ICCJ. Decizia nr. 2294/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1542 din 24 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, secția I penală, formulată de revizuientul P.R.P.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr. 330 din 13 august 1998, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.
Prin decizia penală nr. 208 din 6 mai 1999, Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de procuror și în baza art. 257 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare, pedeapsă pe care a contopit-o cu pedepsele principale aplicat la 4 ani închisoare, pedeapsa pe care a contopit-o cu pedepsele principale aplicate în cauză, urmând a executa 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi.
Prin decizia penală nr. 1682 din 28 martie 2001, înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de procuror, împotriva deciziei menționate și s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din 6 infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în 6 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 13 texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul P.R.P. la câte 3 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adăuga un spor de 2 ani închisoare, în final, urmând să execute 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Prin decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002, înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorul P.R.P., a desființat decizia penală nr. 1682/2001 a înaltei Curți de Casație și Justiție numai cu privire la omisiunea de pronunțare asupra unor cauze de încetare a procesului penal.
Prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de procuror și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul P.R.P. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 290 C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele pentru care nu a operat prescripția răspunderii penale și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a mai reținut că motivul schimbării de încadrare juridică a unor fapte pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, analizat în procedura prealabilă de procuror conform art. 399 C. proc. pen., nu se încadrează în cele expres prevăzute de lege pentru o revizuire a hotărârilor definitive.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 89/ A din 4 februarie 2005, a admis apelul declarat de revizuientul P.R.P., a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza la procuror pentru cercetări.
împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat recurs susținând, în principal, că instanța nu are cale procesuală de a restitui cauza la procuror pentru cercetări prealabile, ci era obligată să judece cererea de revizuire cu care a fost investită, iar, în subsidiar, în cazul în care cauza a fost trimisă la procuror în temeiul dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., pentru completarea urmăririi penale, să se constate că prezentul recurs nu are obiect.
Recursul este nefondat.
Analizând decizia atacată, Curtea constată că instanța de control judiciar în mod corect a admis apelul revizuientului, constatând că procurorul a analizat cererea de revizuire numai sub aspectul intervenirii unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanțe la soluționarea în fond a cauzei, fără a se pronunța și asupra celorlalte cazuri de revizuire invocate, împrejurare ce nu poate fi suplinită de instanță.
Cât privește motivele de recurs invocate, se reține că prin decizia atacată s-a dispus desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei la procuror, soluția pronunțată fiind astfel favorabilă recurentului revizuient.
Se constată așadar, că revizuientul nu a suferit o vătămare a drepturilor sale, urmând ca după efectuarea actelor dispuse de instanță, cauza să fie judecată.
în consecință, conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2409/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2271/2005. Penal → |
|---|
