ICCJ. Decizia nr. 2433/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2433/2005
Dosar nr. 1370/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Alba, prin sentinţa penală nr. 254 din 8 noiembrie 2004, a condamnat pe inculpatul Z.I. la:
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunii de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reţinerii şi al reţinerii preventive, de la 15 februarie 2004, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit, corp delict.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.A., suma de 80.000.000 lei cu titlu de daune morale, fiind respinse restul pretenţiilor civile formulate.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Alba suma de 8.159.000 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei P.A.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul Z.I. a mai fost obligat să plătească statului suma de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu în faza de urmărire penală, urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul Z.I. a fost căsătorit cu numita M.S. de care a divorţat în anul 2001.
După divorţ, inculpatul a continuat să locuiască cu fosta soţie la domiciliul acesteia, situat în comuna Roşia Montană, sat Dăroaia nr. 1039/A, judeţul Alba.
La data de 14 februarie 2004, între inculpat şi fosta sa soţie au intervenit neînţelegeri, având drept motiv, reproşul pe care inculpatul îl aducea fostei soţii, şi anume întreţinerea de relaţii intime cu partea vătămată P.A.
În urma discuţiilor avute, M.S. s-a refugiat în locuinţa fiului său M.C.
A doua zi, 15 februarie 2004, în jurul orelor 12-13,00, partea vătămată P.A. s-a deplasat la locuinţa numitului M.C. pentru a-i solicita să-i repare un casetofon. După ce a intrat în curtea comună, a fost abordat de inculpat, între cei doi a avut loc o ceartă, inculpatul reproşându-i părţii vătămate faptul că ar întreţine relaţii intime cu fosta sa soţie.
Cearta dintre cei doi a degenerat în îmbrânceli reciproce, împrejurare în care inculpatul a scos din mâneca hainei un cuţit, cu care a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona abdomenului.
Ulterior, partea vătămată a fost transportată la Spitalul judeţean Alba unde, pentru a i se salva viaţa s-a intervenit chirurgical.
Actul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată P.A. a prezentat o plagă abdominală cu secţiuni musculare, secţiune de diafragmă şi hemoragie internă care a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă.
S-a făcut precizarea, între altele, că leziunile cauzate victimei i-au pus viaţa în pericol.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul Z.I.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pe care o consideră prea mică, solicitând majorarea acesteia prin înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre, cu privire la greşita încadrare juridică a faptei, solicitând a se constata că aceasta poate fi încadrată ca vătămare corporală gravă, întrucât nu a acţionat cu intenţia de a ucide pe victimă. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 34/ A din 1 februarie 2005, a respins, ca nefondate, ambele apeluri declarate în cauză.
Cu privire la apelul declarat de parchet s-a arătat că motivele invocate, şi anume greşita reţinere în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante şi majorarea pedepsei aplicate nu sunt întemeiate, întrucât prima instanţă a făcut o justă şi corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că, la aplicarea pedepsei a avut în vedere atât împrejurările şi pericolul social al faptei comise dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, iar anterior, a avut o conduită corespunzătoare, fiind tată a cinci copii.
Referitor la motivele invocate de inculpat, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei şi reducerea pedepsei, s-a arătat că nu sunt întemeiate.
În cazul primei critici s-a arătat că acţiunea inculpatului de a lovi cu un cuţit pe victimă în abdomen, ocazie cu care i-a produs grave leziuni, care i-au pus viaţa în pericol şi care i-a fost salvată numai datorită intervenţiei prompte a cadrelor medicale de specialitate, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, deoarece chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului putea să-şi dea seama că, acţionând în modalitatea reţinută în situaţia de fapt, poate provoca decesul victimei, rezultat pe care l-a acceptat ca posibil a se produce, acţionând cu intenţie indirectă.
Referitor la cea de a doua critică şi anume, reducerea pedepsei, s-a arătat că nu există nici o justificare ca aceasta să fie redusă sub limita stabilită de prima instanţă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pe care, atât prin motivele scrise, cât şi cele enunţate oral a criticat-o cu privire la:
- încadrarea juridică a faptei, în sensul că în cauză trebuia să se constate că fapta a fost comisă şi prin urmare, inculpatul trebuia să fie condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat (art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.;
- omisiunea luării faţă de inculpat a măsurii obligării la tratament medical, conform art. 113 C. pen., având în vedere faptul că acesta este grav bolnav, iar expertiza medico-legală psihiatrică a recomandat luarea acestei măsuri;
- pedeapsa aplicată inculpatului care este prea blândă, solicitând majorarea acesteia, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat în parte, în sensul celor ce se vor arăta.
1. Potrivit art. 152 C. pen., fapta se consideră săvârşită „în public", între altele, atunci când:
a) – într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;
b) - în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c) - în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane.
Cum din actele şi lucrările de la dosar nu rezultă în nici un mod că inculpatul a comis fapta în vreuna din împrejurările arătate în art. 152 lit. a) – c) C. pen., invocat de procuror, urmează a se constata că în cauză nu există temei juridic pentru a se schimba încadrarea juridică a faptei, în sensul că aceasta a fost comisă în public.
2. Potrivit art. 113 C. pen., dacă făptuitorul din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
Conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Cum din actele aflate la dosar, respectiv raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul suferă de grave afecţiuni psihice cu potenţial antisocial, prin care s-a recomandat luarea măsurii de siguranţă medicală prevăzută de art. 113 C. pen., instanţele aveau obligaţia să constate că luarea acestei măsuri era nu numai necesară ci şi obligatorie, fiind atât în beneficiul inculpatului cât şi al societăţii.
Neprocedând în acest fel, instanţele au pronunţat, sub acest aspect, o hotărâre nelegală, urmând a se dispune în consecinţă.
3. Critica privind pedepsele aplicate inculpatului este întemeiată numai în ce priveşte cuantumul acesteia.
Având în vedere gravitatea leziunilor cauzate victimei, a cărei viaţă a fost salvată numai ca urmare a intervenţiei de urgenţă a cadrelor medicale de specialitate, în cauză se impune aplicarea inculpatului a unei pedepse mai severe, astfel încât aceasta să reflecte într-o măsură mai mare pericolul social al faptei, dar care să constituie şi o garanţie a realizării cerinţelor art. 52 C. pen.
Referitor la critica privind înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, se constată că nu sunt temeiuri care să o justifice, având în vedere, în afara argumentelor reţinute de cele două instanţe, şi starea precară a sănătăţii acestuia.
Pentru considerentele ce preced, urmează a constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat în limitele arătate, respectiv al neaplicării dispoziţiilor art. 113 C. pen. şi a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, limita în care se vor casa atât Decizia curţii de apel cât şi sentinţa instanţei de fond, astfel cum se dispune prin dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 34 A din 1 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul Z.I.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 254 din 8 noiembrie 2004 a Tribunalului Alba numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 113 C. pen.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că o majorează de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 4 ani închisoare.
În baza art. 113 C. pen., aplică inculpatului măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 februarie 2004, la 12 aprilie 2005.
Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2432/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2435/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
