ICCJ. Decizia nr. 2430/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2430/2005
Dosar nr. 151/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 154 din 15 decembrie 2004, a respins plângerea formulată de petiţionara P.L., împotriva rezoluţiei emisă la 19 mai 2003, în dosarul nr. 179/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249 şi art. 288 alin. (1) C. pen. şi disjungerea cauzei faţă de S.L.S.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Petiţionara P.L. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu o plângere penală împotriva notarilor publici G.I. şi S.L.S. şi a traducătoarei M.M. deoarece acestea, în baza unor acte false au facilitat vânzarea nelegală a apartamentului său către B.F.C. A arătat că prin încheierea nr. 3362 din 27 octombrie 1999, notarul public S.L.S. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare prin care soţii P.L. şi P.L., domiciliaţi în oraşul Nice – Franţa, în calitate de vânzători, prin mandatarul V.C.O. au vândut numitului B.F.C. apartamentul. Mandanţii au fost reprezentaţi la încheierea contractului în baza unei procuri traduse din limba franceză, act fals, traducerea fiind efectuată de traducătorul autorizat M.M. a cărei semnătură a fost legalizată sub nr. 6070 din 19 octombrie 1999 de către notarul public G.I.
Prin rezoluţia dată în dosarul 174/ P din 2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 19 mai 2003, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 249 şi art. 228 alin. (1) C. pen. şi disjungerea cauzei privind pe învinuita notar public S.L. şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat.
În ce priveşte pretinsa activitate infracţională desfăşurată de către notarul public G.I., constând în omisiunea verificării autenticităţii procurii şi eroarea de înregistrare a încheierii de legalizare a semnăturii (nr. 6070 din 19 octombrie 1999), procurorul a motivat că notarul public a legalizat semnătura traducătorului M.M. în baza specimenului de semnătură şi a ştampilei existent la biroul notarial neavând obligaţia examinării şi reţinerii unei copii de pe înscrisul în limba străină.
Cu privire la numărul 6070 din 19 octombrie 1999 sub care a fost înregistrată încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului, număr menţionat din eroare, ulterior, cu ocazia înregistrării în registrul notarial eroarea de numerotare fiind descoperită s-a făcut cuvenita rectificare pe exemplarul actului din arhiva biroului (nr. 6100 în loc de 6070).
Respingând plângerea, Curtea a motivat că soluţia de neîncepere a urmăririi penală faţă de notarul public G.I. este legală deoarece:
- notarul a respectat dispoziţiile art. 104 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, potrivit căruia legalizarea semnăturii traducătorului se face prin încheiere, potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. (4) din aceeaşi lege, iar în cazul în care traducătorul are depus specimenul de semnătură la biroul notarial, încheierea de legalizare a semnăturii acestuia nu va mai face referire la faptul prezentării în persoană a traducătorului şi nici la constatarea îndeplinirii prevederilor de la art. 89 alin. (4) lit. c) din aceeaşi lege, respectiv subscrierea în faţa notarului a tuturor exemplarelor înscrisului.
Din moment ce la biroul notarial G.I., exista specimenul de semnătură al traducătorului, notarul şi-a exercitat întocmai, potrivit legii, atribuţiile de serviciu, neavând obligaţia de a verifica înscrisul întocmit în limbă străină şi nici de a păstra vreo copie a acestuia.
Cu privire la numărul sub care a fost înregistrată încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului M.M. numărul 6070 din 19 octombrie 1999 a fost menţionat greşit.
Ulterior, cu ocazia înregistrării în registrul general notarial, eroarea de numerotare fiind descoperită şi rectificată pe exemplarul actului din arhivă, potrivit art. 53 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, fiind înscris nr. 6100.
Aşa fiind, reţine Curtea, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul G.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249 şi art. 288 alin. (1) C. pen., pentru că faptele nu sunt prevăzute de legea penală este temeinică şi legală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara P.L. care a cerut casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi rejudecarea cauzei invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 171 şi 18 C. proc. pen.
A susţinut în esenţă că:
- deşi a cerut la termenul de judecată din 8 decembrie 2004, ca instanţa să solicite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel înscrisurile, cererea a fost respinsă fără motivarea respingerii;
- instanţa a respins cererea de conexare a dosarului nr. 4295/2004 la dosarul nr. 3200/2004, ambele aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cu termen de judecată la 8 decembrie 2004 deşi între faptele penale reclamate exista o strânsă legătură fiind săvârşite de persoane împotriva cărora a cerut achitarea prin una şi aceeaşi plângere;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la aspectele flagrante de nelegalitate; nerespectarea dispoziţiilor art. 68, art. 103 şi art. 102 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 având în vedere că la biroul notarului public G.I., nu s-a păstrat nici măcar o copie a procurii în limba franceză şi nu s-a făcut dovada existenţei specimenului de semnătură a traducătorului;
- prin rezoluţia din 29 septembrie 2004, aflată la dosarul nr. 3200/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a arătat că „s-a precizat în context că notarul nu are obligaţia păstrării copiei actului întocmit în limba străină" contrar obligaţiei imperative impusă prin art. 68 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, iar în ce priveşte eroarea de înregistrare, aceasta a fost îndreptată conform art. 53 alin. (2) din regulament deşi la dosar nu există nici o încheiere de rectificare dată de notarul public G.I.;
- prin hotărârea dată s-a comis o eroare gravă de fapt, soluţia de respingere a plângerii fiind contrară probelor existente la dosar.
Recursul este nefondat.
La soluţionarea plângerii, aşa cum rezultă şi din motivarea hotărârii, Curtea a avut la dispoziţie toate volumele care alcătuiesc dosarul nr. 174/P/2000 în care a fost dată rezoluţia atacată cu plângere de către petiţionară şi în plus dosarul nr. 1019/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Atâta timp cât, prin rezoluţia dată la 17 mai 2003, în dosarul 174/P/2000, s-a dispus disjungerea cauzei în ce priveşte pe învinuita S.L. şi continuarea cercetărilor faţă de aceasta în alt dosar şi cum instanţa a fost investită cu soluţionarea plângerii împotriva măsurii de neîncepere a urmăririi penale faţă de numita G.I., respingerea cererii de conexare a dosarelor nr. 3200/2004 şi nr. 4295/2004 având ca obiect plângeri împotriva a două rezoluţii diferite este legală. Atâta timp cât cererea de reunire nu priveşte cazuri de indivizibilitate prevăzute în art. 33 C. proc. pen., instanţa nu era obligată să conexe cele două cauze, mai ales că aşa cum s-a arătat, şi cercetarea penală s-a făcut în dosare separate pentru infracţiuni diferite.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că în cursul anului 1999, M.I., tatăl petiţionarei, a închiriat apartamentul în cauză, numitului D.N., care s-a prezentat drept patron al unei firme de turism şi în decurs de două săptămâni acesta prezentându-se la notarul public S.L. sub numele de V.C.O. a vândut apartamentul numitului B.C.F.
În urma investigaţiilor făcute, a rezultat că vânzarea-cumpărarea s-a făcut prin folosirea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, primit de la M.I., chipurile pentru a face demersurile necesare închirierii la Administraţia Financiară de sector, şi a unei procuri false dată de soţii P. în oraşul Nice din Franţa, procură tradusă de M.M., legalizarea semnăturii traducătorului fiind făcută la 19 octombrie 1999 de către notarul public G.I., iar autentificarea contractului de vânzare-cumpărare către B.F.C. de către notarul public S.L.
Din cercetările făcute de organele de poliţie a rezultat că persoana care s-a prezentat sub numele D.N., şi a încheiat apartamentul de la tatăl petiţionarei iar apoi s-a prezentat la notariat sub numele V.C.O. este în realitate numitul N.N.
Prin referatul de terminare a urmăririi penale s-a propus trimiterea în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.; art. 288 alin. (1), art. 292 şi art. 293 C. pen.
Aşa cum s-a reţinut în rezoluţia din 17 mai 2003 dată, în dosarul nr. 174/P/2000, notarului public G.I. i-a fost prezentată spre legalizarea semnăturii traducerii, făcută după o procură în limba franceză procură care s-a dovedit ulterior a fi falsă.
Procedând la legalizarea semnăturii unui traducător, pentru traducerea unei procuri dintr-o limbă străină, notarul public nu avea obligaţia de a solicita procura în original, această obligaţie o avea însă notarul public S.L. care a autentificat un contract de cumpărare în baza unei procuri, aceasta trebuia să solicite şi să păstreze procura în original, traducerea acesteia nefiind suficientă. În cazul în care mandatarul în speţă, V.C. alias D.N., în realitate N.N., nu putea să prezinte procura în original, notarul public S.L. trebuia să refuze autentificarea actului.
Acest mod de a proceda rezultă din dispoziţiile art. 45, art. 58 şi art. 89 din Legea nr. 36/1995 şi art. 68 şi art. 103 din Regulamentul de punere în aplicare a legii.
Încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului autorizat a fost făcută de G.I. cu respectarea dispoziţiilor textelor la care s-a făcut referire, originalul traducerii procurii aflându-se la fila 50 vol. III.
Potrivit art. 68 din Regulament, procurile folosite la autentificarea actelor rămân la dosarul cauzei dispoziţia aplicabilă în speţă în ce o priveşte pe notarul public S.L. cea care a autentificat actul de vânzare-cumpărare deoarece potrivit art. 58 din Legea nr. 36/1995, Secţiunea III, autentificarea actelor, părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.
Nici art. 68 din Legea nr. 36/1995 şi nici art. 103 din Regulament nu prevăd obligaţia pentru notarul care legalizează semnătura traducătorului de a păstra copie de pe actul întocmit în limba străină.
Aşa fiind, în mod corect instanţa a respins plângerea şi a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, deoarece faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Recursul urmează a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.L. împotriva sentinţei penale nr. 154 din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurenta petiţionară să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2005. Penal. Art.208,209 c. pen,. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2431/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
