodată a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatei.
în motivarea acestei soluții s-a arătat că față de probatoriile administrate, cercetarea judecătorească fiind aproape finalizată, se apreciază că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în sensul lipsei de periculozitate a inculpatei în cazul lăsării sale în libertate [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] și al dispoziției pericolului ca aceasta să încerce a zădărnici aflarea adevărului ](art. 148 lit. d) din același cod)], încât se impune a înlocui măsura sus-menționată cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul declarat de P.N.A. cu privire la greșita aplicare a art. 139 alin. (1) C. proc. pen., este întemeiată.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii respective.
Din lucrările dosarului rezultă că inculpata a fost arestată preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de instigare de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 40 din același cod și de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., iar cauza se află în curs de judecată la Curtea de Apel București.
Totodată, se mai constată că măsura arestării preventive a inculpatei a fost luată în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., deoarece pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, precum și în baza art. 148 lit. d) din același cod, deoarece, inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin încercarea de distragere a unui mijloc de probă.
Tot din lucrările dosarului mai rezultă că temeiurile prevăzute în art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., care au determinat arestarea preventivă a inculpatei se mențin. Această concluzie se impune, deoarece, pe de o parte, inculpata a încercat să distrugă un înscris ce urma să servească ca probă în cauză, iar, pe de altă parte, nu au intervenit elemente noi de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatei nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
în atare situație era, de constatat că nu sunt îndeplinite condițiile înlocuirii măsurii arestării preventive cu aceea a obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea, iar prima instanță făcând aplicarea art. 139 alin. (1) și art. 145 alin. (1) C. proc. pen., a pronunțat sub acest aspect o hotărâre nelegală și netemeinică.
Ca atare, s-a admis recursul procurorului, s-a casat încheierea atacată, s-a dispus înlăturarea dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea și a menținut arestarea preventivă a acesteia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2404/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 233/2005. Penal → |
|---|
